Impact strategic nr.6-7 - Centrul de Studii Strategice de Apărare şi ...

AGENDA NATO
Ne referim nu atât la argumentul ciocnirii culturale
dintre anumite aspecte religioase ale civilizaţiilor, cât
la o extensie a acestui argument, obiectivat în conceptul
avansat de SUA potrivit căruia “cine nu este cu noi este
împotriva noastră”.
Potrivit unor analişti de politică internaţională, cum
ar fi James Steinberg 6 , vice-preşedinte şi director al programului
de Studii pentru Politică Externă “Brookings“,
în timpul Războiului Rece, SUA îşi defineau relaţiile cu
celelalte state prin prisma aversiunii sau afilierii acestora
la principiile comunismului, pe când, după atentatele de
la 11 septembrie, poziţia Statelor Unite s-a radicalizat,
nemailăsând loc unor poziţii neutre sau evazive. În treacăt
fie spus, este posibil ca însăşi aderarea Elveţiei la ONU
să reprezinte rodul indirect al acestei atitudini maniheiste
a Statelor Unite.
Este relevantă, în acest context, şi percepţia diferită,
în cadrul islamismului fundamentalist şi în cadrul civilizaţiei
occidentale, a conflictului dintre cele două tipuri de
viziuni asupra lumii.
O analiză asupra acestei distincţii este, spre exemplu,
cea întreprinsă de David G. Kibble 7 , care consideră că
principalele diferenţe dintre “cele două lumi“ sunt date
de percepţia diferită asupra împletirii, respectiv separării
totale dintre sfera religiei şi cea politică. Autorul consideră
că, pentru musulmanul de rând, este vorba de o “ciocnire
a religiilor“ şi implicit politică, deoarece:
- musulmanii consideră prezenţa Statelor Unite în Arabia
Saudită, în special după acţiunile din 1990 împotriva
Irakului, drept o “invazie a pământului sfânt“ pe care se
găseşte Mecca (oraş în care intrarea non-islamicilor este
interzisă şi astăzi);
- musulmanii fundamentalişti găsesc o contradicţie
între faptul că, în cazul Irakului a fost aplicată Rezoluţia
242 a Consiliului de Securitate al ONU, care prevede
măsuri stricte în cazul invaziei unui stat de către alt stat,
dar asupra Israelului, care a invadat teritorii palestiniene,
aceste măsuri nu au fost luate.
Kibble ajunge astfel la concluzia că Ossama Bin Laden,
ca şi întreaga reţea fundamentalistă al cărei simbol este,
nu urmăreşte realizarea unor activităţi misionare, de expansiune
a Islamului, ci doar purificarea spaţiului islamic
de elementele alogene.
Dar, fiindcă Islamul nu desparte politicul de religios,
actuala luptă de “falie“ dintre cele două tipuri de civilizaţie
este percepută de musulmani, spre deosebire de “occidentali“,
drept o “ciocnire” între religii care trebuie rezolvată
pe plan global, prin orice mijloace, chiar prin sinucidere,
în numele “Jihadului purificator”.
Asistăm astfel la o nouă polarizare a lumii, în care
“forţa combatantă opusă” este mai difuză, mai greu de
identificat şi de anihilat decât în cazul Războiului Rece.
Este vorba de forţele asimetrice care acţionează nu ca un
pol de putere mondială, ci ca o reţea de putere “discretă”
mondială;
• Se poate aprecia că acest tip de atitudine dualistă
reprezintă de fapt o fenomenologie generată de accentuarea
unei atitudini politice a NATO, calchiată pe cea
clasică, militară, a Alianţei. În acest context, sunt relevante
şi diverse declaraţii ale oficialilor NATO, potrivit cărora
decizia de extindere (prin momentul Praga) a acestei
organizaţii are, mai degrabă, un caracter politic decât
militar;
• De asemenea, conceptul de “război preventiv” sau de
“lovitură preventivă” 8 , avansat de preşedintele american,
George W. Bush, pe 01.06. 2002, reprezintă probabil o
nouă cotitură destinată justificării unor acţiuni, militare
sau non-militare, viitoare împotriva unor regimuri politico-militare
“incomode”.
Consecinţe asupra tipurilor de acţiune ale
Alianţei
• În privinţa renunţării la conceptul de “zero pierderi
proprii”, relevantă este concentrarea deosebită de trupe
americane de desant şi de trupe speciale în Turcia, Yemen,
Arabia Saudită, Kuweit, ca şi de trupe de puşcaşi marini
în Golful Persic, în vederea unui atac nu numai aerian, ci
şi terestru asupra teritoriului irakian.
În sprijinul ipotezei că, încă din luna ianuarie 2003,
SUA şi, în speţă, aliaţii acestora, se pregăteau pentru un
război, în cadrul căruia erau previzibile pierderi de vieţi
omeneşti, stă şi faptul că, la începutul anului în curs, a fost
dislocată în Golf o navă sanitară (înzestrată cu un număr de
1.000 de paturi) destinată tratamentelor în cazul infestării
trupelor aliate terestre cu arme NBC (arme de nimicire în
masă) de către regimul condus de Saddam Hussein.
• Un alt element relevant este implicarea tot mai
susţinută a serviciilor speciale americane în colaborarea
pe plan de Intelligence şi pe planul sprijinului cu trupe
speciale, inclusiv de instruire şi în domeniul logisticii, mai
ales în zonele care prezintă riscuri regionale sau globale
asimetrice deosebite. Astfel de operaţiuni au avut deja
loc, în anul 2002, în afară de Afghanistan-ul “înzestrat”
cu o nouă putere politică şi militară, şi în Yemen, Somalia,
Georgia şi Filipine.
• Accentul deosebit pus pe conceptul de război
informaţional, ca formă esenţială de ducere a războiului,
a condus la acţiuni informatice, de imagologie, prin massmedia
şi de influenţare a psihologiei colective, folosite ca
preambul pentru operaţiunile militare clasice, cum ar fi
cele din Afghanistan.
• Un alt aspect relevant constă în faptul că măsurile
de securitate internă (de exemplu, în privinţa securităţii
zborurilor de linie) au căpătat o importanţă deosebită,
de acelaşi calibru cu măsurile de securitate externă şi
internaţională.
Alte consideraţii
202 IMPACT STRATEGIC nr. 1-2/2003