Taifas Literary Magazine no. 3, September, 2020

25
Taifas Literary Magazine no. 3, 2020, September
porumb, plescăitul miezului de pâine din gura
lui Mălin, ceasul care îşi târâia plictisit
secundele şi, apa de la robinetul cu garnitura
stricată care picura într-una.
Scarlat întinse mâna după ţigările fără filtru
pe care şi le aruncase deunăzi pe masă. Nu mai
avea multe. Aruncă precaut pachetul înapoi
fără să se atingă de nici una. Dacă rămânea în
pană cu fumatul se omora. Nu ştia doar ce să
facă cu plictiseala. Se îndreptă cu o lehamite
sporită spre cuva chiuvetei şi începu să spele
cele două oale şi să înlăture untura depusă cu
două seri în urmă pe fundul tigăii care prăjise
cartofii pai. Le freca vârtos cu
bucata de cârpă putredă,
insistând peste toate
suprafeţele slinoase. Îi era
mare ciudă că nu putea să îi
demonstreze lui fiu-său
contrariul. I-ar fi spus: „Vezi,
bă, aşa se spală vasele! Te tot
plângi ca o domnişoară...”
Îi îngheţară şi lui mâinile.
Freca isteric vasele şi scuipa
printre dinţi sudălmi dese.
Aruncă ofticat oala cea mare şi
roşie printre celelalte tacâmuri
îmbâcsite, puse să se usuce.
Oala protestă, înjurând cu
zgomot furculiţele, castroanele, farfuriile şi
lingurile care zăceau deja în cealaltă cuvă. Nu
se lăsară nici ele mai prejos, din vârful
grămezii ce o formaseră o împinseră pe
betonul duşumelii, ştirbindu-i smalţul de pe o
toartă.
– Când ţi-am zis să stai aici, aici să stai,
bisericuţa mă-tii!!! urlă, retrântind-o la loc. Şi
voi ce vă zgâiţi aşa, bă?! îşi îndreptă brusc
privirea spre cei pe care îi uimea. Nasu-n
caiete!
Îi mai rămase tigaia cu toarta fragilă, prinsă
numai într-o jumătate de şurub. Era cea mai
slinoasă dintre toate. Pe palmele înroşite ale
bărbatului se întinsese abundent untura. Nu
year I, no. 3, 2020, September
avea cu ce să se şteargă, iar aceasta parcă i se
cerifica. Îl enerva acum totul: întunericul,
inaniţia, radioul, apa rece şi... simpla prezenţă
a celor din jur. Observă un detaliu care îl duse
în vârful disperării: presiunea gazului scăzuse
până la maxim, iar flacăra pâlpâia cu zvâcniri
anemice.
– Dumnecaţii... s-a luat şi gazu’. Şi eu care
voiam să înmoi parodia asta de tigaie!
Începu să îi dea lustru cu mişcări disperate,
sincronizate odată cu pulsurile inimii. Îşi
înlătura depunerile de untură de pe palme pe
muchia găleţii de gunoi. Se încăpăţâna. Deşi
părea o muncă sisifică, trebuia
dusă până la capăt. Dintr-un
aspect năcleios, tigaia căpătă cu
greu unul uleios. Boabele
pulverizate pe teflonul ei
prindeau strălucire. Scarlat
freca la ele cu o patimă dublată
şi, mâinile înroşite îl dureau
până în suflet. Cânta printre
gemete:
„Soarele şi pionierii, şi-au
dat mâna peste ţară,
Şi-n adâncu’ primăverii...
paştele şi dumnezeii”!
Trânti scârbit tigaia peste
celelalte tacâmuri, deconcentrându-i pe toţi
din plictiseala în care se adânciseră.
– Nasu-n caiete, bă!! se răsti doar la cei care
erau şcolari.
Din depresia întunericului îl încredinţară că
îi urmau ordinele şi, îl priveau cu băgare de
seamă pe sub sprâncene. Tăcerea încăperii
mai era uneori deranjată de penultimii care
prinseseră cândva viaţă: Alecu şi Luca. Se
jucau cu nişte jucării stricate, cu două
maşinuţe de mărimea palmei. Uneia îi lispeau
rotiţele din faţă, iar cealaltă nu le avea deloc.
Bârâiau amândoi, imitându-le motorul. Deşi
fierbea în sinea lui, Scarlat nu se putu abţine să
nu îşi demaşte un zâmbet forţat, găsit între
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198