Impact strategic nr.6-7 - Centrul de Studii Strategice de Apărare şi ...

PUNCTE DE VEDERE
“Resursa umană - tratată pragmatic şi realist în ciclul
ei complet, care presupune procurarea, pregătirea, utilizarea
şi dezvoltarea - reprezintă o investiţie pe termen lung,
posibil unul din cele mai largi orizonturi investiţionale” 5
şi “conţine, în sine, şi potenţialul regenerativ” al unei
societăţi.
Vorbind despre resursa umană, A. Giddens spune că
“forţa-cheie în dezvoltarea capitalului uman trebuie să fie
educaţia. Este principala investiţie publică ce poate asigura
deopotrivă eficienţa economică şi coeziunea civică.
Educaţia nu este o forţă statică în economia informaţiei,
ci una pe care aceasta o transformă”. 6
- potenţial tehnologic;
- potenţial informaţional, inclusiv de intelligence
(în acest caz vorbindu-se de potenţial de “superioritate
informaţională”);
- potenţial nuclear;
- potenţial de siguranţă naţională şi ordine publică;
Resursele ce generează acest tip de potenţial se
plasează la confluenţa apărării intereselor statului şi ale
cetăţeanului. 7
- potenţial de coeziune socială (care ar putea constitui
un element al potenţialului social);
- potenţial beligen etc.
În analiză trebuie avut în vedere şi cadrul în care sunt
făcute opţiunile actorilor, şi anume caracteristicile mediului
(global, regional, local) de securitate.
În contextul actual de securitate, “stabilitatea cenuşie”
a lumii bipolare este succedată de un mediu de instabilitate
generat de multiplicarea riscurilor, vulnerabilităţilor şi
ameninţărilor, în mod special ale celor neconvenţionale,
difuze, precum şi a actorilor capabili să utilizeze violenţa.
De asemenea, se manifestă tot mai accentuat posibilitatea
apariţiei unor focare de criză, cu manifestări multiforme,
eterogene, care necesită intervenţii militare de tip nou, cu
tactici şi operaţii aplicate spontan de la caz la caz, cel mai
adesea într-un cadru multinaţional.
Mediul de securitate actual are caracteristici competiţionale.
Astfel că, “înţelesul practic al securităţii poate
fi conceput în mod raţional doar dacă poate fi făcut
operaţional într-un mediu în care relaţiile competitive
sunt inevitabile”. 8
Analiza riscurilor, ameninţărilor şi vulnerabilităţilor
este în măsură să scoată în evidenţă anumiţi vectori de
distribuţie a puterii (potenţialului de putere) ce generează
diverse relaţionări în structura securităţii.
Majoritatea ameninţărilor la adresa securităţii vin din
partea factorilor umani, întinzându-se pe o plajă destul
de diversificată, de la ameninţările crimei organizate,
războiului civil sau revoluţiilor, războaielor locale sau
regionale, până la ameninţările cu armele de nimicire în
masă (nucleare, chimice, biologice şi bacteriologice) şi
terorismul global.
Ultimele două tipuri de ameninţări reprezintă, posibil,
ameninţări globale majore ce afectează civilizaţia umană
şi valorile umanismului, deopotrivă, fără discriminare şi
în mod egal, în timp ce despre celelalte s-ar putea spune
că sunt distribuite inegal şi, implicit, tratate inegal de către
state în strategiile lor de securitate şi militare.
Indiferent însă dacă sunt îndreptate împotriva unor
indivizi, a unor grupuri (politice, religioase, etnice) sau
a unor state, cu excepţia dezastrelor naturale şi a actelor
individuale de distrugere (realizate de criminali, bolnavi
psihic etc.), se poate sublinia că aproape toate celelalte
ameninţări la adresa securităţii decurg, într-un fel sau altul,
din conflictele de autoritate bazate pe putere.
Este de domeniul evidenţei că aceste conflicte pot
proveni din orice situaţie în care două sau mai multe
autorităţi/puteri se află în situaţie conflictuală datorită
faptului că nu sunt de acord - latent sau manifest - să coexiste
şi în care cea mai slabă (cu potenţial de putere mai
redus) este considerată a fi vinovată de depăşirea unora
din limitele tolerate (oare impuse?) de cea mai puternică
(cu potenţial mai mare).
Astfel, apare paradoxul conform căruia coexistenţa
autorităţilor bazate pe putere poate fi, în acelaşi timp, atât
o sursă de securitate, cât şi o sursă de insecuritate, adică
echilibrul potenţialelor de putere poate constitui fie un
pilon al păcii, fie un motiv de conflict 9 (în acest sens, în
lucrările de specialitate se face distincţia dintre potenţial
de securitate şi potenţial de insecuritate).
Thomas C. Shelling spune că, printre diferitele teorii
ce abordează conflictul, există un grup care sunt centrate
pe comportamentul cu precădere raţional, conştient şi
ingenios, adică tratează conflictul drept competiţie, în
care participanţii încearcă , motivaţi fiind de
calculul conştient al avantajelor, calcul ce are la bază un
sistem de valori explicit şi consecvent cu el însuşi. 10
Mai mult, “operând cu o imagine a participanţilor care
încearcă «să câştige», o teorie a strategiei 11 nu neagă faptul
că există atât interese comune, cât şi conflictuale, între
participanţi”, astfel că “strategia nu se referă la aplicarea
operativă a forţei, ci la exploatarea forţei potenţiale”. 12
De asemenea, putem lua în calcul situaţia în care o
putere bazată pe autoritate încalcă domeniul sau dreptul
alteia, cu condiţia ca acea provocare să fie acceptată
(provocarea putând fi generată dintr-o parte sau din alta).
Rezultatul acestei situaţii depinde de un calcul crucial,
făcut de cel care provoacă, în primul rând, dar şi de cel care
a provocat, în al doilea rând, al câştigurilor potenţiale (ce
ar putea fi obţinute), al riscurilor şi pierderilor, precum şi
al costurilor implicate de conservarea puterii fiecăruia.
Nu trebuie uitat însă rolul crucial al abilităţii de utilizare
a potenţialului propriu într-o situaţie competitivă.
În ceea ce priveşte rolul potenţialului în realizarea
182 IMPACT STRATEGIC nr. 1-2/2003