Impact strategic nr.6-7 - Centrul de Studii Strategice de Apărare şi ...

EVENIMENT STRATEGIC
negocia o capitulare cu oficiali irakieni importanţi, în
condiţiile incertitudinilor ce au planat o bună bucată de
vreme asupra integrităţii fizice a dictatorului, după primele
bombardamente sub care el s-ar fi aflat, arată preocuparea
forţelor coaliţiei pentru sfârşitul cât mai grabnic al luptelor.
Aceasta ar fi însemnat sfârşitul regimului politic
de la Bagdad, îndeplinirea mai devreme a obiectivelor
războiului şi salvarea unui număr foarte mare de vieţi
omeneşti. Mai ales că conducerea la vârf irakiană nu
părea dispusă să respecte prevederile Convenţiei de la
Geneva, ale dreptului internaţional umanitar, iar oficialii
americani de la Washington consimţeau că războiul ar
putea să se prelungească mult mai mult decât era prevăzut.
Continuarea pe o durată nedeterminată a acestei confruntări
de proporţii, cu folosirea posibilă de către regimul de
la Bagdad, în derută sau disperare de cauză, inclusiv a
armelor chimice şi biologice, ar fi generat un genocid de
dimensiuni incalculabile şi pus piedici serioase în calea
parcurgerii etapelor de război planificate. Prelungirea
confruntărilor avea însă şi o altă explicaţie: faptul că, prin
valorificarea experienţei războiului precedent, irakienii
au redus întrucâtva superioritatea tehnică şi operaţională
evidentă a aliaţilor prin: organizarea acţiunilor de gherilă
urbană, mascarea dispozitivelor şi acţiunilor proprii prin
crearea de perdele de fum de la petrolul incendiat în
tranşee, folosirea acţiunilor de război psihologic, descentralizarea
luării deciziei prin organizarea apărării ţării pe
regiuni militare, realizarea unor baraje vii, redislocarea
periodică a unor forţe şi mijloace militare în instituţii
cu destinaţie civilă, economisirea resurselor, dispunerea
tehnicii de luptă în buncăre de adâncime etc. În acest caz, o
anume temporizare a războiului îi putea afecta, inevitabil,
caracteristica esenţială: rapiditatea.
Acum, când războiul s-a încheiat într-un timp de două
ori mai scurt decât prima confruntare din Golf, din 1991,
când Bagdadul şi regimul saddamit au căzut, chiar dacă
în oraşe se mai aud focuri de armă, analiştii militari încep
deja să sintetizeze învăţăminte importante asupra primei
mari confruntări militare a noului mileniu. Câteva concluzii
ar putea fi:
• al doilea război din Golf întruneşte, într-o măsură
mult mai accentuată decât confruntările militare precedente,
caracteristicile războiului specific noii ere
informaţionale: apelul hotărâtor la forţa cerebrală, la
aparatura şi mijloacele de luptă supertehnologizate;
• este prima confruntare de coaliţie a secolului XXI în
care se aplică noua doctrină americană a atacurilor preventive,
SUA folosindu-şi supremaţia economică şi militară
pentru a-şi proteja interesele, a salvgarda securitatea lumii
şi democraţia;
• pe linia noii doctrine, SUA şi aliaţii lor au atacat
înainte ca ameninţarea asimetrică cu arme de nimicire în
masă să se materializeze;
• având la început caracteristicile unui război fulger,
acesta a fost urmat, în spaţiul localităţilor mari - în dualitatea
specifică semnalată şi în scrierile savantului militar
român Ştefan Odobleja - de blocadă, de acţiuni care
să reducă la minimum pierderile de vieţi omeneşti din
rândul populaţiei civile, în replică la acţiunile teroriste
întrebuinţate de regimul de la Bagdad;
• un rol semnificativ a fost acordat cu acest prilej
serviciilor secrete, care trebuiau să dezvăluie legăturile
regimului lui Saddam Hussein cu grupările teroriste
internaţionale, locurile unde sunt ascunse armele NBC şi
vectorii purtători de astfel de arme;
• războiul din Irak este un conflict al secolului XXI,
prin precizie, eficienţă şi selectivitate (aplicarea de lovituri
chirurgicale);
• inamicul este învins prin cunoaştere, anticipare,
dominare, luptă inteligentă, avantaj tehnologic şi eficienţă
maximă;
• atacurile s-au desfăşurat rapid, într-o fluiditate clară
a acţiunilor de luptă, cu exploatarea succeselor unităţilor
de cercetare şi pătrunderilor reuşite prin golurile din
apărarea inamicului;
• sistemele tehnice perfecţionate au mărit ritmul ducerii
acţiunilor de luptă, eficienţa şi gradul de supravieţuire
al luptătorilor coaliţiei;
• unele caracteristici au fost semnalate chiar de
generalii americani angajaţi în lupte: folosirea la scară
foarte mare a muniţiilor de precizie înaltă, acţiunile-şoc,
surpriza, flexibilitatea, rapiditatea, atacurile combinate,
angajarea simultană a unei diversităţi de sisteme de luptă
integrate;
• de cealaltă parte, s-a mizat mult pe lupta de gherilă,
acţiunile de luptă în localităţi, cele sinucigaşe, hărţuire,
mascarea dispozitivelor şi acţiunilor proprii prin crearea
de perdele de fum, realizarea unor baraje vii, descentralizarea
deciziei etc. Regimul Saddam Hussein nu a
reuşit însă să mobilizeze, organizeze şi să conducă masa
populaţiei într-o ripostă de apărare generalizată, de uzură,
cun întrebuinţarea procedeelor din categoria „războiului
popular”. Înseamnă că SUA şi aliaţii şi-au ales aproape
pefect „ţinta”: un regim corupt şi totalitar, urât şi temut
de societatea aservită irakiană şi de vecinii săi, chiar dacă
liderul din Bagdad a lansat repetate apeluri la solidaritatea
arabă şi la cea islamică. Prin urmare, fixarea „ţintei”,
stabilirea unor scopuri şi obiective politice corecte, de
interes regional sau mondial, câştigarea sprijinului sau
a neutralităţii majorităţii populaţiei civile din teatrul de
acţiuni militare, constituie condiţii ale victoriei militare,
egale ,dacă nu mai importante decât supremaţia absolută
a armamentului.
IMPACT STRATEGIC nr. 1-2/2003
193