Impact strategic nr.6-7 - Centrul de Studii Strategice de Apărare şi ...

ACTUALITATEA POLITICO-MILITARĂ
Terorismul politic.
Teorie, tactici, contramăsuri
Prof. univ. general de brigadă dr.
Constantin ONIŞOR
Argument
De la început, trebuie să subliniem că noţiunea terorism
politic este o alăturare de termeni contradictorii, un
oximoron. Dar cum nimic nu este imposibil când vine
vorba de vulnerabilităţile, riscurile şi ameninţările care
terorizează această lume, iată că devine posibilă şi o
alăturare de termeni care se exclud. Această alăturare nu
este o creaţie lingvistică sau artistică, ci una impusă de
realităţi. Pentru că în lumea aceasta există, şi nu de azi de
ieri, terorism politic.
Multă vreme s-a crezut că terorismul nu este altceva
decât un alt fel de infracţiune. Într-o mulţime de documente
internaţionale şi de studii, el este definit în acest fel.
De aici, şi abordarea simplistă a fenomenului terorismului.
Fiind considerat o reacţie violentă împotriva ordinii de
drept sau a normalităţii, s-a crezut (se mai crede şi acum)
că de un astfel de fenomen trebuie să se ocupe poliţia şi
celelalte structuri abilitate pentru asigurarea protecţiei
cetăţeanului şi instituţiilor.
Desigur, nu toată lumea a fost de acord cu o astfel de
viziune. Unii dintre analişti – îndeosebi din mediul occidental
– au remarcat de multă vreme caracterul extrem de
complex al fenomenului terorist şi implicaţiile lui radiale,
omnidirecţionale. Încet, încet, acesta a început să fie înţeles
nu ca o simplă reacţie violentă - adesea patologică – la
normele de drept, ci ca un sistem de acţiuni în mozaic,
cu scopuri şi obiective precise şi determinări multiple,
venite din sfera unor interese. De unde rezultă că terorismul
este, în primul rând, un fenomen politic, mai exact,
un instrument extrem de virulent şi de violent al politicii,
şi anume al acelei politici care nu are sprijin public, este,
deci, o formă de război.
Atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001 aveau să
confirme cu prisosinţă acest adevăr. Din păcate, a fost
nevoie ca unii dintre oameni să plătească cu viaţa lor redescoperirea
unui adevăr elementar, care există dintotdeauna
în societatea omenească: terorismul este război. Şi, pentru
că este război, el răspunde unor comandamente politice,
este violenţă politică dusă la extrem. Întrebarea care se
pune aici este una esenţială: violenţa cărei politici? Pentru
că nu există o singură politică în lume. Se ştie, politica
este expresia generalizată şi concentrată a interesului.
Există atâtea politici câte interese, mai exact, câte grupuri
de interese sunt. Interesele mondiale determină o politică
mondială, interesele regionale se află la baza unei politici
regionale, interesele naţionale reprezintă suportul unei
politici naţionale, interesele de grup determină politica
grupurilor respective şi, în speţă, a partidelor politice sau
a altor tipuri de organizaţii politice.
Unii nuanţează definiţia terorismului politic, deosebindu-l
de alte forme de terorism. Institutul Naţional
al Audiovizualului din Franţa, spre exemplu, situează
terorismul politic în categoria unor procese revoluţionare
în imediata apropiere a unui conflict deschis, a unui război.
Terorismul politic, în această viziune, „constituie instrumentul
armat al partidelor politice oficiale care, pentru a
se legitima, exploatează susţinerea populară a acestora.
Este cazul IRA sau ETA (Armata Republicană de Eliberare).
Distincţia dintre terorism şi guerilă este adesea
delicată. Unul dintre obiectivele terorismului politic este
acela de a face cunoscute mişcarea şi motivele acesteia.
Terorismul nord-irlandez, în pofida confruntărilor violente
între comunitatea catolică şi cea protestantă, nu este un
terorism de inspiraţie religioasă. El este un mijloc pentru
a schimba o situaţie politică şi socială într-o perioadă în
care apartenenţa la o comunitate sau alta avea consecinţe
sociale. Astfel se constată că terorismul politic, chiar
atunci când este criminal, face adesea dovada unei reţineri.
De exemplu, în mod frecvent, atentatele cu bombă sunt
anunţate dinainte sau bombele sunt explodate în momentul
în care numărul victimelor este mic. Obiectivul
este adesea acela de a demonstra capacitatea de a ucide,
capacitatea de a păstra iniţiativa şi, de aceea, se doreşte
a fi o manifestare de forţă, de putere.” 1 De aici s-ar putea
desprinde ideea că terorismul politic este sau ar putea fi
luat ca un… „terorism raţional“ (ceea ce reprezintă iarăşi
o contradicţie în termeni), care nu ucide de dragul de a
ucide, ci pentru a produce impresie, pentru a demonstra
şi, pe această bază, pentru a obliga, pentru a impune. Nu
victimele contează, ci demonstraţia de forţă, de putere,
capacitatea de a ţine sub teroare, sub controlul terorii o
36 IMPACT STRATEGIC nr. 1-2/2003