Impact strategic nr.6-7 - Centrul de Studii Strategice de Apărare şi ...

ACTUALITATEA POLITICO-MILITARĂ
Noul conflict armat şi planificarea militară
General-maior dr. Vasile PAUL,
Şeful Direcţiei Planificare Strategică
Noul tip de război poartă în sine elemente de referinţă
ale conflictelor armate vechi şi “mari deschideri” specifice
societăţii informaţionale; războiul, ca proces social, se
află deci într-un moment de răscruce. Planificarea militară
are misiunea vitală de a imprima acţiunii militare realism
şi spirit de anticipaţie, într-un context geopolitic şi geostrategic
în continuă schimbare.
1. Mediul de securitate şi conflictul armat
la începutul mileniului III
Mediul actual de securitate este caracterizat printrun
grad relativ ridicat de instabilitate, imprevizibilitate,
manifestare a unor noi riscuri şi ameninţări, mai ales
asimetrice, de redefinire a relaţiilor dintre marile puteri
şi de creştere a libertăţii de acţiune a actorilor regionali
(statali şi nestatali). Confruntările recente - inclusiv
cele din Irak, din primăvara anului 2003 - au evidenţiat
prefaceri profunde în fizionomia conflictelor militare,
evidenţiindu-se tot mai clar asimetria acestora, şi
aplicarea extinsă a tehnologiilor informaţionale de către
marile puteri.
Caracteristica noilor conflicte militare rezidă în
limitările impuse de factorii juridic, politic, media şi de
opinia publică. Asigurarea unui sprijin politico-diplomatic
internaţional este absolut necesară în preliminariile şi pe
întreaga durată a acţiunilor militare, aprobate sau nu de
organizaţiile internaţionale. În egală măsură, suportul media
devine absolut necesar, îndeosebi, în cazul conflictelor
ce angajează state cu regimuri democratice-reprezentative.
Asigurarea unei “baze naţionale” de sprijinire a conflictului/războiului
este deopotrivă absolut necesară, ca şi
câştigarea simpatiei sau neutralităţii populaţiei din ţara
atacată. Acţiunile militare trebuie să respecte cu stricteţe
legile războiului, să fie relativ scurte şi cu costuri financiare
rezonabile; în acelaşi timp, pare obligatoriu ca ele să
nu implice pierderi semnificative de vieţi umane.
O altă trăsătură definitorie a conflictelor armate
prezente şi de perspectivă se referă la caracterul lor de
“ciocnire între civilizaţii”. Confirmând intuiţia genială a
lui Sun Tzu, după care fiecare război se poartă aşa cum
societatea “trăieşte” (produce, se organizează, consumă
etc.), războaiele actuale scot în relief dependenţa tipurilor
de organizare, dotare, conducere, acţiuni de luptă de tipul
de civilizaţie: preindustrială, industrială, post-industrială.
În consecinţă, o putere post-industrială (SUA, de pildă)
ce se angajează într-un conflict armat într-un spaţiu
civilizaţional preindustrial sau industrial se vede obligată
să planifice operaţiile militare şi să utilizeze mijloace de
acţiune conforme realităţilor de la faţa locului, mai exact,
să dispună de un sistem de acţiune militară complex
(de la arme inteligente, la mijloace “clasice” sau forţe
paramilitare, încadrate cu specialişti în război psihologic,
război informaţional, antiterorism, gherilă, rezistenţă
urbană, “scotocire” şi “curăţire” etc.).
Este evident faptul că noile tipuri de conflict se deosebesc
de precedentele şi prin: mediul extins de confruntare;
caracterul asimetric; mediatizarea intensă; folosirea
tehnologiilor specifice revoluţiei în problemele militare;
creşterea importanţei operaţiilor informaţionale; focalizarea
pe infrastructuri critice-economice, informaţionale. De
asemenea, analiştii militari evidenţiază creşterea ponderii
forţelor speciale şi a celor de reacţie rapidă, strategia
indirectă de acţiune şi sporirea ponderii operaţiilor
multinaţionale şi a acţiunilor în coaliţie. Toate aceste
realităţi imediate, cu perspective de evoluţie, adesea dificil
de prognozat, impun o analiză profundă şi schimbări
radicale în structura, rolul şi misiunile Forţelor Armate,
precum şi în domeniile strategiei, doctrinelor militare, regulamentelor,
planificării, organizării, instruirii, înzestrării
şi conducerii acestora.
Experimentele recente de conflict şi programele de
remodelare organizatorică indică ca direcţie prioritară armatele
reduse numeric, suple şi flexibile, cu o capacitate
de acţiune şi luptă ridicată. Gradul de profesionalizare a
armatelor va creşte, pe măsura utilizării tehnologiilor şi a
sistemelor de armamente de înaltă capacitate; pe termen
scurt, acestea implică costuri mari, dar, pe termen lung,
profesionalizarea duce la eficienţa şi la reducerea cheltuielilor
de operare şi mentenanţă. Tipurile de structuri militare
luptătoare, de sprijin de luptă şi logistice se diversifică; pe
lângă structurile de tip greu, tradiţionale, cum sunt cele
de tancuri/blindate şi mecanizate, sunt tot mai necesare
IMPACT STRATEGIC nr. 1-2/2003
27