Impact strategic nr.6-7 - Centrul de Studii Strategice de Apărare şi ...

PUNCTE DE VEDERE
securităţii naţionale a României, specialişti în domeniu
sunt de părere că “o analiză atentă a stărilor de pace
dinaintea războiului sau conflictului armat evidenţiază
faptul că în plan politico-diplomatic s-a consumat o
latentă confruntare de potenţiale, în cadrul căreia a fost
obiectivată o acerbă concurenţă între elementele de natură
economică ale statelor şi în sfera înzestrării moderne şi
chiar sofisticate a forţelor militare. În consecinţă, confruntarea
economică se substituie din ce în ce mai mult
confruntării armate, ceea ce evidenţiază necesitatea
dezvoltării corespunzătoare în cadrul potenţialului de
apărare a componentei economice proprii, fără a neglija
componenta specializată pentru apărarea armată a ţării
în orice situaţie conflictuală ce s-ar putea crea.” 13
2. Relaţia dintre potenţialul de securitate/insecuritate
şi tipurile de echilibru în cadrul arhitecturii
de securitate internaţională
Întrebări mai vechi ce fac referire la tipurile de
echilibru care conduc spre o stabilitate privind securitatea
internaţională par să fi redevenit actuale. Astfel,
se poate vorbi de:
- un echilibru bipolar, de tip pârghie, între două superputeri
(precum cel ce a dominat structura de securitate
globală până la începutul anilor ‘90);
- un echilibru multipolar, de tip “candelabru”,
menţinut între un grup de cinci-şase mari puteri (precum
cel ce a dominat securitatea mondială în perioada de
dinainte de 1914).
Credem, însă, că nu doar numărul superputerilor, ce
dispun de potenţial de securitate şi influenţează evoluţia
arhitecturii de securitate, are importanţă, deoarece există
şi alţi factori/vectori ce trebuie avuţi în vedere.
Un asemenea factor, de altfel destul de important, din
cadrul echilibrului multipolar este gradul de flexibilitate
al actorilor.
Spre exemplu, echilibrul multipolar din perioada de
dinainte de 1914 din Europa (la care am făcut referire
mai sus) vine să demonstreze multilateralitatea acestei
problematici. Mai multe circumstanţe, mai mult sau mai
puţin deosebite (Joll, 1968; Lowers Dickinson, 1916), au
condus la “stricarea” echilibrului multiplu existent şi la
neputinţa încercărilor diplomatice de ultim moment de a
opri tendinţa accentuată spre conflict (sau spre mobilizare
generală şi conflict). Astfel, apropierea dintre Marea
Britanie şi Franţa (încă din 1902) a înlăturat flexibilitatea
limitată a unei puteri importante, în timp ce germanii au
conştientizat slăbiciunea din ce în ce mai accentuată a
propriului potenţial (în special, cel militar).
De asemenea, rapiditatea schimbărilor din sfera
economică şi tehnologia militară şi navală au reprezentat
alte tipuri de potenţial ce au condus spre accentuarea
incertitudinilor destabilizatoare. Dar grija manifestată
în această perioadă de puterile europene, în cadrul
sistemului de echilibru multipolar, de a-şi menaja reciproc
vulnerabilităţile, de a-şi demarca precis sferele de
influenţă şi de a folosi diplomaţia pentru a evita crizele
neprevăzute a fost, în general, mai impresionantă decât
perioadele în care temerile reciproce ameninţau să scape
de sub control.
Argumente puternice pot fi aduse şi în favoarea
durabilităţii unui echilibru bipolar. Acesta a constituit
pilonul structurii de securitate în sistemul politic
internaţional din 1947/1948 până la căderea Zidului Berlinului
(1989). În ciuda acuzaţiilor reciproce şi a întreţinerii
cursei înarmărilor (în cadrul politicii internaţionale a
ameninţării reciproce sau, aşa cum se foloseşte în mod
curent, a ameninţării în vederea descurajării), pacea dintre
superputeri s-a menţinut timp de 40 de ani. Privită din
perspectiva sistemului mondial, ca structură de securitate
în care puterea era deţinută de state ca factor/potenţial
de securitate, consecinţele distributive ale structurii de
securitate au fost amestecate.
În cazul echilibrului bipolar, deoarece “relaţiile militare
dintre marile puteri erau în bună măsură paralizate
de echilibrul militar, puterea armată nu mai reprezenta
punctul central incontestabil al politicii la nivel înalt” 14
Dar orice actor participant la “jocul de putere” 15 de
pe scena internaţională, fie că pierde, fie că are câştig în
ceea ce priveşte potenţialul propriu, poate strica echilibrul
existent la un moment dat. Totuşi, aceste modificări sunt
influenţate de circumstanţe de timp şi de loc (de pildă,
secolul XIX a fost relativ paşnic pentru Europa, în timp
ce pentru Africa a fost departe de a fi paşnic).
Analiştii sunt însă de părere că un echilibru multiplu
poate găsi mai multe moduri de a compensa schimbările
din potenţialul relativ (sau perceput ca fiind relativ) decât
echilibrul bipolar.
NOTE
1
Înţelegem prin “potenţial” (în sens mai larg) totalitatea posibilităţilor existente la un moment dat şi în perspectivă pentru înfăptuirea
unei acţiuni, şi nu doar (în sens restrâns) de concept strategic în studiul fenomenului război, în analiza factorilor ce determină puterea
militară a unui stat, evoluţia şi deznodământul luptei armate.
IMPACT STRATEGIC nr. 1-2/2003
183