Impact strategic nr.6-7 - Centrul de Studii Strategice de Apărare şi ...

GEOPOLITICI ŞI GEOSTRATEGII PE TRAIECTORIA VIITORULUI
Orientări şi tendinţe
în puterea mondială actuală
colonel dr. Ion COŞCODARU,
Statul Major General
Începutul de secol deschide o nouă eră în politica
internaţională, în care securitatea şi, implicit, competiţia
pentru afirmarea şi consolidarea noilor centri de putere,
ocupă locul central în determinarea evoluţiei lumii şi
stabilirea noii ordinii internaţionale.
Globalizarea, integrarea europeană şi euroatlantică,
preocupările Rusiei de a dobândi un rol de decizie în
problemele internaţionale, afirmarea tot mai puternică a
Chinei şi a altor state asiatice în viaţa politică mondială,
la care se adaugă criza din Golf şi denunţarea de către
Coreea de Nord a Tratatului de neproliferare a armelor
nucleare, precum şi creşterea tensiunilor dintre două
ţări posesoare de armament nuclear, India şi Pakistan,
caracterizează evoluţia actualului mediu de securitate.
Efectele fenomenelor naturale (încălzirea climei, lipsa apei
potabile, inundaţiile, cutremurele, epuizarea resurselor,
evoluţia demografică etc.), terorismul, proliferarea armelor
de distrugere în masă, crima organizată şi sărăcia, continuă
să influenţeze tot mai mult stabilitatea şi securitatea
mondială.
1. Caracterizarea generală a mediului
de securitate actual
11 septembrie 2001 a scos în evidenţă faptul că neoterorismul
şi crima organizată au atins un nivel de periculozitate
extrem pe fondul creşterii vulnerabilităţilor faţă
de noile ameninţări şi riscuri. Prevenirea şi combaterea
lor impun noi modalităţi de evaluare precum şi capacităţi
şi metode de acţiune adecvate. Extinderea fenomenului
terorist la nivel universal şi necesitatea unor acţiuni conjugate
pentru contracararea lui au determinat realizarea
unui consens general. Asistăm la o grupare impresionantă
de forţe şi capacităţi, dublată de un consens politic greu
de imaginat cu câtva timp în urmă. State aflate până mai
ieri pe poziţii divergente, considerate chiar ireconciliabile,
se găsesc acum pe acelaşi front al luptei împotriva
terorismului.
Mediul de securitate european se consolidează ca
urmare a deciziilor politice din noiembrie şi decembrie
2002 de la Praga şi Copenhaga, precum şi a multiplicării
eforturilor ţărilor democratice pentru edificarea noii arhitecturi
de securitate. Evoluţia pozitivă a relaţiilor NATO şi
UE cu Federaţia Rusă şi Ucraina, precum şi amplificarea
Dialogului Mediteranean stimulează procesul de destindere,
dialog şi cooperare, favorizând construirea unei noi
ordini internaţionale.
Se poate aprecia, în acest context, că actualul mediu
de securitate are următoarele trăsături:
• Disoluţia bipolarităţii şi intrarea într-o nouă fază a
relaţiilor internaţionale. În această perioadă, doar Statele
Unite ale Americii au dovedit capacităţi şi posibilităţi reale
de implicare eficientă în gestionarea problemelor majore
ale omenirii, fiind considerate ca singura superputere
politică, economică, financiară şi militară credibilă şi
viabilă. În aceste condiţii, caracteristica actualei perioade
o reprezintă unipolaritatea;
• Afirmarea tot mai evidentă a Uniunii Europene ca
factor de stabilitate şi progres, dezvoltarea economică
şi militară accelerată a Chinei, precum şi ofensiva diplomatică
a Rusiei pentru care starea de veghe faţă de problemele
majore ale lumii s-a terminat, sugerează că noul
sistem de securitate internaţională tinde să se cristalizeze,
în viitor, probabil pe o structură multipolară;
• Apariţia şi consacrarea unor actori internaţionali
non-statali. Având ca principale trăsături lipsa apartenenţei
la un areal geografic, conducerea după reguli şi norme
specifice şi raportarea la alte valori decât cele naţionale,
aceştia tind să controleze şi să gestioneze domeniile şi
sectoarele emblematice ale puterii: tehnologia ultraperformantă,
economia, finanţele şi, nu în ultimul rând,
resursele energetice;
• Afirmarea unor noi tendinţe în dezvoltarea şi funcţionarea
instituţiilor şi organizaţiilor politice, economice
şi de securitate internaţionale;
• Trecerea de la funcţia de apărare colectivă la cea
de securitate colectivă presupune nu numai concepte noi,
dar şi structuri şi modalităţi de acţiune adecvate. Ca atare,
NATO şi-a dezvoltat şi îşi perfecţionează atât strategia
de integrare şi cooperare, pentru rezolvarea unor crize
internaţionale de către coaliţii sau organizaţii regionale,
IMPACT STRATEGIC nr. 1-2/2003
47