Impact strategic nr.6-7 - Centrul de Studii Strategice de Apărare şi ...

GEOPOLITICI ŞI GEOSTRATEGII PE TRAIECTORIA VIITORULUI
Se conturează, astfel, crearea, cu sprijin occidental, a unei
pieţe comune caucaziene la care vor participa atât statele
transcaucaziene, cu excepţia Armeniei, cât şi companiile
petroliere occidentale importante. SUA s-au angajat că
vor sprijini soluţionarea pe cale paşnică a delimitării
zonelor de extracţie din Marea Caspică. Intrarea Chinei
ca investitor în aceasta zonă este bine văzută de SUA,
care se delimitează, însă, de proiectul de construire a
unei conducte prin Iran. În schimb, SUA agreează şi vor
sprijini rutele de transport prin Turcia, Pakistan, India,
China, Ucraina, dar şi prin Marea Neagră.
În conexiune cu gestionarea surselor de energie şi
controlul rutelor de transport a acestora trebuie analizat
şi interesul SUA în Balcani.
Desfăşurând, sub egida NATO, importante forţe militare
şi punând la dispoziţie o logistică impresionantă, SUA
au contribuit în mod direct la restabilirea normalităţii în
zonă, promovând desfăşurarea dialogului şi a cooperării
regionale. Prin impulsionarea semnării “Acordului de la
Dayton” şi materializarea “Iniţiativei de Colaborare Sud-
Est Europeană (S.E.C.I.)”, SUA au demonstrat eficacitatea
şi necesitatea prezenţei lor în zonă, în antiteză cu incapacitatea
structurilor europene de a gestiona crizele specifice
perioadei post “Război Rece”. Încă de la început, strategia
de promovare a intereselor SUA în regiune a vizat:
• întărirea rolului SUA în problematica securităţii europene,
printr-o angajare sporită în stabilizarea şi controlul
Balcanilor;
• implicarea serioasă în pieţele din Balcani;
• crearea condiţiilor pentru continuarea extinderii
NATO în zona flancului sudic.
Miza economică o reprezintă piaţa de desfacere şi
utilizarea Balcanilor ca un culoar de tranzit al materiilor
prime din Asia către centrul Europei, iar miza politică
se concentrează asupra realizării unei stabilităţii reale în
zonă. Consecinţele pozitive pe care le presupune stabilitatea
politică în cea mai sensibilă regiune a Europei ar
aduce beneficii tuturor actorilor politici majori. În acest
scop, au fost lansate mai multe iniţiative şi acţiuni, menite
să asigure implementarea măsurilor de stabilitate politică,
dezvoltare economică şi întărire a încrederii şi cooperării.
Lansarea “Planului de acţiune pentru sud-estul Europei”,
la iniţiativa SUA, vizează:
• extinderea cooperării bilaterale în plan politic, economic,
militar şi civil;
• sprijinirea cooperării regionale;
• conlucrarea cu membrii UE pentru integrarea ţărilor
din regiune în instituţiile europene şi euro-atlantice.
Având în vedere aceste aspecte, coroborate cu evoluţia
evenimentelor din ultima perioadă, putem afirma că SUA
şi-au definit clar interesele şi în această zonă, iar pe termen
scurt şi mediu nu se întrevede nici un element perturbator
care ar putea schimba datele problemei, indiferent dacă
acesta ar veni din partea Uniunii Europene sau Rusiei.
China pare mai reticentă faţă de prezenţa şi influenţa
tot mai mare a SUA în Asia Centrală, de Est, de Sud şi de
Sud-Est. Motivele de îngrijorare faţă de evoluţia mediului
de securitate din vecinătatea sa sunt determinate de :
- perspectiva instalării durabile a trupelor SUA la
frontierele sale vestice;
- strângerea relaţiilor dintre Washington şi Pakistan,
de o parte, şi India, de cealaltă parte, reduce marja de
manevră a Chinei, care a sprijinit Pakistanul în eforturile
de neutralizare a acţiunilor Indiei în Kashmir;
- Japonia a făcut un nou pas spre recăpătarea capacităţii
politice de a interveni militar în străinătate.
În afara acestor factori disjunctivi, există şi elemente
de apropiere, care rezidă în interesele economice reciproce.
Şi nu este vorba doar de schimbările comerciale în
continuă creştere, SUA fiind cea mai mare piaţă pentru
exporturile chineze, în vreme ce China, cu cei 1.3 miliarde
locuitori ai săi, reprezintă pentru America o piaţă de
imensă atracţie. Este vorba de mult mai mult, şi anume de
faptul că aceste schimburi au rol esenţial în modernizarea
Chinei, obiectivul primordial al conducerii de la Beijing.
Marile progrese în această direcţie, din ultimii ani, se
datorează, în parte, şi investiţiilor străine şi veniturilor
din export, America, fiind, din ambele puncte de vedere,
sursa principală. În ceea ce priveşte America, ea nu are de
ce să se teamă, cel puţin deocamdată, nici de concurenţa
economică, nici de puterea militară a Chinei. Miza în joc
în ceea ce priveşte relaţiile chino-americane este suficient
de importantă pentru a căuta, pe cât posibil, o cale care să
evite confruntarea.
Rapida dezvoltare a economiei chineze a făcut încă
şi mai necesară o definire coerentă a politicii de la
Washington faţă de Beijing. Accesul posibil al Chinei la
rangul de mare putere într-un viitor apropiat a devenit
o idee dominantă la americani, idee care dobândeşte,
în consecinţă, nişte atitudini contradictorii: fie ajutorul
şi participarea la dezvoltarea sa în vederea favorizării
unei evoluţii democratice, fie opunerea faţă de un regim
ambiţios cu comportamente naţionaliste şi totalitare.
Scopul Statelor Unite este o Chină mai puternică şi mai
sigură, legată de Occident prin comerţ, diplomaţie şi
interesul reciproc pentru stabilitatea internaţională.
Washington-ul trebuie să coopereze cu Beijing-ul în
vederea unei politici asiatice eficace. Or, dacă ar fi să ne
referim doar la chestiunea Taiwanului, acest diferend care
nu se mai termină constituie, pentru China, epicentrul
naţionalismului şi al suveranităţii, iar pentru Statele Unite,
concretizarea principiului fundamental al loialităţii şi al
respectului libertăţii şi democraţiei. Preşedintele Bush a
dat o definiţie realistă a relaţiilor SUA – China, spunând
că “au valori diferite, dar şi interese comune”. Această
definiţie în care se împletesc atât divergenţele, cât şi
convergenţele caracterizează natura relaţiilor dintre cele
două ţări.
IMPACT STRATEGIC nr. 1-2/2003
53