Impact strategic nr.6-7 - Centrul de Studii Strategice de Apărare şi ...

AGENDA NATO
cultivat o anumită ambiguitate asupra raportului dintre
proiectele lor de apărare şi Noul NATO, SUA au declarat,
în mai multe situaţii, că o asemenea politică nu se poate
dezvolta decât în concordanţă cu obiectivele esenţiale ale
Alianţei. Tendinţa de accentuare a dezacordurilor dintre
europeni şi nord-americani s-a amplificat la cumpăna
anilor 2002-2003, în pofida acordurilor NATO-UE din
noiembrie 2002.
Deosebiri de puncte de vedere între europeni şi
nord-americani au persistat şi vis-a-vis de rezolvarea
problemelor „palestiniană” şi „irakiană”. UE a insistat
în vara şi toamna anului 2002 ca Israelul să abandoneze
poziţiile de forţă în relaţiile cu Autoritatea Palestiniană, pe
când Washington-ul a solicitat reorganizarea Autorităţii,
ca o condiţie obligatorie a reluării procesului de pace. În
problema Irakului, UE a pledat pentru soluţionarea crizei
în cadrul ONU, pe când SUA pare hotărâtă să acţioneze
militar împotriva regimului de la Bagdad, cu sau fără
acordul Naţiunilor Unite. În general, europenii (mai ales
Franţa, Germania şi ţările Beneluxului) acuză SUA de
„unilateralism” şi „voluntarism” în tratarea aspectelor
esenţiale ale securităţii internaţionale; Washington-ul
consideră însă că europenii nu prezintă puncte de vedere
unitare şi clare şi că nu sunt dispuşi să se angajeze efectiv
cu capabilităţile militare necesare în gestionarea crizelor
internaţionale.
Summit-ul NATO de la Praga (noiembrie 2002)
Summit-ul de la Praga din 21-22 noiembrie a
fost consacrat noii extinderi NATO, modernizării şi
întăririi capacităţilor militare ale Alianţei, aspect la care
reprezentanţii americani ţin foarte mult. S-a pus doar
problema de a asigura intrarea unui număr maxim de ţări
în sistemul de securitate al democraţiilor occidentale,
protejându-le astfel împotriva reapariţiei conflictelor care
le-au opus una alteia pe parcursul istoriei. Alianţa trebuie
să fie capabilă să înfrunte duşmanul comun, care nu mai
este comunismul, ci ceea ce G. W. Bush numeşte „terorismul
mondial”. C. Rice, consilierul pentru probleme de
securitate naţională, asigura că „membrii NATO lucrează
pentru transformarea forţelor lor, pentru a face faţă noilor
ameninţări şi pentru a creşte aptitudinea acestor forţe de
a lucra împreună”.
Summit-ul de la Praga a avut loc la trei zile după sosirea
la Bagdad a misiunii de inspecţie ONU şi a Agenţiei
Internaţionale pentru Energie Atomică. Deşi nu a făcut
parte din ordinea de zi, problema Irakului a fost prezentă
în atenţia tuturor. În întâlnirile cu media din ţările care
figurează în turneul său, G. W. Bush a declarat că dacă Saddam
Hussein refuză „să se dezarmeze”, Statele Unite vor
fi în fruntea coaliţiei care îl va constrânge să dezarmeze,
adăugând că speră că „prietenii noştri din NATO vor veni
cu noi”. G. W. Bush nu a vorbit însă despre o acţiune a
NATO. Cu toate acestea, un reprezentant al Casei Albe a
arătat că în 1990 nu s-a pus problema angajării NATO în
riposta împotriva invadării Kuweitului de către Irak, ceea
ce nu a împiedicat formarea unei largi coaliţii.
Acest „Summit al transformării” s-a încheiat prin
adoptarea de decizii de anvergură privind rolurile şi
sarcinile Alianţei: a) crearea Forţei de Reacţie a NATO
(NRF) care va utiliza tehnologiile de vârf, b) angajamentul
de a îmbunătăţi capacităţile militare ale Alianţei şi c)
declaraţia privind Irakul. Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania,
România, Slovacia şi Slovenia au fost invitate să se
alăture Alianţei. „Departe de cărările bătute, Noul NATO,
modernizat şi emergent, va putea răspunde provocărilor
sec. al XXI-lea” a declarat lordul Robertson.
În concluzie, Summit-ul a stabilit următoarele: Forţa
de Reacţie a NATO: va utiliza tehnologii de vârf pentru a
fi flexibilă, desfăşurabilă, interoperabilă şi aptă să susţină
operaţiile prelungite. Va cuprinde elemente terestre,
maritime şi aeriene gata de a fi transportate rapid oriunde
va fi nevoie; raţionalizarea comandamentului militar:
structura de comandă a NATO va fi restructurată pentru a
deveni mai simplă, mai eficientă, mai eficace şi mai uşor
de desfăşurat şi pentru a răspunde necesităţilor operaţionale
referitoare la o întreagă gamă de misiuni ale Alianţei.
Vor fi două comandamente strategice şi unul operaţional,
Comandamentul Strategic Transformare (Statele Unite);
angajamentul de capacitate de la Praga: ţările aliate
şi-au luat angajamente politice ferme şi specifice pentru
a-şi îmbunătăţi capacităţile proprii în domenii esenţiale
pentru operaţiunile militare moderne, cum ar fi mijloacele
de transport strategic, aerian şi maritim şi supravegherea
aer-sol; apărarea împotriva noilor ameninţări: aliaţii
s-au pus de acord asupra unui concept militar de apărare
împotriva terorismului şi au stabilit cinci iniţiative specifice
de apărare împotriva armelor nucleare, biologice şi
chimice în vederea întăririi capacităţilor de apărare ale
Alianţei împotriva armelor de distrugere în masă. Şefii
de stat şi guvern au hotărât, de asemenea, să întărească
capacităţile de apărare ale NATO împotriva cyber-atacurilor
şi să pregătească un nou studiu de fezabilitate privind
scutul antirachetă.
Parteneriate întărite (consolidate)
Transformarea Alianţei va implica o cooperare întărită
(consolidată) cu ţările partenere. Consiliul Parteneriatului
Euro-Atlantic, întrunit la nivel de şefi de stat şi de guvern, a
stabilit un plan de măsuri care are în vedere întărirea Parteneriatului,
inclusiv un Plan de Acţiune al Parteneriatului
împotriva terorismului. Problemele legate de terorism vor
constitui unul dintre domeniile de cooperare consolidată
(întărită) cu ţările din cadrul Dialogului mediteranean al
NATO.
Consiliul NATO-Rusia şi Comisia NATO-Ucraina s-
au întrunit, de asemenea, la nivel de miniştri ai afacerilor
IMPACT STRATEGIC nr. 1-2/2003
211