Impact strategic nr.6-7 - Centrul de Studii Strategice de Apărare şi ...

PUNCTE DE VEDERE
Liderul social într-o lume în schimbare
ing. Liviu LUCA, preşedinte UFS „Atlas”
Vom porni demersul nostru cu evidenţierea proceselor
şi fenomenelor care caracterizează lumea contemporană.
Ne vom referi, în primul rând, la globalizare, pe care nu
o reducem la definiţia standard (sau „neoliberală”, cum
o denumesc oponenţii ei de moment), de creare a unei
pieţe mondiale, a unei structuri de putere suprastatale
şi de „omogenizare” culturală. În opinia noastră, fără a
ignora aspectele amintite, globalizarea trebuie privită
ca o schimbare accelerată ale cărei efecte se propagă la
scară planetară şi în modalităţi care, de multe ori, sunt
greu de prevăzut. Această perspectivă este foarte bine
ilustrată, mutatis mutandis, de „efectul fluture”, sintagmă
lansată de E. Lorenz pentru a demonstra cum se aplică
teoria matematică a haosului în cazul prognozelor meteorologice:
bătaia aripii unui fluture poate determina dacă,
peste un timp, într-o cu totul altă zonă geografică, va avea
loc o furtună.
Pe de altă parte, istoria, dar şi realităţile actuale, ne
impun să nu reducem problemele omenirii la cele ale
post-istoriei de care vorbea Fukuyama. Societatea umană
nu a fost, nu este şi nu va deveni omogenă în pofida
acţiunii indiscutabile a globalizării, ceea ce înseamnă că
nici schimbarea nu va fi omogenă. Cu toată confuzia care
domneşte, asemenea procese s-au mai produs în istorie şi,
pe baza acestei experienţe, putem estima cu suficientă precizie
că, la sfârşitul tranziţiei, vor exista şi câştigători, dar
şi perdanţi. Problema este că globalizarea nu va produce
o reducere a riscurilor şi a problemelor în aşa fel încât
descoperirea unei soluţii să fie rapid generalizată şi să dea
rezultate spectaculoase pentru serii mari de probleme; va
fi aşadar nevoie de o multitudine de răspunsuri pentru o
realitate polimorfă.
Schimbarea va afecta, mai devreme decât în alte epoci
istorice, adaptabilitatea individului şi relaţiile sociale.
Dacă democraţia poate fi asimilată, cu reţinerile cunoscute,
drept un model cu pretenţii de universalitate, economia
de piaţă va fi obligată la corecţii importante, mai ales
în privinţa modului în care este concepută şi mai ales
IMPACT STRATEGIC nr. 1-2/2003
distribuită „bunăstarea” invocată de întreprinzător drept
motor al activităţii sale. Se vorbeşte tot mai des despre
o „democratizare” a economiei şi, cu toate că sună de
„stânga”, o asemenea iniţiativă nu provine din arsenalul
utopiei comuniste, ci îşi are sorgintea în dispariţia vechii
schisme generate de proprietate (în economiile de piaţă
dezvoltate şi bogate). Este un proces aflat în marş de ceva
timp, dar care s-a maturizat suficient pentru a solicita o
transpunere în planul organizării social-economice.
Viteza de producere a schimbărilor este accelerată de
progresul ştiinţific şi tehnologic; aşa cum arăta Thomas
Friedman, capabilităţile generează intenţiile şi, în acest
sens, potenţează şi direcţionează globalizarea.
Într-o astfel de lume aflată în căutarea unei noi paradigme
a convieţuirii, un lider trebuie să fie capabil să gestioneze
felul în care grupul pe care îl conduce va suporta
schimbarea şi, mai ales, cum va profita ea; aşa cum scria
Collin Powel, „conducerea (leadership) este arta de a
obţine mai mult decât spune ştiinţa managementului”.
Revenind pentru moment la nivelul politic, criza
irakiană a demonstrat că ameninţările şi riscurile, deşi
recunoscute unanim, nu au generat o reacţie comună,
solidară. Sincopele apărute într-o alianţă care părea că a
ajuns la apogeul puterii, lipsa unei reacţii coerente a Uniunii
Europene, ca şi sterilitatea ONU, avertizează asupra
faptului că tranziţia către societatea globală de mâine nu
este doar un marş triumfal. Globalizarea nu înseamnă
sfârşitul geopoliticii pentru că, aşa cum scrie Robert D.
Kaplan, ea nu este „vestea cea bună”, ci pur şi simplu
„vestea”. În momentele tensionate care au precedat al Doilea
Război din Golf, rolul jucat de lideri a fost evident. Unii
dintre ei s-au comportat în limitele portretelor-robot care
le fuseseră trasate de psihologii serviciilor de informaţii.
Ne referim în primul rând la Saddam Hussein, ale cărui
reacţii s-au încadrat perfect în modelele de explicaţie a
personalităţii elaborate de specialiştii CIA: „narcisismul
malign” sau „sindromul hybris-nemesis”. Alţi lideri
169