Impact strategic nr.6-7 - Centrul de Studii Strategice de Apărare şi ...

EVENIMENT STRATEGIC
irakiană a rămas numai cu legăturile prin fibre optice şi
cu telefoanele mobile perfect protejate.
În tabăra aliaţilor, se aliniau, pe lângă forţele obişnuite,
cu o dotare şi instruire superioare, trupele speciale americane,
cu o pregătire excepţională, de peste 50.000 oameni,
din corpuri cu tradiţie în confruntările ultimelor decenii:
Beretele verzi, Rangers, Delta Force (având o existenţă
neconfirmată oficial), vânători de noapte, ori trupe de comando
britanice ş.a. Forţele speciale posedau laptopuri,
pentru a transmite informaţii avioanelor de atac, militarii
foloseau tehnologii avansate de detectare a prezenţei
armelor chimice şi biologice, senzori şi un sistem de
biodetecţie numit „scut portal”, aparatură cu infraroşii,
pentru acţiunile de noapte. În plus, reţeaua de transmisiuni
a armatei comunica, prin sistemul GPS, de pe vehiculele
de luptă, date despre poziţia trupelor inamice. Puşcaşii
marini aveau asupra lor rachete portabile, spărgătoare
termobarice de buncăre.
Această superioritate tehnologică şi de instruire remarcabilă
– armata americană angajată în Irak este de 10 ori
mai puternică decât cea din 1991 -, nu va fi subordonată,
totuşi, pe de-a-ntregul scopurilor războiului fulger, uneori
datorită particularităţilor misiunilor, alteori din motive
umanitare. Totuşi, acţiunile de luptă au fost inaugurate,
în mod surprinzător, după o scurtă „pregătire de foc”, în
condiţii de superioritate aeriană, informaţională şi tehnologică
absolută (acestor premise esenţiale ale victoriei
militare trebuie să le adăugăm izolarea diplomatică a
regimului Hussein – fără alianţe politico-militare redutabile
– şi chiar relativa sa izolare internă).
„Lovitura de decapitare”, cum a fost numită prima
parte a acţiunilor militare din Golf, expresie adecvată
pentru un conflict desfăşurat rapid, s-a ataşat pe neaşteptate
planificării iniţiale a atacurilor, ca o etapă pregătitoare a
operaţiunii „Libertate pentru Irak” – campania împotriva
regimului de la Bagdad. Era o oportunitate relevată adhoc
de serviciile secrete americane, care aflaseră despre
apariţia la orizont a „două ţinte oportune” din rândurile
conducerii irakiene, posibil chiar Saddam, una în capitala
ţării şi cealaltă într-una din suburbiile Bagdadului. Aprobate
de preşedintele Bush cu doar două ore înainte de a
fi lansate, aceste atacuri dovedeau din start că obiectivul
războiului fulger era, în primul şi în primul rând, liderul
suprem irakian, care îşi suprima opozanţii şi tergiversa
dezarmarea chimică şi biologică a Irakului. Dacă acţiunea
ar fi avut un succes sigur, un alt viitor pentru statul de
pe Tigru şi Eufrat putea să demareze mai devreme decât
s-ar fi aşteptat oamenii politici şi analiştii militari, prin
decapitarea conducerii armatei. Lucrurile însă aveau să
se deruleze altfel.
Câteva ore mai târziu, Saddam se adresa, calm,
populaţiei şi profeţea că această confruntare cu „agresori
josnici” se va încheia cu victoria Irakului. Timp de trei
zile, serviciile secrete s-au luptat să afle dacă dictatorul
nu fusese înlocuit de o sosie, întrucât ar fi fost rănit sau
ucis în acea „operaţiune de decapitare”. Reapariţia lui
la televiziune a infirmat parţial această supoziţie, intens
folosită de formaţiunile PSYOPS în acţiunile proprii.
Scopul limitat al primelor atacuri aeriene, declarat încă
de la ora 5.50 a zilei de joi, 20 martie, de oficiali ai Pentagonului,
nu excludea viitoare operaţii ofensive de amploare
deosebită ale coaliţiei. Principala operaţie aeriană,
masivă şi de mare identitate, avea să întârzie mult, după
lansarea celor 40 de rachete de croazieră Tomahawk, de
pe navele de război şi submarinele americane din Marea
Roşie şi nordul Golfului Persic, şi largarea de bombe
de aproape o tonă fiecare, din avioane invizibile F-117,
asupra unor obiective din Bagdad şi împrejurimi. Însuşi
generalul american Norman Schwartzkopf, eroul primului
război din Golf, s-a arătat surprins că lovirea Irakului a
început cu atacuri limitate. Ulterior, când a fost limpede
pentru toată lumea care era raţiunea primei operaţii, o
asemenea modificare de ultimă oră s-a considerat a fi o
decizie inteligentă, ce intra inclusiv pe traseul războiului
psihologic.
Netulburată de lipsa unei finalizări scontate a atacurilor
limitate din prima zi de luptă, în seara aceleiaşi zile,
se declanşa adevărata confruntare a aliaţilor cu irakienii,
asupra Bagdadului fiind lansate bombardamente puternice
cu rachete de croazieră şi de la bordul avioanelor americane
şi britanice. Ţinte: Palatul Prezidenţial, Ministerul
Planificării şi sediul Gărzii Republicane. Concomitent cu
acestea, trupe ale coaliţiei treceau graniţa din Kuweit în
Irak, declanşând ofensiva pe mai multe direcţii, după o
sumară pregătire de foc de numai 15 minute.
SUA dispuneau de date şi informaţii foarte amănunţite
despre Irak încă de acum 12 ani, din celălalt război.
Acţiunile de acum se desfăşurau în condiţii de maximă certitudine.
Mulţi analişti s-au mirat că Bagdadul a fost, timp
de patru nopţi, foarte luminat sub bombardamente. Abia
în cea de-a cincea noapte, aliaţii au hotărât să lovească
sursele de energie electrică ale Capitalei. Pe rachetişti şi
aviatori nu i-a invitat la acţiune obstinaţia cu care oraşul a
stat atâta vreme cu luminile aprinse sub loviturile aviaţiei
şi rachetelor lansate de pe mare. Explicaţia este mult mai
pragmatică: camuflajul are, azi, o foarte mică importanţă,
când ţintele vizate sunt cunoscute la perfecţie de ani de
zile, monitorizate, supravegheate prin satelit. Ce secrete
mai pot ascunde dispozitivele forţelor luptătoare, de vreme
ce acestea sunt fotografiate permanent din aer sau cosmos,
până în cele mai mici detalii? Singurele ţinte nedescoperite
încă rămân, probabil, unele depozite de substanţe (arme)
chimice ori poziţiile rachetelor mobile, ce pot fi foarte uşor
şi des schimbate. De altfel, dacă este să fim corecţi, trebuie
să arătăm că, spre deosebire de campania din 1991, azi,
mascarea strategică a dispozitivului irakian nu mai putea
IMPACT STRATEGIC nr. 1-2/2003
191