Impact strategic nr.6-7 - Centrul de Studii Strategice de Apărare şi ...

ACTUALITATEA POLITICO-MILITARĂ
Planificarea militară modernă se aliniază, în general,
standardelor SUA şi NATO. De aceea, în spiritul
modelului planificării occidentale, ea trebuie să includă:
planificarea forţei, pentru armamente, pentru consultarecomandă-control,
planificarea urgenţelor civile, planificarea
logistică a resurselor şi NBC; planificarea forţei
constituie baza planificării apărării (determinarea forţelor
şi capabilităţilor, coordonarea planurilor apărării în cadrul
NATO), monitorizarea şi evaluarea acţiunilor naţiunilor,
crearea şi păstrarea disponibilităţilor necesare tuturor misiunilor
şi cerinţelor etc. Actualmente, statele NATO s-au
angajat într-un proces complex de structurare a forţelor pe
bază de capacităţi (dislocabile şi nedislocabile).
Momentan, se întrebuinţează trei tipuri de bază de
planificare strategică:
a) Cea fundamentată pe ameninţările din mediul de
securitate (cadrul fix);
b) Cea fundamentată pe capabilităţile militare proprii
(cadrul flexibil);
c) Cea bazată pe contracararea riscurilor din mediul
de securitate şi a vulnerabilităţilor proprii (cadrul flexibil
extins).
a) În mod tradiţional, planificarea strategică era
fundamentată pe contracararea ameninţărilor din mediul
de securitate. Ameninţările sunt reprezentate de
acţiunile unor actori statali care aduc atingere intereselor
naţionale ale ţării care le percepe ca atare. Ameninţările
sunt generate deci de o entitate identificată şi definită
ca generator al acestora, fie că este un stat, o grupare
teroristă, cartel al drogurilor etc. Planificarea strategică,
bazată pe contracararea ameninţărilor, a fost specifică unei
lungi perioade istorice, sfârşind cu Războiul Rece. Din
analiza ameninţărilor la care este supus un stat, în cadrul
planificării strategice sunt evaluate intenţiile potenţialului
agresor, precum şi posibilităţile acestuia în timp şi spaţiu
(de exemplu tipul/numărul, cantitatea şi calitatea forţelor
militare de care acesta dispune, modul de executare a
desfăşurării strategice, modul probabil de acţiune în mai
multe variante, conform unor scenarii prognozate ş.a.).
Din aceste elemente se desprind concluzii privind proiectarea
logică/ştiinţifică a structurii de forţe proprii şi modul
probabil în care vor trebui să acţioneze acestea.
Prin elaborarea scenariilor strategice de apărare, în
cazul unei doctrine defensiv-active, trebuie să se obţină
răspunsuri la următoarele întrebări: nCine este agresorul?
nCând va avea loc agresiunea şi dacă aceasta va avea loc
prin surprindere sau dacă va exista o avertizare prealabilă
şi cât timp vor avea la dispoziţie forţele proprii pentru a
se pregăti în vederea respingerii acesteia? nUnde va avea
loc agresiunea, pe ce direcţii şi dacă ea se va desfăşura
concomitent sau succesiv în toate mediile (terestru, aerian,
naval, informaţional, eventual, şi cosmic) şi care va fi
succesiunea probabilă a loviturilor? nCum se va desfăşura
agresiunea, ce forme şi procedee de acţiune strategice,
operative şi tactice vor fi utilizate de agresor, ce strategie/
doctrine, tactici şi proceduri va utiliza acesta?
b) Cel de-al doilea tip de planificare strategică, bazat
pe capabilităţile militare proprii, se deosebeşte în mod
fundamental de cel prezentat anterior prin aceea că dimensionarea
structurii de forţe a statelor care adoptă un
asemenea sistem nu este în concordanţă cu ameninţarea
reală sau potenţială, ci o excede. În acest caz, structura de
forţe este dimensionată după alte criterii, în general puterea
politică urmărind impunerea supremaţiei ţării respective
în zonele sale de interes strategic. Exemplele cele mai
elocvente în acest sens sunt Coreea de Nord şi Irakul,
ţări care folosesc majoritatea resurselor economice spre
a dezvolta structuri de forţe supradimensionate. Astfel,
aceste state se constituie în factori de instabilitate pentru
zona în care se află, în special pentru ţările vecine. Este un
model susţinut în mod artificial, prin scenarii nerealiste,
care invocă tema conspiraţiei universale şi încearcă să
justifice astfel, printr-o propagandă susţinută, o structură
militară supradimensionată.
Statele care deţin forţe militare, constituite pe principiul
capabilităţilor militare proprii, încearcă să acceadă
la poziţia de lideri regionali de putere, chiar dacă puterea
militară nu este susţinută de un potenţial economic pe
măsură. De cele mai multe ori, aceste state adoptă un
comportament agresiv sau arogant în relaţiile cu vecinii şi
în general în relaţiile internaţionale, inflamând stabilitatea
şi securitatea internaţională.
Sistemul de planificare strategică bazat pe capabilităţile
militare proprii este lipsit de flexibilitate, nepermiţând
adaptarea rapidă la schimbările din mediul de securitate,
dacă acestea sunt diferite de scenariile strategice proprii,
de cele mai multe ori fanteziste. Structura de forţe,
menită să pună în aplicare prevederile acestor scenarii,
este greoaie şi supradimensionată faţă de nevoile reale
ale ţării respective. Sistemul de comandă şi control este
hipercentralizat, nepermiţând descentralizarea (autonomia
decizională) şi iniţiativa eşaloanelor subordonate şi nici
transparenţă în ceea ce priveşte activităţile militare.
c) Cel de-al treilea model, bazat pe analiza riscurilor
şi vulnerabilităţilor din mediul de securitate, este utilizat
de puţin timp, în general de SUA şi armatele celorlalte ţări
membre ale NATO. A fost nevoie de această reorientare a
fundamentării planificării strategice şi implicit a regândirii
structurii de forţe, deoarece nu numai statele pot deveni
agresori, ci, din ce în ce mai mult, entităţile nonstatale.
Spre deosebire de state, grupările teroriste şi crima
organizată au un caracter transfrontalier, multe dintre ele
acţionând la nivel global, fără a ţine cont de reguli, de constrângeri
de natură etică sau morală şi de norme de drept
internaţional. Acest nou model de planificare strategică NU
CAUTĂ SĂ IDENTIFICE INAMICI, CI FENOMENE
care pot genera o destabilizare a ordinii internaţionale
sau care, necontracarate, pot pune în pericol stabilitatea
şi securitatea unor state, zone sau regiuni. Riscurile pot
fi potenţate de VULNERABILITĂŢILE INTERNE ale
IMPACT STRATEGIC nr. 1-2/2003
29