Impact strategic nr.6-7 - Centrul de Studii Strategice de Apărare şi ...

GEOPOLITICI ŞI GEOSTRATEGII PE TRAIECTORIA VIITORULUI
Republici Iugoslave a Macedoniei şi grupări extremiste
albaneze cu baza în Kosovo, au determinat KFOR să
iniţieze acţiuni suplimentare, de genul patrulărilor terestre
şi aeriene, operaţiunilor anti-contrabandă, operaţiuni de
căutare şi de capturare a contravenienţilor, intensificării
eforturilor de culegere a informaţiilor.
În cursul anului 2002, provincia sârbă Kosovo a rămas
sub administraţie internaţională, în luna ianuarie, germanul
Michael Steiner fiind numit şef al administraţiei civile
interimare ONU (UNMIK) 11
În perioada următoare, NATO a retras mai multe
unităţi KFOR, reducând efectivele de la 50.000, în 1999,
la aproximativ 28.000 de persoane.
Aşadar, referitor la managementul crizei, când
Iugoslavia a colapsat, rolul militar al NATO în rezolvarea
crizei era privit ca imposibil, întrucât nu era acceptată
intervenţia sa în afara teritoriului Alianţei. În cel mai bun
caz, NATO ar fi putut acţiona sub autoritatea ONU, fără
a deţine un rol propriu, mulţi dintre experţii politici şi
militari fiind convinşi că o organizaţie de apărare colectivă
nu poate face faţă provocărilor managementului crizei.
Dezvoltările ulterioare au demonstrat că NATO deţine
avantaje considerabile din punct de vedere profesional
şi tehnic ce îi permit să aducă importante contribuţii atât
la componenta militară a managementului crizei, cât şi
la cea civilă.
NOTE
1
Zamfir, Cătălin, Criză, în “Dicţionar de sociologie”, coord.: Cătălin Zamfir şi Lazăr Vlăsceanu, Editura Babel, Bucureşti, 1998, p. 144.
2
Weick, K.E., Enacted Sensemaking in Crisis Situations, în “Journal of Management Studies”, 1988, vol. 25, pp. 305-317, reprodus în Pugh,
S. Derek (ed.), Organization Theory. Selected Readings, Penguin Books, London, 1997.
3
http://www.caii-dc.com
4
Col. Mândru, Mircea, Managementul crizelor politico-militare, Editura Academiei de Înalte Studii Militare, Bucureşti, 1999, p. 13.
5
Weick, K.E., idem.
6
Sommaruga, Cornelio, Relationship Between Humanitarian Action and Political-Military Action, comunicare susţinută în cadrul
Simpozionului Internaţional al Crucii Roşii, Bruxelles, 1998.
7
Apud Roper, John, NATO’s New Role in Crisis Management, Instituto Affari Internazionali, 1998.
8
Reuniunea de la Vârf de la Washington, 23-25 aprilie 1999 – Ghidul cititorului, Fundaţia EURISC, Bucureşti, 1999.
9
Prague Summit Declaration, Issued by the Heads of State and Government participating in the meeting of the North Atlantic Council in
Prague, 21 Noiembrie 2002, http://www.nato.int.
10
Manualul NATO, Biroul de Informaţii şi Presă al NATO, 2001.
11
Zodian, Vladimir, Europa de Sud-Est în 2002, Centrul de Studii Strategice de Securitate, Bucureşti, 2002, p.6.
The final decade of the 20th Century has brought back in forefront an old sociological concept – the crisis. A crisis is defined as
a period in a system’s dynamic during in which the conspicuous accumulation of difficulties and the conflictual outbreak of strains
make difficult its normal run. There are some powerful pressures for change. Another concept developed in the last years is the
crisis management - usually described as a reactive activity directed to the scaling problems. An efficient and comprehensive crisis
management implies cooperation and dialogue relations between involved actors, especially in recognition the need for a strategic
approach of the crisis situation.
During the Cold War, the crisis management was a dimension of the relations between NATO, Warsaw Pact and Soviet Union. Since
the end of Cold War and until the years 1998-1999, this concept has been vaguely used in discussions in NATO. It sometimes means
Alliance’s intervention in conflicts beyond the territory of NATO and sometimes refers more widely to any action beyond the traditional
Alliance’s role. In the following years, the adoption of the Washington Declaration, in April 1999, has reflected the importance of crisis
management to the allies. In the beginning of the 21st Century, the Prague Summit, in November 2002, strengthened the importance
of this concept in the new security environment.
The conflict in Kosovo is an example of Alliance’s involvement in crisis management operations. When Yugoslavia collapsed, a
military role for NATO was widely seen as impossible because of the fact that NATO could not act “out-of-area”. At best, it could act
under the authority of the UN, with no distinct role of its own. Many experts doubted whether a collective defence organization could
really handle the challenge of crisis management. The following developments have shown that NATO holds considerable professional
and
IMPACT STRATEGIC nr. 1-2/2003
65