Impact strategic nr.6-7 - Centrul de Studii Strategice de Apărare şi ...

PUNCTE DE VEDERE
ca un factor de inhibare a acţiunilor violente în disputele
confesionale şi politice. Ordinea internă şi internaţională
trebuie să se raporteze la lege şi instituţii, la aranjamente,
negocieri, compromisuri, pe căi raţionale.
S-ar putea să observăm că religiile nu sunt în conflict
direct unele cu altele ci mai degrabă că identitatea
religioasă este parte integrală a caracterului oamenilor,
naţiunilor sau grupurilor de naţiuni aflate în conflict. Pentru
că, în conflictul religios, un rol important îl are „prima
impresie” asupra celorlalţi adepţi, ai altor religii, imagine
care, cel mai des, este caracterizată de exagerare. Pentru
musulmani, creştinii sunt asimilaţi cruciaţilor, pentru
europeni, musulmanii sunt imaginea Imperiului Otoman,
invadator al Europei; pentru evrei, creştinii sunt cei care
au comis pogromuri, sau iniţiatori ai nazismului; pentru
hinduşi, creştinii sunt trupele coloniale ocupatoare, iar
musulmanii vechii invadatori.
Altfel spus, rolul identităţii religioase ca şi componentă
a identităţii grupurilor aflate în conflict este în creştere.
Credinţele (dogmele) diferitelor religii au fost rar sursă de
confruntări, rădăcinile conflictelor din anii ’90 neavând
doar caracter religios. Trebuie, în analiza acestor conflicte,
să fie trasată o linie clară între religie şi etnic, ca şi între
religie şi politică, religia fiind mai degrabă folosită în
construirea unei identităţi etnice sau în modelarea politicii.
Pentru că oamenii prin natura lor sunt gata să lupte pentru
orice consideră sacru: ideologii, credinţe, teritorii (mai ales
dacă sunt „Ţara Promisă” sau „Pământul Făgăduinţei”)
sau pentru statul – naţiune.
De asemenea, putem afirma că orice război este religios
în măsura în care motivează şi cere pe lângă pierderile
materiale şi vieţi omeneşti. Adică sacrificiul suprem.
Nu o dată s-a întâmplat în istorie, ca religia să fie parte
integrantă a eforturilor naţionale de a dezvolta capacitatea
de sacrificiu necesară forţelor armate şi de a motiva populaţiile
pentru conflict armat. Deşi majoritatea religiilor
au printre valorile lor profunde şi practică adesea ideea
toleranţei, comunităţile de credincioşi sunt deseori „luate
de valul” imperativelor naţionale sau imperiale, compromiţând
în acest fel orice idee de toleranţă.
BIBLIOGRAFIE
– Johan Galtung, Cultural Violence, London, SAGE, 1995.
– Idem, Social Structure and Science Culture – Methodology and Ideology, Copenhaga, Ejlers, 1977.
– Coranul, Editura Cartier, Bucureşti, 2001.
Last decades were marked by rediscovery of religious identity in a visible, even exposed manner. The new ones provoke the legally
recognised religions. This variety of religious expressions turn attention to the problem of religious intercourse with national and international
security: religion –crisis – armed conflict.
Nowadays, crossing the frontier towards a new international order, new religious conflicts/wars are inflicted, or the older ones are
harboured.
Which are the premises that favour the implication of religious factor in the conflictual intercourse? That’s the question this article
tries to answer.
IMPACT STRATEGIC nr. 1-2/2003
189