Taifas Literary Magazine no. 3, September, 2020

28
Taifas Literary Magazine no. 3, 2020, September
mânecă. Gesturile tutorelui îl treziră urgent la
realitate. Îşi trase violent braţul eliberându-se
din strânsoare. Dădu cu ochii şi de centura din
mâna strânsă a acestuia. Dintr-un instinct
construit odată cu scurgerea timpului, se
retrăsese cu câţiva paşi mai în spate.
Jan Scarlat nu se pierdu cu firea, înaintă
spre el cu nişte paşi molcomi, fără să îi
grăbească, doar avea tot timpul din lume. Îl
prinse pe nefericit de încheietura braţului.
– Lasă-mă, bă! îl atenţionă panicat. Lasă că
le-oi învăţa eu, dăle-n-colo de înmulţiri...
– Da pân-acuma ce bisericuţa ma-mii ei de
viaţă ai făcut, bă?!
Îl prinse vârtos de ceafă şi îi îndoi în aşa fel
trunchiul încât fesele să îi fie expuse în afară.
Cureaua cea grea şi
lată începuse să i le
jupoaie, cu pocnete
stridente, ca de bici.
Cele şase muşcături
ale sale îi reamintiră
băiatului rezultatul
înmulţirii. Îi dădu
drumul
din
strânsoare.
Nefericitului i se umflaseră pleoapele şi avea
ochii plânşi. Un nod dureros, care i se puse în
gât, îi înăbuşea încă lacrimile. Era disperat.
Citise de zeci de ori blestematele de înmulţiri
şi... tot nu îi intrau în minte. Era conştient că
vor urma şi alte lovituri, îl cunoştea prea bine
pe taică-său. Cât era de călit cu bătăile, a doua
serie n-ar mai fi putut să o suporte, şi îl
îngrozea faptul acela.
Scarlat îi abandonă centura pe masă, în faţa
ochilor, ca să se sfătuiască mai bine. Nu se
grăbea, nu era presat cu timpul, fraterniza cu
acesta. De-abia peste încă o zi intra în tura de
muncă. Îşi aprinse o ţigară şi îl privea prin
fumul des al acesteia.
– Murim de curiozitate să aflăm cu toţii, cât
fac trei ori patru! Nu-i aşa, bă? întoarse brusc
capul către toţi ceilalţi care luau aminte la el
ISSN 2458-0198 - ISSN-L 2458-0198
din umbra luminată a celor două becuri, din
bucătărie şi din hol.
Nu îi răspunse nimeni. Îl prinse din nou cu
mişcări rapide şi isterice. În timp ce îi apleca
ceafa, nefericitul negocia printre suspine:
– Nu da tăticule, promit că le învăţ! Îţi dau
cuvântu’ meu că altă dată nu mai fac!
Nesupunerea aceea irită bărbatul. Trebui să
îşi dubleze efortul. Prin exteriorul mâinii
încleştate se zăreau firicele de vene verzui,
care pompau cu hărnicie oxigenul...
– Treci în bisericuţa...
Pocnetele centurii începură din nou să îi
sculpteze fesele. Veneau într-un ritm sacadat,
continuu, fără să îi mai acode necăjitului
timpul ca să mai respire de durere printre ele.
Pe la a treia lovitură
scâşnea, pe la mijlocul
lor începu de-a dreptul
să plângă şi, aproape
de încheierea
ultimelor, zbiera în
toată regula.
– Centurica ne
atrage atenţia că trei
ori patru fac
doisprezece, domnul meu!
Nu îi răspunse. Rămase undeva cu privirea
pierdută în spaţiu. Lacrimile mari îi alunecau
pe luciul obrajilor, îşi luau rămas bun de pe
barbă şi făceau pe urmă cunoştinţă cu podeaua
sinistră de beton. Acelaşi lucru îl făcea din
solidaritate şi Luca, penultimul dintre ei. La
vârsta lui nu înţelegea mare lucru, însă dacă
frate-su mai mare plângea, era de datoria lui
de frate mai mic să îl susţină. Însă plânsul
acestuia era sinistru, neînţeles nimănui, poate
nici lui însuşi şi, nu prevestea nimic bun...
– Cum vrei, bă, să te faci inventator, dacă nu
ştii nici măcar tabla înmulţirii?
Nu îi răspunse. Nu voia să se facă
inventator. Asta dorea taică-său să scoată din
el... Visul lui era să devină păpuşar.
TAIFAS LITERARY MAGAZINE