Impact strategic nr.6-7 - Centrul de Studii Strategice de Apărare şi ...

NOTE DE LECTURĂ
operaţia la timp şi cu pierderi colaterale minime. Războiul
informaţional este definit ca un alt domeniu al noului
război. Deşi valoarea informaţiei în timp de război a
fost remarcată încă din Antichitate, războaiele din zilele
noastre se bazează extrem de mult pe sistemele informaţionale.
Sistemele de strângere de date - precum cele de
recunoaştere şi sateliţii de avertizare timpurie -, diversele
sisteme aeriene pilotate sau nu etc. furnizează o mare
cantitate de date care pot fi sortate şi canalizate către
diseminarea avansată de informaţii. Manevra dominantă
face referire la poziţionarea forţelor – combinată cu lovitura
precisă, războiul spaţial şi războiul informaţional
– astfel încât să atace decisiv, să înfrângă “centrul de
gravitaţie” al inamicului (comandă, organizare, resurse,
transport etc.) şi să atingă obiectivele campaniei sau ale
războiului. Războiul spaţial are în vedere importanţa militară
a spaţiului în contextul integrării sistemelor spaţiale
în operaţiunile militare. Utilitatea sistemelor spaţiale pentru
comunicaţii este bine stabilită, iar folosirea acestora
pentru supraveghere, recunoaştere şi lovire în timp real
este mult mai recentă. De asemenea, sistemele asigură
navigaţie precisă şi furnizare de date meteorologice. În
viitor, sistemele de transport spaţiale, armele anti-satelit,
rachetele defensive şi chiar sistemele spaţiale de atac terestru
ar putea juca un important rol în modul de conducere
a operaţiunilor militare.
Andrew Krepinevich, specialist al Centrului pentru
Evaluări Strategice şi Bugetare (CSBA), a definit RMA
drept o importantă discontinuitate în domeniul militar 4 .
RMA-urile sunt provocate de schimbările intervenite
în tehnologiile militare, în conceptele operaţionale, în
metodele de organizare şi/sau în resursele disponibile
şi, adesea, sunt asociate unor revoluţii mai largi politice,
sociale, economice şi ştiinţifice. Aceste perioade
de schimbare discontinuă au fost în avantajul ofensivei
strategico-operaţionale şi au oferit un impuls puternic
pentru schimbarea sistemului internaţional. Ele apar
aproape brusc, singura generalizare ce poate fi făcută
este că intervalul de apariţie este de două sau trei decenii.
CSBA a clasificat aproximativ douăsprezece schimbări
revoluţionare în conducerea războiului, intitulate astfel:
1. Carul de luptă;
2. Infanteria Epocii Fierului;
3. Revoluţia Macedoniană;
4. Jugul;
5. Artileria/Praful de puşcă;
6. Revoluţia Napoleoniană;
7. Calea ferată;
8. Puşca ghintuită şi telegraful;
9. Nava de război/Submarinul;
10. Superioritatea aeriană/Războiul armat;
11. Puterea aero-navală;
12. Armamentul nuclear.
De exemplu, Revoluţia Napoleoniană se referă la ultimul
deceniu al secolului XVIII, în care revoluţia socială
şi politică din Franţa a transformat conceptul de război. În
plus, introducerea conscripţiei universale a sporit dramatic
numărul soldaţilor. Noua armată bazată pe conscripţie,
formată din cetăţeni-soldaţi cu nivel educaţional crescut,
a avut o relaţie fundamental diferită cu societatea din care
aceştia făceau parte.
Revoluţiile Căii ferate, a Puştii ghintuite şi a Telegrafului
se referă la perioada 1840-1870, în care noile
dezvoltări tehnologice au revoluţionat războiul terestru.
Calea ferată a adus o schimbare majoră în domeniul logisticii,
puşca ghintuită a transformat tactica, iar telegraful
a îmbunătăţit domeniul comenzii şi controlului strategic.
De asemenea, în acest context, rapiditatea mobilizării a
devenit o măsură critică a eficacităţii militare. Mişcările
de trupe pe scară largă au fost posibile datorită noii infrastructuri
industriale, ce a dat naştere şi unui nou nivel
al războiului – nivelul operaţional. Telegraful a provocat
schimbări şi în relaţiile civili-militari, oamenii de stat
reuşind să cunoască situaţia militară în ansamblul ei, spre
deosebire de comandanţii aflaţi pe câmpul de luptă.
Revoluţia navei de război şi a submarinului a început
odată cu finalizarea, în 1906, a faimoasei H.M.S.
Dreadnought, nava de luptă cu turbine. Armamentul
ataşat acestui tip de navă putea scoate din luptă orice tip
de navă a acelor vremuri. Submarinul a fost şi el la fel
de revoluţionar, aducând un nou element în constituirea
ierarhiei de putere.
Victoria forţelor germane asupra armatelor franceze,
britanice, olandeze şi belgiene, în mai-iunie 1940, a marcat
un nou punct de pornire în războiul terestru. Din acel
moment, unitatea cu care se măsura puterea unei armate
nu a mai fost numărul de militari sub arme. În timp ce
dezvoltarea războiului armat depindea de maturizarea
tehnologiei dominante (tancul), tehnologia în sine nu era
suficientă pentru a realiza revoluţia. Câteva alte inovaţii
- ce vizau organizarea, conceptele operaţionale, comanda
- au fost componente esenţiale ale transformării lansate
de blitzkrieg.
Al doilea Război Mondial a fost marcat şi de transformarea
războiului pe mare. Odată cu apariţia puterii aeronavale,
flotele, care nu îşi puteau lovi inamicii decât dacă
aceştia se aflau în raza lor vizuală, acum atacau de la sute
de mile depărtare. În toamna anului 1943, când Programul
de construcţie american a început să restrângă numărul
platformelor necesare operaţiunilor la scară mare, transformarea
războiului prin intermediul dezvoltării puterii
aero-navale a devenit completă.
Existenţa revoluţiei nucleare a fost dovedită de detonarea
bombelor atomice de la Hiroshima şi Nagasaki. Aşa
cum s-a întâmplat şi în cazul celorlalte revoluţii, apariţia
armelor nucleare a condus la naşterea unei noi doctrine de
luptă şi a unor noi organizaţii militare. În acest context,
IMPACT STRATEGIC nr. 1-2/2003
215