Impact strategic nr.6-7 - Centrul de Studii Strategice de Apărare şi ...

ACTUALITATEA POLITICO-MILITARĂ
nu poate fi pus în aplicare fără strategii politice pe măsură.
Acest lucru nu se poate realiza de pe o zi pe alta, nici la
voia întâmplării. Politica organizaţiilor teroriste, a reţelelor
teroriste a creat războiul terorist în reţea – un concept care
s-a materializat deja în numeroase acţiuni care au surprins
prin virulenţa şi prin impactul lor deosebit. Asociat cu
alte acţiuni compatibile cu fenomenul terorist – crima
organizată, traficul de droguri, traficul cu materiale nucleare
etc. -, dacă nu se iau la timp măsuri corespunzătoare,
un astfel de război poate cufunda lumea într-o tragedie pe
termen lung, care se poate solda cu degradarea completă
a securităţii politice, economice şi sociale.
Strategiile terorismului politic, deşi nu au fost niciodată
unitare, sunt coerente, inteligente şi tind spre globalizare.
Este vorba, desigur, de extinderea şi diversificarea actelor
teroriste, de cultivarea, la nivelul întregii planete, a stării
de teamă şi de nesiguranţă.
Strategia forţelor vizează realizarea unor baze, noduri,
module mobile, a unor structuri şi reţele flexibile care să
se adapteze rapid cerinţelor operaţionale. Şi chiar dacă
nu există un decident politic global care să formuleze
unitar scopurile şi obiectivele terorismului, acestea există,
prin însumarea, esenţializarea şi configurarea răului din
lume. Dar nu ca „rău“, ci ca „bine“. Aşadar, scopurile
şi obiectivele politice ale terorismului se prezintă ca un
panaceu: distruge ceea ce există, înfricoşează, înspăimântă,
impune!
Strategiile operaţionale teroriste sunt, deopotrivă,
strategii directe şi strategii indirecte, omnidirecţionale şi
diversificate, creative şi adaptative, perseverente şi repetitive.
Este adevărat, ele nu sunt elaborate de state majore
cunoscute şi răscunoscute, dar nu încape nici o îndoială că
astfel de strategii există şi că sunt foarte bine gândite.
Tacticile folosite în terorismul politic au, în principiu,
aceeaşi sferă de cuprindere. Se folosesc, în războiul
terorist, toate tipurile de acţiuni şi de procedee tactice
posibile, de la cele specifice terorizării prin informaţie la
atacul hackerilor în reţelele Internet, de la guerila urbană
la atacurile cu bombe şi la exploziile sinucigaşe. Dar în
terorismul politic se foloseşte îndeosebi ameninţarea. Ea
ajunge la destinaţie pe toate căile posibile, însă, de cele
mai multe ori, cel puţin în prima fază, nu sunt căutate cele
mediatice, ci sistemele de comunicaţii subversive, ilegale.
De cele mai multe ori, ameninţările sunt urmate de atacuri
înarmate, de distrugeri sau de asasinate politice.
Tacticile terorismului sunt mai complexe şi mai diversificate
decât cele folosite în lupta armată. Terorismul
– şi îndeosebi terorismul politic – nu trebuie redus însă
la violenţa armată, la lupta armată. E drept, aceasta este
cea mai spectaculoasă – iar terorismul politic caută spectacularul
- , dar adevăratul terorism politic este o construcţie
diabolică menită să năruiască sisteme politice şi
să impună, în locul acestora, dictaturi politice.
Măsuri împotriva terorismului politic
Terorismul politic se constituie în substanţa reţelelor
teroriste, în generatorul şi liantul lor. În afara unei ideologii
politice, reţelele nu au nici un sens. Or, tocmai raţiunile
politice sunt cele care dau sens organizării terorismului
în reţele. Aceste reţele sunt, se pare, multiple. Fiecare
organizaţie teroristă îşi are reţeaua sau reţelele ei, iar toate
la un loc, chiar dacă nu se supun unei conduceri unitare,
creează o realitate de care trebuie să se ţină seama.
Dacă terorismul se prezintă din ce în ce mai mult ca
un război în reţea, sau în reţele, este normal ca şi acţiunile
împotriva lui să aibă aspectul unui război în reţea. De
aceea, unul dintre obiectivele de început ale acţiunilor
împotriva terorismului constă în identificarea şi lovirea
(distrugerea, dezamorsarea, anihilarea) acestor reţele, a
nodurilor de reţea, a centrelor vitale, a întregului sistem
generativ.
Terorismul politic nu poate fi anihilat numai prin reacţia
sau acţiunea armată. Trebuie demantelată arhitectura
acestui tip de terorism, filozofia lui. Acest obiectiv este
foarte greu de realizat, întrucât, forţele care luptă împotriva
terorismului dispun de sisteme logice de acţiune în plan
politic, economic, financiar, informaţional, cultural şi
militar, iar acestea nu sunt totdeauna compatibile cu cele
asimetrice şi nelogice ale terorismului politic. De aceea,
în sistemul războiului antiterorist, care este şi trebuie să
fie un război complex, în reţea şi de lungă durată – practic,
un război permanent -, trebuie constituite forţe şi structuri
care să acţioneze asimetric sau antiasimetric împotriva
grupărilor şi centrelor vitale ale terorismului politic.
În noua strategie de securitate naţională a Statelor
Unite, spre exemplu, combaterea terorismului cuprinde
acţiuni directe şi continui împotriva organizaţiilor teroriste
cu scopul ca, într-o primă etapă, să ducă la dezorganizarea
lor, apoi să le slăbească şi, în final, să le distrugă. „Cu
cât vom lovi mai frecvent şi implacabil teroriştii pe toate
fronturile, utilizând toate instrumentele de care dispune
ţara noastră, cu atât noi vom fi mai eficace. (…) Noi nu
putem aştepta ca teroriştii să atace pentru a reacţiona. (…)
Statele Unite vor slăbi capacitatea de acţiune a teroriştilor
şi vor obliga partizanii terorismului să-şi schimbe comportamentul.“
„Ştim din istorie – subliniază George Bush – că disuasiunea
poate să eşueze; ştim din experienţă că unii
inamici nu pot fi descurajaţi. Statele Unite îşi vor menţine
posibilitatea de a demonta orice fel de iniţiativă a inamicului
– actor statal sau non-statal – de a-şi impune voinţa
asupra Statelor Unite, asupra aliaţilor noştri sau prietenilor
noştri. Vom menţine forţe suficiente pentru a ne susţine
angajamentele şi pentru a apăra libertatea. Forţele noastre
vor fi forţe de descurajare a potenţialilor adversari.“ 5 Iată
direcţia formulată clar de preşedintele Statelor Unite,
care imprimă, războiului împotriva terorismului politic,
concreteţe şi rigoare.
IMPACT STRATEGIC nr. 1-2/2003
41