Impact strategic nr.6-7 - Centrul de Studii Strategice de Apărare şi ...

ACTUALITATEA POLITICO-MILITARĂ
mentalismul politic);
Terorismul practicat de persoane influente, grupuri
de interese etc., cum este cel care a generat războiul actual
din Angola. Pare un război pentru puterea politică; în
realitate, este vorba de crearea unei stări de haos care să
permită unor cercuri să valorifice pe piaţa neagră petrolul
şi diamantele din această ţară;
Terorismul Puterii Discreţionare. L-am cunoscut
şi noi, ca terorism împotriva intelectualităţii, a gândirii
libere, a dreptului la exprimare, este cunoscut şi azi în
Coreea de Nord, în Irak, în Nigeria şi în puţinele state care
se mai află în conul de umbră al dictaturilor politice.
Terorismul politic este folosit ca instrument de presiune
politică. Obiectivele terorismului politic – cel puţin cele
enunţate în diferite împrejurări – se înscriu în general în
următoarea scală:
cucerirea puterii politice prin violenţă;
opoziţia la imperialism şi oligarhie, în favoarea
unui alt fel de imperialism – cel al terorii, al dictatului – sau
unei altfel de oligarhii – cea a terorii politice, economice
subterane şi financiare;
lupta pentru reforme sociale (altele decât cele
obişnuite, de regulă, prin distrugerea violentă a celor
existente);
lupta pentru putere şi influenţă, de regulă personală
sau de grup;
lupta pentru imagine;
lupta pentru identitate;
crearea şi întreţinerea stării de haos.
Terorismul politic s-a manifestat cu pregnanţă şi în
timpul Războiului Rece, ca modalitate de subminare
reciprocă, prin violenţă non-statală, a celor două ideologii
– capitalistă şi socialistă -, fiind mai mult un terorism
ideologic. Fiecare dintre cele două superputeri – şi, la
umbra lor, o mulţime de alte organizaţii, organisme sau
cercuri de interese – încuraja, la nivel regional, terorismul
politic, aproape sub toate formele şi formulele sale, de la
cele psihologice şi informaţionale la atacuri şi asasinate.
În momentul de faţă, o mare parte din organizaţiile
teroriste din Europa occidentală, din America Latină,
din Asia şi din Africa, inclusiv din lumea arabă, poartă
această amprentă a luptei împotriva capitalismului. Unele
sunt o creaţie a sistemului socialist. Sistemul comunist a
dispărut ca forţă mondială, ele însă au rămas. În realitate,
este vorba de o luptă pentru putere sau pentru impunerea
unui anumit tip de putere.
După părerea noastră, terorismul politic (care este,
aşa cum am arătat, o contradicţie în termeni, o alăturare
nefericită a doi termeni contradictorii) n-ar trebui considerat,
sută la sută, nici instrument al extremismului politic.
Este adevărat, extremism politic înseamnă sfârşit al dialogului,
unilateralism, totalitarism, impunere, dictatură.
Dar toate acestea nu sunt, nemijlocit şi în mod obligatoriu,
crime împotriva omului şi a umanităţii, ci, până
la un anumit punct, doar forme de autoritarism. Istoria
cunoaşte şi guvernări autoritare, autocraţi luminaţi, care
au creat valori. Ştefan cel Mare şi Sfânt, Mihai Viteazul
nu au fost democraţi. Nici Gustav Adolf, nici Frederic
al II-lea, nici Napoleon. Ei au desfăşurat războaie, nu
acţiuni teroriste.
Deşi sunt rare acele dictaturi care n-au produs crime
abominabile sau care nu au folosit terorismul implicit ca
instrument de dominare, dictatura nu înseamnă în mod
direct terorism politic. Terorismul politic nu lipseşte însă
din aceste forme totalitare, extremiste şi exclusiviste de
manifestare şi exercitare a puterii. În cvasitotalitatea
regimurilor dictatoriale, terorismul politic se manifestă ca
terorism al puterii, ca terorism de stat. Uneori, el capătă
forme explicite – cum a fost, spre exemplu, cel care a
însoţit dictatura proletariatului, care tindea să devină doctrina
unui terorism politic internaţional exercitat împotriva
neproletarilor – şi s-a soldat cu crime, distrugeri de valori,
condamnarea unor oameni nevinovaţi, deportări, umiliri.
Alteori, el s-a manifestat implicit, în proletcultism, întrun
anumit sistem de educaţie, în cenzurarea violentă a
informaţiei, în cultivarea neîncrederii între oameni, prin
dezbinarea şi urmărirea lor, în ascultarea telefoanelor sau
în asasinate politice.
Dar terorismul politic de stat este vechi de când statele.
El s-a manifestat şi în vremea expansiunii romane. Terorismul
era, pe atunci, politică de stat (cuvântul terorism
vine de la latinescul terror). Legiunile înfricoşau populaţia
din teritoriile ocupate, pentru a preveni nesupunerea acesteia,
răscoalele, răzvrătirile şi alte reacţii de neacceptare
a dominaţiei romane. Acest lucru se realiza, bineînţeles,
prin violenţă. Hoardele lui Gingis Han, cel mai strălucit
conducător militar din Evul Mediu, îşi exercitau forţa şi
dominaţia nu doar prin acţiuni militare iscusite, ci şi prin
intoleranţă, violenţă şi teroare. Cruciaţii au masacrat mii
de musulmani şi de schismatici, iar Inchiziţia nu a fost
altceva decât o cumplită teroare politică exercitată în
numele credinţei.
Unii cercetători apreciază că şi astăzi există multiple
expresii ale terorismului politic exercitat de conducerile
discreţionare de stat, în ţările din „Axa răului“ – Irak, Iran,
Coreea de Nord -, dar şi din alte locuri de pe planetă.
Terorismul de stat este, în realitate, mult mai complex.
El depăşeşte cu mult iresponsabilitatea conducerilor unor
state, avându-şi cauzele în dialectica negativă a intereselor
perverse. Aşadar, terorismul de stat este terorism politic
exercitat de conducerile dictatoriale şi discreţionare ale
statelor respective şi se manifestă atât interstatal, cât şi
intrastatal.
Terorismul politic interstatal are cel puţin trei forme
38 IMPACT STRATEGIC nr. 1-2/2003