Impact strategic nr.6-7 - Centrul de Studii Strategice de Apărare şi ...

AGENDA NATO
securitate în zona euroatlantică.
Cu toate acestea, procesul de adaptare la orice situaţie
în care ar fi implicate cele două organizaţii este dificil pentru
toţi membrii acestora, în special pentru cei europeni,
pentru că se vorbeşte în ultima vreme, tot mai mult, despre
o Europă “veche”, reprezentată de Franţa şi Germania şi
una “nouă”, compusă din ţările est-europene, candidate la
UE şi NATO. Evenimentele din contextul crizei irakiene
se pare că au declanşat o criză în sânul familiei europene.
“Vechea” Europă este şi ea divizată pentru moment; pe
de o parte, Anglia şi Spania sunt de partea SUA în ceea
ce priveşte începerea unor operaţii militare împotriva
regimului Saddam, iar pe de altă parte, Franţa si Germania
nu agreează deloc ideea unui atac asupra Irakului fără o
rezoluţie explicită a ONU. Ne aflăm oare în faţa unei crize
intereuropene sau, şi mai mult, chiar în faţa uneia transatlantice?
Toată lumea este de acord cu faptul că un atac
unilateral din partea SUA ar fi nepopular, iar participarea
aliaţilor şi cooperarea dintre ei ar fi de preferat, şi după cum
aprecia preşedintele Poloniei, Aleksander Kwasniewski,
„Europa, NATO, lumea întreagă au nevoie de cooperare,
nu de diviziuni”. De altfel, UE şi NATO au mai trecut
prin situaţii dificile pe care au reuşit să le depăşească cu
înţelepciune şi diplomaţie.
Stabilirea unui echilibru, pe termen lung, între cele
două organisme, prezintă o importanţă deosebită pentru
viitorul Alianţei şi pentru dezvoltarea, de către UE, a
Politicii Externe de Securitate şi Apărare (PESA).
Uniunea Europeană tinde să-şi creeze propria politică
externă şi capătă din ce în ce mai multă coerenţă în domeniul
economic şi politic. Această tendinţă va creşte, dar
un rol sporit al UE nu trebuie să afecteze interesele NATO
şi viceversa. Astfel, existenţa FRR a UE nu ar concurao
pe cea a noii Forţe de Răspuns a NATO, configurarea
acesteia din urmă fiind benefică construirii capacităţii
militare a UE. NATO a constituit deja unităţi cu înalt nivel
de operativitate (High Level Readiness Forces) care vor
putea fi preluate de UE şi utilizate ca elemente ale propriei
FRR. Forţa Europeană de Reacţie Rapidă nu va dispune
de elemente combatante subordonate permanent, acestea
fiind oferite temporar de către statele membre UE din
cadrul forţelor naţionale sau de către NATO, din forţele
aflate la dispoziţie. FERR ar urma să acopere spectrul
misiunilor de mică intensitate (low intensity conflicts), în
timp ce responsabilitatea pentru soluţionarea conflictelor
de mare intensitate (high intensity conflicts) ar reveni
Forţei de Reacţie Rapidă NATO. Completarea reciprocă
dintre cele două este cu atât mai evidentă cu cât infrastructura
NATO şi tehnologia oferită de SUA reprezintă o
alternativă de preferat datorită, mai ales, diminuării continue
a forţelor armate ale statelor europene şi bugetelor
apărării acestora.
Pentru ca europenii să-şi dezvolte mai uşor obiectivele
de politică externă şi de securitate, statele NATO le-au pus
la dispoziţie conceptul CJTF. Acesta ar putea fi o soluţie
practică şi eficientă în susţinerea proiectului Europei
Apărării. Având în vedere acest aspect, este posibil ca, la
un moment dat în viitor, aceste componente ale apărării
europene să se suprapună, de aceea trebuie urmărit îndeaproape
aspectul împărţirii responsabilităţilor, în scopul
evitării oricăror tensiuni sau diviziuni în Europa şi păstrării
unei strânse legături transatlantice.
Concluzii
Iniţiativele privind securitatea europeană din ultimii
ani au reafirmat dorinţa statelor de pe vechiul continent
de dezvoltare a unei identităţi de apărare şi securitate
europeană, bazată pe principiul “separabil dar nu separat”
de NATO în ceea ce priveşte utilizarea forţelor şi
mijloacelor.
Statele membre UE vor avea probabil dificultăţi în a
pune la dispoziţie efectivele, echipamentele şi mijloacele
strategice pentru viitoarea forţă, oricare ar fi aceasta.
Trebuie să se aibă în vedere faptul că ţările contributoare
trebuie să-şi ia angajamente realiste care să se înscrie
în bugetele lor militare şi să nu reprezinte doar nişte
„promisiuni pe hârtie”, după cum avertiza Javier Solana.
Punerea în funcţiune a Forţei Europene de Reacţie Rapidă
va obliga statele membre ale UE să-şi armonizeze cooperarea
în domeniul industriei de apărare. Forţa europeană
va permite ţărilor membre ale UE să intervină militar în
acele situaţii de criză în care SUA nu doresc să se implice
cu propriile trupe; ea nu va fi o armată permanentă, se va
implica numai în acţiuni de tip Petersberg.
Dezvoltarea unei reale PESA va consolida NATO fiind,
în acelaşi timp, cea mai vizibilă şi mai promiţătoare încercare
a europenilor de a transforma în realitate aspiraţiile
vechi de o jumătate de secol în domeniul securităţii.
BIBLIOGRAFIE:
Terror threat could forge stronger transatlantic links – Luke Hill, JDW 05.02.2003.
Puteri şi influenţe – Anuar de geopolitică şi geostrategie 2000-2001 – Beaumarchais Center for International Research.
Une approche bicephale pour l’Europe – l’UE et l’OTAN: deux outils de reponse aux crises, Armees d’Aujourd’hui, no. 271 juin
2002.
Un vis în devenire – Europa unită, col.dr. ing. Ion Coşcodaru, gl.bg. dr. Visarion Neagoe, Editura Axioma, Bucureşti, 2002.
NATO, garanţie a stabilităţii şi securităţii, col.dr. Ion Coşcodaru – România-NATO. 1990-2002, Editura Academiei de Înalte Studii Militare,
Bucureşti 2002.
206 IMPACT STRATEGIC nr. 1-2/2003