Impact strategic nr.6-7 - Centrul de Studii Strategice de Apărare şi ...

SECURITATE ŞI STRATEGIE MILITARĂ
ÎN OPERAŢIILE DE IMPUNERE A PĂCII
2.1. Generalităţi
Operaţiile de menţinere a păcii (PEACE ENFORCE-
MENT OPERATION – PEO) pot fi executate de către
statele participante, pe baza mandatului, în mod unilateral
sau în cadrul unei operaţii multinaţionale.
Operaţiile de impunere a păcii pot fi finanţate de către
ONU, de o organizaţie regională şi sprijinite de coaliţii sau
alianţe militare. Considerăm important să subliniem, încă
o dată, aceste elemente precum şi anumite aspecte doctrinare.
Astfel, se consideră că orice PEO, la scară mare, va
fi cel mai probabil condusă de statul care participă cu cele
mai multe forţe. Aceste forţe vor fi sub controlul statului
respectiv şi pot include şi contingente regionale. Chiar
dacă contribuţia cu forţe a unor ţări este comparativ mai
mică, aceasta demonstrează sprijinul şi sporeşte gradul de
legitimitate al operaţiunii.
2.2 . Descrierea operaţiilor de impunere a păcii
Scopul PEO este acela de impunere a unui mandat
destinat să menţină sau să restabilească pacea şi ordinea.
Forţele destinate PEO utilizează forţa sau ameninţă
cu folosirea forţei pentru aplicarea rezoluţiilor sau a
sancţiunilor. În cadrul PEO, se impune părţilor beligerante
să înceteze lupta, să restabilească ordinea şi să creeze un
mediu propice pentru rezolvarea disputei. Cu toate că PEO
pot conduce la lupta armată, se consideră că acestea nu
sunt războaie, ci au mai multe reguli restrictive de angajare
decât războaiele. De asemenea, cu toate că PEO nu pot
rezolva problemele în dispută, acestea ajută la crearea unor
condiţii favorabile pentru rezolvarea paşnică a disputei.
PEO nu recunosc suveranitatea statului. Acest lucru
poate fi considerat un act de război, în special dacă
misiunea are loc pe teritoriul unui stat combatant care se
opune păcii şi nu a invitat forţele de impunere a păcii pe
teritoriul său.
2.3. Condiţii fundamentale 12
a. Măsura finală a succesului în cadrul PEO este de
natură politică şi nu militară. De aceea, comandanţii
caută o înţelegere clară a obiectivelor politice şi a modului
cum ar putea operaţiile militare să sprijine atingerea
acestora.
b. Imparţialitatea dorită, dar nu necesară, poate să
nu fie atinsă (obţinută) şi nu este o ,,condiţie principală”
pentru atingerea succesului în cadrul PEO. Totuşi, trecerea
ulterioară la pace este deseori mai uşoară, dacă obiectivul
central rămâne cel de stabilire a condiţiilor pentru
pace într-o manieră imparţială. O atenţie specială trebuie
acordată creării condiţiilor necesare atingerii consensului
beligeranţilor spre scopul politic final.
c. Restricţiile în folosirea forţei sau, când este cazul,
folosirea forţei neletale. Regulile de angajare sunt mai
restrictive decât în război, dar mai puţin restrictive decât
în cadrul operaţiilor de menţinere a păcii. Desfăşurarea
forţelor pentru oprirea luptelor poate fi primul pas esenţial
în stabilirea condiţiilor pentru pace, dar operaţiunile militare
nu pot fi baza unui proces de pace de durată. Atingerea
obiectivelor politice dorite este scopul final al PEO.
d. Metodele coercitive pot constitui regula de bază.
Metodele coercitive implică activităţi sau obiective
care fac ca pacea să fie mai atractivă decât continuarea
războiului.
e. Coordonarea pentru pregătirea în utilizarea armelor
şi muniţiilor neletale şi a procedurilor. Capacităţile neletale
dau comandanţilor o arie mai largă de posibilităţi în
dezvoltarea şi implementarea răspunsurilor la o situaţie
dată. Operaţiunile neletale necesită o pregătire specială
pentru a fi sincronizate cu alte operaţiuni.
f. Forţele de impunere a păcii pot interveni în zona de
conflict şi pot utiliza forţa pentru a separa combatanţii.
În aceste condiţii, anumite consideraţii trebuie luate în
calcul. În primul rând, forţa de implementare a păcii va
deţine dreptul de a folosi prima forţa. În al doilea rând,
ameninţările unei forţe copleşitoare pot fi cele mai bune
mijloace coercitive pentru separarea beligeranţilor.
g. Zona operaţională va fi caracterizată de prezenţa
masivă a civililor. Această problemă necesită o atenţie
specială pentru identificarea: pericolelor, pagubelor colaterale,
pierderilor în rândul civililor şi al refugiaţilor.
h. Dacă ameninţarea cu forţa nu dă rezultate, forţa de
impunere a păcii va trebui să se angajeze în acţiuni ofensive.
Totuşi, comandanţii trebuie să fie conştienţi că folosirea
neadecvată a forţei ar putea înrăutăţi situaţia generală,
deoarece ar putea submina sprijinul civil internaţional
precum şi legitimitatea forţei în ochii populaţiei din zona
operaţională. Situaţia poate lua amploare acolo unde ar
fi potrivită folosirea forţei neletale. În aceste condiţii, folosirea
forţei mortale nu poate fi justificată, dar folosirea
mijloacelor neletale poate fi permisă pentru un răspuns
potrivit.
i. Participarea multinaţională la operaţiile de impunere
a păcii necesită luarea în considerare, de către comandant
şi statul major, a câtorva factori unici. Anumiţi
parteneri multinaţionali, de exemplu, ar putea să nu aibă
un interes naţional vital în a fi fermi în conflict, sau chiar
să aibă îndoieli privind implicarea lor. Ulterior, hotărârea
partenerilor poate fi redusă de diverşi factori, cum ar fi
pierderile umane sau costurile financiare. Unele forţe
multinaţionale ar putea să nu aibă capacităţi militare adecvate
pentru a executa PEO. Obiectivele fiecărui partener,
programul, capacităţile militare, doctrina, echipamentul,
IMPACT STRATEGIC nr. 1-2/2003
73