Impact strategic nr.6-7 - Centrul de Studii Strategice de Apărare şi ...

GEOPOLITICI ŞI GEOSTRATEGII PE TRAIECTORIA VIITORULUI
Arhipelagul nipon, ca parte a regiunii Asia-Pacific, a
fost prins în malaxorul nemilos al schimbărilor începutului
de mileniu. Susţinută masiv de SUA, în perioada de
reconstruire economică după sfârşitul celui de-al doilea
război mondial, Japonia a devenit elementul de putere de
referinţă în zona Asia-Pacific. Deşi se află la capătul a zece
ani de recesiune, perioadă intrată în limbajul curent sub
denumire de “deceniu pierdut”, Japonia rămâne în continuare
a doua mare putere economică a lumii, dispunând
de următoarele atuuri:
• industria – printre cele mai performante ale planetei,
continuă să inoveze, mai ales în domeniile telecomunicaţiilor
şi al construcţiei de maşini;
• conştiinţa ecologică tot mai ridicată în condiţiile unei
degradări continue a mediului, opinia publică determinând
întreprinderile să vegheze la păstrarea mediului;
• tinerii reformatori încearcă să schimbe lumea
parlamentară şi să ducă la îndeplinire planul de salvare a
băncilor, aflat în desfăşurare;
• societatea civilă sprijină noile practici ale democraţiei;
• tineretul, mai puţin ataşat de întreprindere, mai deschis
către exterior şi mai solidar, inventează noi culturi.
Cu ochii aţintiţi spre viitor, dând o deosebită importanţă
educaţiei, informaţiilor de afaceri şi cunoaşterii în general,
Japonia deţine supremaţia în domeniul tehnologiilor de
mâine, a computerelor şi a celor derivate din electronică şi
informatică. Toate aceste produse şi tehnologii furnizează
Japoniei avântul necesar pentru depăşirea problemelor cu
care se confruntă în prezent. Între ele, cele mai presante
fiind declinul demografic şi ameninţările la adresa mediului.
Îmbătrânirea populaţiei, va fi, fără îndoială, cea
mai mare sfidare cu care se va confrunta Japonia în acest
secol, dar ameliorarea productivităţii, prin crearea de noi
tehnologii şi robotică, va contribui la amortizarea şocului
şi depăşirea crizei, astfel încât, aceasta va fi prima ţară
care va dispune de sisteme, tehnici, produse şi servicii
adaptate societăţii de mâine.
Succesele economice, rapiditatea adaptării structurale
şi acţionale la cerinţele mileniului trei au determinat
orientarea Japoniei spre construirea unei puteri militare
proprii capabile să egaleze enorma sa influenţă economică.
Complexul militaro-industrial japonez vizează asigurarea
capabilităţilor necesare unei autosuficienţe armate în
condiţiile reducerii prezenţei forţelor SUA în regiune.
Analizând tendinţele centrilor de putere conturaţi
constatăm că, spre deosebire de Europa, al cărei interes,
cel puţin pe termen scurt şi mediu, e mai mult regional,
de Japonia care ezită în asumarea unuia major cu conotaţii
globale, SUA sunt dedicate cu consecvenţă rolului global.
După ce a condus o coaliţie mondială în ultima jumătate
de secol şi a confirmat capacitatea de a gestiona cu
competenţă şi eficacitate problemele majore ale omenirii
în condiţiile inexistenţei unei alte forţe cu vocaţie globală,
America nu-şi poate imagina reducerea ambiţiilor sale
la o singură regiune. Interesele SUA sunt atât de legate
de toate zonele globului, încât orice obstacol în calea
materializării acestora ar avea consecinţe nefavorabile
nu numai asupra poziţiei sale de lider în construcţia unei
noi ordini mondiale dar şi a competiţiei pentru stabilirea
unei ierarhii reale a centrilor de putere.
Cu siguranţă, mulţi alţi actori statali sau non-statali vor
mai apărea şi se vor afirma pe scena puterii mondiale şi se
vor confrunta în competiţia dură şi permanentă pentru un
loc cât mai avantajos în sistemul de putere al mileniului
trei. Vor apărea alianţe noi, unele chiar imprevizibile,
vor fi elaborate strategii îndrăzneţe şi atotcuprinzătoare,
în care tehnologia, informaţia şi cunoaşterea în general
vor constitui elemente de referinţă, dar şi se vor destrăma
structuri şi coaliţii, considerate “nemuritoare”, pe fundalul
unor competiţii şi dispute din ce în ce mai dure şi mai
generalizate.
Pe baza evoluţiei evenimentelor recente, se poate
aprecia că viitorul demersului către multipolaritate va
fi mult mai dificil şi complex decât se preconiza iniţial.
Fizionomia ierarhiei mondiale va fi nouă şi imprevizibilă,
iar scenariile de constituire a acesteia vor comporta viziuni
pe cât de inedite, pe atât de probabile, materializarea lor
depinzând de relaţiile dintre actorii principali ai scenei
politice mondiale, în care SUA vor deţine totuşi rolul
principal.
Analyzing the tendencies of the outlined centers of power we notice that while Europe’s main interest, on short and medium term, is
a regional one, Japan hesitates on assuming a major role with global connotations, the USA are devoted to play a global one. The US
led a worldwide coalition in the last fifty years and confirmed their ability of managing effectively major issues. Taking into account that
there is no other force with a global role, the USA cannot think of minimizing their ambitions to a single region. The American interests
are so connected with all world areas that any obstacle would have unfavorable consequences not only on the leader position in building
a new world order but on the competition for establishing a real hierarchy of the centers of power.
Based on recent facts, we may appreciate the future effort towards multi-polarity will be harder and more complex that it has been
imagined. The aspect of the world hierarchy will be new and unpredictable and its scenarios will need new, probable visions. For becoming
true, this hierarchy depends on the relations between main actors on the worldwide political scene – where the USA will still have
the main role.
54 IMPACT STRATEGIC nr. 1-2/2003