Impact strategic nr.6-7 - Centrul de Studii Strategice de Apărare şi ...

SOCIETATEA INFORMAŢIONALĂ. PACE ŞI RĂZBOI
Spaţiul virtual în confruntarea politico-militară
George Răduică
Încă din timpuri străvechi, informaţia a fost asociată
cu puterea şi, în ultimă instanţă, cu războiul. Nu puţini
teoreticieni militari au studiat relaţia dintre putere şi
informaţie. Sun Tzu observa: „Cunoaşte-ţi inamicul,
cunoaşte-te pe tine însuţi; victoria ta nu va fi niciodată în
pericol”, iar mai aproape de timpurile noastre, Clausewitz
privea rolul cunoaşterii în război ca “un factor mai vital
decât oricare altul”.
Informaţia privită în ansamblu înseamnă cunoaştere,
iar cunoaşterea conduce inevitabil la progres tehnologic.
Astfel că, de-a lungul istoriei, revoluţiile tehnologice,
care s-au succedat, au lăsat o amprentă profundă asupra
domeniului militar, doctrinei militare, organizării şi strategiei.
Apariţia unor noi arme, dezvoltarea comunicaţiilor
şi a transportului, descoperirea de noi surse de energie au
stat la baza acestor schimbări de doctrină, organizare şi
strategie ceea ce a permis, cu timpul, evitarea războaielor
de uzură în favoarea unei forme de război rapid, decisiv. În
zilele noastre asistăm la apariţia de noi tehnologii într-un
ritm tot mai accelerat. În viitor războiul se va înfăţişa în
funcţie de cum va fi evaluată şi adoptată această explozie
de cunoştinţe.
1 . R e v o l u ţ i e î n i n f o r m a t i c ă ş i r ă z b o i
informaţional
Schimbarea tehnologică, însă, care a marcat cel mai
dramatic a doua jumătate a secolului XX şi cu implicaţiile
cele mai semnificative în acest proces, şi pe viitor, este
revoluţia informaţională. Aceasta va aduce următoarea
schimbare majoră în natura conflictului şi războiului.
Revoluţia informaţională reflectă avansul tehnologiei
informatice şi al telecomunicaţiilor care se îndreaptă spre
maturizare într-un ritm fără precedent în istorie. Informaţia
devine o resursă strategică care se poate dovedi la fel de
valoroasă şi de puternică în epoca post-industrială aşa cum
era considerată munca în epocile anterioare. Sisteme informatice
şi de comunicaţii avansate, aplicate judicios, pot
îmbunătăţi eficienţa multor activităţi şi pot influenţa modul
de gândire şi operare într-un mod diferit şi eficient.
Dacă nu avem nici o îndoială ca revoluţia informatică
este motorul principal de dezvoltare al lumii de azi, epoca
post-modernă adaugă şi o nouă provocare la aceste beneficii:
războiul informaţional. Termenul se referă la folosirea
sistemelor informatice, computere, reţele, baze de date,
cu scopul de a obţine avantaje pe plan militar.
De regulă, politica, economia şi tehnologia unei anumite
societăţi se reflectă atât în armele pe care aceasta le
posedă, cât şi în modul în care sunt concepute strategiile
militare. Îmbunătăţirile aduse computerelor, comunicaţiilor
şi altor sisteme electronice determină cu timpul şi
schimbarea gândirii şi planificării militare. Armatele au
folosit întotdeauna tehnologia informaţională, sub orice
formă a îmbrăcat ea la epoca respectivă (de pildă focurile
care se aprindeau pe dealuri pentru a avertiza o invazie),
dar avea un rol secundar în comparaţie cu armamentul.
Astăzi, sistemele informatice sunt atât de vitale pentru
operaţiile militare încât este adesea mai eficace să fie
atacate sistemele informatice ale adversarului decât să-i
fie distruse forţele militare. Societatea modernă devine
tot mai dependentă de sistemele informatice, astfel că
acestea pot deveni ţinte principale de război. Este mult
mai eficient să fie atacată infrastructura informatică civilă
pentru a se îndeplini scopul propus, de anihilare a adversarului.
În acelaşi timp, sistemele informatice pot servi
şi ca mijloace principale pentru conducerea unor operaţii
ofensive. Vulnerabilitatea structurilor militare şi civile la
un atac informaţional este rezultatul direct al dezvoltării
şi răspândirii tehnologiei informaţiei. Paradoxal, cu cât
o societate este mai informatizată, cu atât ea devine mai
vulnerabilă la diverse tipuri de atacuri pentru că creşterea
gradului de complexitate a infrastructurii inevitabil aduce
cu sine şi sporirea numărului problemelor inerente.
Orice strategie de protejare eficientă în spaţiul virtual
trebuie să ia aceşti factori în calcul. Acum câţiva
ani soluţia era simplă: izolarea fizică a sistemelor de
calcul, dar aceasta nu mai este o opţiune viabilă datorită
importanţei interconectivităţii. Pe măsură ce tot mai
multe activităţi umane se mută în spaţiul virtual pentru a
beneficia de eficienţa pusă la dispoziţie de interconectare,
organizaţiile şi persoanele particulare, care nu pot sau nu
vor să se conecteze, vor pierde progresiv pasul în activitatea
economică şi socială, vor deveni din ce în ce mai
necompetitive în domeniul lor de activitate şi vor avea
probleme în a-şi îndeplini obiectivele propuse.
140 IMPACT STRATEGIC nr. 1-2/2003