Impact strategic nr.6-7 - Centrul de Studii Strategice de Apărare şi ...

SECURITATE ŞI STRATEGIE MILITARĂ
Rolul puterii militare în asigurarea
securităţii internaţionale
Prof. univ. general de brigadă dr. TEODOR FRUNZETI
Specialiştii în relaţii internaţionale apreciază, în unanimitate,
că, în prezent, principala cale de asigurare a păcii
şi securităţii internaţionale o constituie implementarea
regimului politic democratic în cât mai multe ţări. Caracteristicile
principale ale unui asemenea tip de regim sunt
existenţa unui guvern constituţional şi responsabil, garantarea
libertăţilor şi drepturilor omului, alegeri libere,
pluralism politic, existenţa societăţii civile, separarea puterilor
în stat şi existenţa unei economii de piaţă funcţionale,
bazată pe liberă iniţiativă. 1
Acest tip de regim politic, denumit şi democraţie
liberală, este specific statelor din Europa Occidentală şi
America de Nord, unde funcţionează cu succes. Ordinea
internaţională este în strânsă legătură, chiar dependentă
de tipul de regim politic pe care îl promovează principalii
actori din arena internaţională, adică statele. Se apreciază
astfel că regimurile de tip democratic promovează în
relaţiile internaţionale metode paşnice de rezolvare a
tuturor problemelor, fie ele divergente, în relaţiile dintre
state.
Cu toate acestea, deşi după sfârşitul Războiului
Rece numărul statelor care au adoptat modelul politic
democratic a crescut semnificativ, mediul internaţional
de securitate s-a îmbunătăţit doar la nivel regional, în
timp ce global s-a deteriorat semnificativ. De la un singur
risc major existent în timpul Războiului Rece, cel al
unui război nuclear între blocurile militare controlate de
cele două superputeri ale vremii, s-a ajuns la ameninţări
multiple, ale unei insecurităţi globale.
Drept rezultat, mediul global de securitate este mult
mai difuz şi greu predictibil, între alb şi negru existând o
multitudine de nuanţe de gri. În plus, actorii non-state au
o contribuţie din ce în ce mai semnificativă la configurarea
elementelor de putere specifice ordinii internaţionale
actuale.
În aceste condiţii de tranziţie spre un mediu de securitate
stabil, puterea militară a devenit mai puţin importantă
pentru soluţionarea problemelor politice şi de securitate
cărora trebuie să le facă faţă şi să le găsească rezolvarea
lumea de azi, deşi, paradoxal, instrumentul militar de
putere a fost şi este utilizat în mod extensiv de la sfârşitul
Războiului Rece încoace.
Printre cele mai importante probleme de securitate
actuale se numără recrudescenţa terorismului internaţional
de tip „mesianic” sau mai bine spus „jihadic”, proliferarea
armamentului, în special a celui de distrugere în masă,
existenţa unor state în colaps de guvernare, managementul
conflictelor subregionale şi intrastatale, rezolvarea
crizelor umanitare. În rezolvarea acestor probleme stringente
sunt angrenate o multitudine de mijloace şi instrumente
de putere, de la cel diplomatic, la cel economic şi
informaţional, în timp ce utilizarea instrumentului militar
de putere este privită ca o soluţie de ultimă instanţă.
Deşi cheltuielile militare ale statelor au crescut în
ultimii câţiva ani, Statele Unite ale Americii, mai ales
după atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001, dar şi
alte ţări membre ale NATO şi chiar Alianţa în ansamblul
său, au simţit nevoia unei schimbări de strategie în
abordarea şi contracararea ameninţărilor şi pericolelor
cu care se confruntă, în special a celor neconvenţionale
şi asimetrice.
În acest sens, adaptarea, „din mers”, am putea spune,
a structurilor de forţe ca şi reconfigurarea misiunilor
acestora este deja un fapt împlinit.
Conceptul strategic adoptat la Summit-ul de la Washington
din aprilie 1999 oferă posibilitatea ca NATO să
contribuie la modelarea mediului de securitate în evoluţie,
sprijinind securitatea şi stabilitatea cu puterea angajamentului
comun pentru democraţie şi rezolvarea pe cale
paşnică a disputelor.
Mai mult chiar, la summit-ul de la Praga din 21/22
noiembrie 2002, NATO a dovedit că este o organizaţie
care se adaptează rapid la schimbările din mediul de
securitate, la tendinţele de evoluţie ale forţelor specifice
perioadei pe care o traversăm. Deciziile luate de şefii
de state şi de guverne ai Alianţei au menirea de a mări
flexibilitatea NATO din punctul de vedere al răspunsului
la situaţiile de criză ce pot apărea pe teritoriul statelor
membre, dar şi în afara acestora. Invitaţia adresată celor
şapte state din Europa Centrală şi de Est, printre care şi ţara
66 IMPACT STRATEGIC nr. 1-2/2003