Impact strategic nr.6-7 - Centrul de Studii Strategice de Apărare şi ...

PUNCTE DE VEDERE
Război şi globalizare
Darie CRISTEA,
Universitatea Bucureşti
Un cadru teoretic şi câteva interpretări
O discuţie asupra semnificaţiilor conceptului de globalizare
nu va fi găsită în acest articol. În ciuda obişnuinţei
cercetătorilor de a-l întoarce pe toate feţele, înainte de a-l
folosi, credem că aceia dintre ei care sunt rezonabili pot
cădea de acord asupra conţinuturilor respectivului concept.
De altfel, vom avea în atenţie mai degrabă globalizarea
ca realitate, fie integrală, fie prin manifestări particulare
ale sale, decât ca un construct teoretic. Minusul de rigoare
teoretică va fi astfel compensat de un plus de aplicabilitate.
O altă precizare necesară s-ar lega de faptul că, în ciuda
miturilor întreţinute de un jurnalism academic foarte
prezent în publicistica ultimilor ani, globalizarea nu s-a
născut odată cu anii ´90 şi cu sfârşitul Războiului Rece,
ea nefiind altceva decât manifestarea, într-un alt context
temporal, a ceea ce înainte se numea mondializare şi îşi
atinsese apogeul spre finele secolului al XIX-lea şi începutul
următorului, prin concentrarea unor vaste teritorii în
câteva mari imperii coloniale. În ultimă instanţă, însuşi
Războiul Rece este o expresie sui generis a globalizării,
chiar dacă ar fi să ne referim doar la faptul că a reuşit să
transforme confruntarea între cele două superputeri în
aproape livresca opoziţie dintre emisfera estică şi cea
vestică a planetei.
Specificul fenomenului globalist constă însă în aceea
că, sub aspectul capacităţilor de comunicare între diferite
puncte ale planetei, el a trecut de mult de faza experimentală.
Astăzi, cine îşi permite poate „juca” global pe
toate dimensiunile, de la economie la geopolitică. Cine
îşi permite, ceea ce impune deja o certă distincţie între
cei care, pe lângă faptul că suportă efectele, generează şi
o parte din cauzele globalizării, şi cei care nu sunt decât
receptori ai fenomenului. Sunt deja două trepte ale trăirii
globalizării şi citirea, în ele, a unui neocolonialism aparte
nu este deloc departe de adevăr. Ceea ce trebuie să ne
facă să admitem că, dacă un Llobera numea, într-o carte
celebră, naţiunea drept „zeul modernităţii”, globalizarea ar
putea fi văzută ca „zeul postmodernităţii”, al acestui timp
care a deconstruit totul, mai ales distanţa. Până la urmă,
într-o categorisire alternativă, dar nu lipsită de relevanţă,
dacă secolul al XIX-lea fusese „secolul naţiunilor”, secolul
XX era cel „al vitezei”.
Şi viteza a omorât literalmente distanţa, pentru ca,
după traumatizantele experienţe ale secolului trecut, să
devină unul din factorii-cheie în managementul păcii şi
al războiului în lumea post-Război Rece.
Apologeţii şi detractorii globalizării
Oricărui fenomen social îi este ataşată, prin analiză,
o dimensiune etică. Astfel că şi în cazul nostru se poate
spune, vorba unei glume mai vechi, „este, maică, bună
la ceva globalizarea asta?”. Cu atât mai mult dacă
analizăm raportul ei cu chestiuni deosebit de actuale,
precum securitatea internaţională şi uzul forţei în sistemul
internaţional. Se pune deci problema dacă globalizarea
este un cadru care furnizează sau consumă securitate...
care sunt foloasele şi care sunt ponoasele globalizării din
perspectiva managementului păcii şi războiului?
Valul post-Război Rece al globalizării a fost receptat de
către analişti mai degrabă pasional decât raţional, redând,
într-un fel, conflictul dintre „partida globalistă”, a celor
care profită economic şi strategic din noua conjunctură,
şi înverşunaţii manifestanţi antiglobalizare, care, dincolo
de faptul că dovedesc zelul vânătorilor de vrăjitoare din
Salem apar, în mod paradoxal, ei înşişi ca o mişcare la
scară globală. Pe de o parte ni s-a atras atenţia asupra
beneficiilor imense ale globalizării, ale creerii de punţi între
comunităţi pe care înainte nu le legase decât schimbul
de imagini stereotipice, rareori aducătoare de convieţuire
paşnică. S-a spus că s-ar fi terminat cu teritorialitatea şi
cu ura aferentă etc.
Pe de altă parte, pesimiştii au arătat că globalizarea
instituie o lume ce ar încarna în cel mai înalt grad principiul
incertitudinii al lui Heisenberg, vulgar tradus prin
„în ziua de azi nu mai poţi fi sigur de nimic”. Pe scurt, o
lume în care, de pildă, o firmă nu mai are nici un fel de
condiţionări spaţiale, îşi poate muta bună parte din unităţile
de producţie în zone ale lumii care îi convin mai mult, din
178 IMPACT STRATEGIC nr. 1-2/2003