Impact strategic nr.6-7 - Centrul de Studii Strategice de Apărare şi ...

ACTUALITATEA POLITICO-MILITARĂ
statelor, precum şi de ale altor actori cu responsabilităţi
de gestionare a securităţii, unele organizaţii internaţionale
(ONU şi OSCE).
ETAPA URMĂTOARE A PLANIFICĂRII STRA-
TEGICE, deocamdată abordată de către strategii şi
planificatorii americani, este fundamentată cu prioritate
pe cunoştinţe şi informaţii, într-un câmp de luptă fluid şi
digitalizat.
Ea presupune, printre altele: • supremaţie informaţională;
• cunoaşterea reală în permanenţă a situaţiilor;
• sisteme noi de armamente şi tehnică militară; • mobilitate
strategică şi manevră globală; • concentrarea strategică;
• supremaţia competiţiei; • strategii, doctrine şi proceduri
de ducere a acţiunilor militare noi/adaptate noului mediu
de securitate, toate regăsite în „armata secolului al
XXI-lea”.
Promovarea securităţii prin cooperare este astăzi pusă
în umbră de fenomene negative, precum proliferarea mijloacelor
de distrugere în masă, a terorismului internaţional
şi a crimei organizate, de exacerbarea extremismului etnic
şi religios şi a intoleranţei. Aceste fenomene provoacă
tensiuni intra şi interstatale şi măresc riscul degenerării
unor dispute în conflicte armate.
Riscurile şi vulnerabilităţile din mediul de securitate
sunt identificate în strategii de către analiştii şi planificatorii
militari. Ele se regăsesc în documentele oficiale, în:
viziunile strategice pe termen lung, strategiile de securitate
naţională, strategiile şi doctrinele militare. Ţara noastră
a elaborat acest set de documente politico-militare care
stau la baza elaborării planificării strategice, respectiv:
Viziunea strategică 2010 a Armatei României, evaluarea
strategică pe termen scurt a mediului de securitate, planul
capacităţilor strategice întrunite, scenarii şi planuri strategice
de întrebuinţare a forţelor, directiva de planificare a
apărării, dispoziţiunea de planificare strategică, doctrina
acţiunilor (sau operaţiilor) întrunite ale Forţelor Armatei,
doctrina operaţiilor multinaţionale, doctrinele categoriilor
de forţe armate, doctrinele J-urilor (direcţiilor din
Statul Major General), manualele şi regulamentele de
întrebuinţare în operaţii şi luptă a diferitelor structuri militare.
Până în mai 2004, aceste documente vor fi revăzute şi
adaptate la cerinţele documentelor similare ale NATO.
Adoptarea sistemului de planificare strategică fundamentat
pe analiza riscurilor din mediul de securitate şi a
vulnerabilităţilor interne - şi implicit a unei structuri de
forţe proiectate pe această bază - deşi este relativ nouă,
prezintă mai multe avantaje, dintre care enumerăm:
asigură un cadru flexibil şi o mai mare libertate de gândire
a planificatorilor militari; scenariile construite în cadrul
planificării strategice acoperă integral gama riscurilor
identificate, prevăzându-se măsurile de contracarare
necesare, fără însă a nominaliza entităţile generatoare ale
factorilor de risc, deoarece în multe cazuri (ca de exemplu
în cazul reţelelor teroriste), nu se va putea şti dinainte, în
mod concret, care din acestea vor evolua spre a deveni
ameninţări (se va avea în vedere, generic, numai fenomenul
terorist ca atare). Prin aceasta se asigură un echilibru
corespunzător între toate tipurile principale de misiuni:
apărare naţională; operaţii de răspuns la crize şi operaţii
în sprijinul păcii; apărare colectivă în cadrul alianţelor. Ca
efect, structura de forţe proiectată pentru aceste misiuni va
fi redusă, suplă, mult mai flexibilă, modulară, manevrieră
şi aptă de a îndeplini întreaga gamă de acţiuni şi operaţii
atât specifice războiului, cât şi celor altele decât războiul
şi umanitare (în ţară şi în străinătate), strategia militară şi
doctrinele corespunzătoare fiind deja elaborate şi implementate
prin procesul curent de planificare. Desigur,
pot apărea modificări, inclusiv în cadrul categoriilor de
forţe armate şi a structurii militare a unor unităţi, acestea
referindu-se la: creşterea importanţei, în etapa următoare,
a unor categorii de forţe armate (ex.: aviaţia, marina),
modificarea structurii unor unităţi (ex.: transformarea
unor brigăzi mecanizate în brigăzi mecanizate uşoare),
constituirea forţelor speciale, crearea unor comandamente
şi structuri de stat major de tip joint. Noua structură de
forţe active, înzestrată şi instruită corespunzător, permanent
operaţională, va trebui să răspundă unor imperative,
dintre care amintim: structuri optime îndeplinirii tuturor
misiunilor; lideri valoroşi şi personal profesionalizat;
înzestrare modernă; strategii şi doctrine militare adecvate;
instruire conform standardelor NATO; conducere
eficientă; resurse asigurate corespunzător; structura va fi
adecvată posibilităţilor reale de susţinere pe care le are
statul respectiv, dând în exterior un semnal pozitiv, prin
respingerea concepţiilor şi atitudinilor militariste, ceea ce
va contribui la detensionarea relaţiilor internaţionale, la
sporirea încrederii şi cooperării între state.
Operaţiile informaţionale şi alte acţiuni neconvenţionale
şi asimetrice vor suplini în mare măsură un număr
important de structuri luptătoare, astfel încât numărul
militarilor angajaţi propriu-zis în luptă va continua să
scadă. Planificarea strategică fundamentată pe riscurile
şi vulnerabilităţile din mediul de securitate facilitează
colaborarea şi cooperarea interdepartamentală şi interministerială
în scopul contracarării acestora, fiind
focalizată nu pe actori, ci pe cauze şi efecte. Ea are
avantajul că responsabilitatea îndeplinirii unor misiuni
poate fi translatată altor structuri cu atribuţii în domeniul
securităţii naţionale decât cele militare, cum sunt cele
de ordine publică, informaţii şi siguranţă naţională. Se
poate afirma că ea are un caracter obiectiv în comparaţie
cu cea bazată pe analiza ameninţărilor, unde de cele mai
multe ori determinarea şi definirea ameninţărilor se fac
după criterii politice şi chiar ideologice şi nu în urma unei
evaluări realiste a forţelor şi tendinţelor ce acţionează în
mediul de securitate.
Odată cu adoptarea planificării strategice şi, implicit,
a proiecţiei structurilor de forţe fundamentate pe analiza
30 IMPACT STRATEGIC nr. 1-2/2003