Impact strategic nr.6-7 - Centrul de Studii Strategice de Apărare şi ...

ACTUALITATEA POLITICO-MILITARĂ
cele de tip uşor de deplasat pe distanţe mari şi în timp
scurt, capabile să facă faţă unor adversari ce nu dispun
de armament greu. Acest tip de unităţi sunt şi vor rămâne
apte de a contracara eficient riscurile neconvenţionale şi
ameninţările asimetrice specifice conflictelor viitorului.
După cum evoluează “Forţa secolului XXI”, operaţiile
pe care aceasta le va desfăşura se doresc a fi comparabile
(şi la fel de decisive) cu “războiul-fulger” (blitzkgrieg-ul)
de la începutul celui de-al doilea război mondial (scenariul
iniţial “Şoc şi teamă”- pentru Irak). Există însă voci,
în special după 11 septembrie 2001, care afirmă că din
punct de vedere operaţional războiul se va îndrepta în
viitor către zona neconvenţională, radicală şi asimetrică,
motiv pentru care recomandă o adaptare a capabilităţilor
convenţionale şi a inovaţiilor tehnice la noua realitate şi
la găsirea modalităţilor/mijloacelor asimetrice de răspuns
la acesta (ex.: Irak - războiul în deşert şi războiul de tip
modern). Tendinţei unor ţări de a pregăti contramăsuri,
SUA îşi propun să răspundă prin: descurajare nucleară,
război psihologic agresiv la nivel strategic (destinat să
influenţeze voinţa şi comportamentul adversarului),
operaţii informaţionale, lovituri preventive sau interdicţia
liniilor de comunicaţii strategice şi operative. În proiectul
noii “Doctrine de apărare strategică pentru secolul XXI”,
SUA vizează, printre altele: să-şi pună în valoare toate
mijloacele politice, economice, diplomatice şi militare
pentru remodelarea/influenţarea în favoarea intereselor
lor strategice a evenimentelor la scară mondială, iar
în anumite situaţii să trimită în zonele de interes (Balcani,
Africa, Orientul Mijlociu ş.a.), forţele lor armate
(împreună cu ale aliaţilor), în scopul schimbării atitudinii/regimului/comportamentului
anumitor naţiuni
(ex.: Irak).
În viitor, efectivele reduse dar profesionalizate ale
armatelor vor necesita sisteme tehnico-militare foarte
perfecţionate, care vor mări ritmul ducerii acţiunilor
de luptă, eficienţa şi gradul de protecţie, susţinere şi
supravieţuire al acestora. Viitoarele operaţii vor fi
întrunite, multinaţionale şi vor fi duse de obicei în cooperare
cu organizaţii internaţionale şi neguvernamentale. Va
fi necesar să se constituie din timp structuri de comandă
adecvate situaţiei (comandamente regionale) pentru a
coordona acţiunile de conducere a operaţiilor, categoriilor
de forţe armate şi coaliţiilor diferite, în loc să se constituie
atunci, ad-hoc, pentru a îndeplini aceste misiuni.
Toate categoriile de forţe armate trebuie să fie uşor
deplasabile, sustenabile în teatru, să dispună de capabilităţi
militare moderne/calitative, de un grad înalt de protecţie
şi supravieţuire, să fie flexibile, mobile, adaptabile, create
modular pentru a răspunde întregii game de misiuni şi
operaţii militare (“forţe expediţionare”- cerinţă expresă
a noii Directive ministeriale a NATO). Ele trebuie să fie
capabile să lupte şi să învingă şi să facă trecerea rapidă
de la război la operaţii altele decât războiul (O.O.T.W./
operaţii de stabilitate) şi invers. Comandanţilor trebuie să
li se pună la dispoziţie forţele şi mijloacele necesare pentru
ca Forţa realizată să fie flexibilă, adaptabilă organizatoric
cerinţelor, în scopul dominării spaţiului de luptă fluid şi al
obţinerii victoriei decisive în timp scurt. Statul Major, de
regulă multinaţional, mult mai redus decât acum dar dotat
cu tehnologii informaţionale, va îndeplini funcţii mult
mai diversificate. El îşi va schimba componenţa şi chiar
subordonarea, în funcţie de misiuni. În general, funcţiile
de la toate nivelurile organizatorice vor trebui reanalizate
şi eficientizate.
În acest context de redefinire conceptuală şi acţională,
în ultimul deceniu s-a impus atenţiei specialiştilor militari
aşa-numitul Război Centrat pe Reţea (Network Centric
Warfare), lansat în SUA. Pentru moment, conceptul în
sine parcurge faza de elaborare şi experimentare. Specific
epocii post-industriale şi societăţilor informatizate sau în
curs de informatizare, NCW este un concept (implicit,
un model de acţiune armată) axat pe existenţa unei reţele
informaţionale ce conectează într-un sistem de grile de
senzori, informaţii şi luptători, toate structurile militare,
pentru a se realiza distribuirea în timp real a informaţiilor
de la senzori la elementele de comandă şi execuţie. De
fapt, trebuie să se obţină suprapunerea sub-reţelelor senzorilor,
a informaţiilor şi a elementelor luptătoare. Prin
intermediul NCW se pot asigura: obţinerea superiorităţii
informaţionale şi transformarea acesteia în putere de luptă;
diseminarea oportună şi sigură a informaţiilor; reducerea
timpului de adaptare la spaţiul de luptă; creşterea vitezei
proceselor de decizie; (auto)sincronizarea şi (auto)organizarea
în câmpul tactic; creşterea puterii de distrugere
a forţelor şi mijloacelor de luptă; sporirea capacităţii de
supravieţuire a forţelor proprii; creşterea nivelului de
interoperabilitate între structurile militare şi a celui de
colaborare etc. Deşi conceptul NCW este încă în faza
de elaborare şi experimentare, s-au desfăşurat acţiuni de
luptă specifice lui în august-septembrie 1995, în Bosnia
şi în Afghanistan, în 2002-2003. Implementarea NCW va
necesita, probabil, o perioadă de 20 de ani şi va presupune
- pe lângă o bază tehnologică de vârf - costuri serioase
şi remodelări doctrinar-organizatorice, de planificare sau
pregătire de luptă etc.
Pe fundalul evidenţiat, conducerea militară devine
din ce în ce mai suplă, tinzând să utilizeze preponderent,
pe scară largă, informatizarea la toate nivelurile şi transmiterea
ordinelor şi dispoziţiunilor prin sisteme de
comunicaţie fiabilă. Concomitent, rolul planificării strategice
va creşte, iar prognoza va avea un rol din ce în ce
mai important în contracararea factorului “imprevizibil”
în planificarea şi ducerea acţiunilor militare.
2. Planificarea strategică
în condiţiile Noului Război
28 IMPACT STRATEGIC nr. 1-2/2003