Impact strategic nr.6-7 - Centrul de Studii Strategice de Apărare şi ...

SOCIETATEA INFORMAŢIONALĂ. PACE ŞI RĂZBOI
mod de abordare s-a dovedit insuficient, iar la 11 septembrie
chiar eronat. Practicienii şi teoreticienii militari
nu s-au putut desprinde în „mod operativ” de logica
războaielor desfăşurate între mase mari de forţe, sofisticat
instruite şi dotate, cosmetizate cu operaţii umanitare şi de
peacekeeping.
Aceasta a determinat şi instaurarea unei stări de
automulţumire, în rândul americanilor, în speranţa că
încheierea cu succes a Operaţiei „Furtună în Deşert” a
înzestrat Statele Unite cu capacitatea de a domina evenimentele
lumii – afirmă un analist american – fără a se
întina în acest proces. Dar aceasta s-a dovedit a fi preludiul
unor dezamăgiri” 1 .
Prima a fost Somalia. Operaţiile, altele decât războiul,
s-au desfăşurat pe un teatru saturat de mass-media.
Acţiunile soldaţilor americani şi ale aliaţilor lor s-au dus
sub privirile critice ale întregii planete. Ei erau presaţi să
satisfacă cererile de performanţă (multe contradictorii)
în mod ireproşabil. Nu în aceiaşi termeni se comportau şi
taberele locale aflate într-un conflict fratricid, pe care nu
le impresiona opinia lumii civilizate.
Apoi a urmat Bosnia-Herţegovina unde, în dorinţa de
arbitru imparţial, peacekeeper-ii au intrat într-o fundătură
împinşi de argumentul moral. Departe de a se simţi
stimulaţi de supremaţia numărului şi calităţii tehnicii lor
militare, aceştia au fost permanent dominaţi de teama
unor pierderi umane greu de justificat în afara teritoriului
naţional şi de limitele impuse mijloacelor lor de luptă, în
mare majoritate de ultimă generaţie, de un teren accidentat,
cu infrastructura distrusă şi capcane de tot felul.
Similar s-a întâmplat şi pe teatrele din Albania şi
Kosovo.
Un grad de specificitate a fost remarcat în Kosovo,
unde “forţele NATO au intrat mai degrabă în baza unui
mandat ONU, decât a unui acord între Belgrad şi Alianţa
Atlantică” 2 . Sub impactul puternic al politicului, şi aici
s-au înregistrat ambiguităţi şi inadvertenţe între misiunile
care erau proiectate pentru militari şi ceea ce au făcut ei
efectiv, în teatru. Aceasta poate explica şi numeroasele
accidente care au culminat cu bombardarea unei coloane
de refugiaţi care se întorcea în ţară.
Înlăturarea lui Miloşevici de la putere sub presiunea
loviturilor executate din aer de americani şi englezi, nu
a răsplătit pe deplin efortul depus de cea mai înaintată
tehnologie militară existentă la acel moment în lume. Au
fost irosite mijloace de lovire care încorporau, nu numai
cheltuieli materiale impresionante, dar şi multe speranţe,
pentru a “nimici”, în majoritate, ţinte false. Mai mult, s-a
creat şi riscul unui conflict diplomatic major când una din
rachetele inteligente şi-a greşit obiectivul repartizat. Lipsa
componentei terestre a operaţiei a prelungit mult durata
acesteia, amplificându-i şi costurile.
În a doua parte a anului 2001, Statele Unite ale Americii
au fost scena declanşării unui nou tip de conflict violent.
Tot ceea ce fusese considerat ca lipsit de semnificaţii
majore, fiind preferată analiza amănunţită a unui “Război
al mileniului trei” de laborator, a paralizat pentru o bună
perioadă de timp executarea unei reacţii adecvate din
partea factorilor de decizie şi execuţie.
Războiul în mileniul trei
În mod surprinzător, noul mileniu nu a debutat din
punct de vedere al conflictului armat cu o acţiune între
hiperforţe, ci cu o lovitură absolut imprevizibilă dată de
un grup de terorişti chiar în inima celei mai mari puteri
mondiale. Situaţia creată a făcut obiectul unei uriaşe
desfăşurări de forţe şi mijloace care căutau să compenseze
elementul „surpriză” creat. Astfel, cei aflaţi în afara legilor
umanităţii au obţinut cel mai mare succes cunoscut până
acum. Cu o investiţie de câteva mii de dolari (unele studii
le ridică la valoarea de 500.000 USD) 3 , aceste atentate au
dus la cheltuirea unor sume uriaşe. Doar în presă, element
deloc lipsit de semnificaţie, s-au irosit mai multe miliarde,
pentru prezentarea spectacolului şi a făptuitorilor.
În căutarea senzaţionalului, o asemenea publicitate este
contraproductivă pentru forţele antiteroriste, ea putând
conduce la câştigarea de prozeliţi în rândul elementelor
fundamentaliste din comunităţile musulmane. Totodată,
“Islamul vagabond”, cum l-a numit un universitar libanez,
adică diaspora diseminată prin lume, beneficiind de avantajele
pe care le oferă democraţiile autentice, în special
din SUA şi Europa Occidentală, poate asigura şi pe mai
departe un scut protector teroriştilor activi.
Ce s-a întâmplat la 11 septembrie pe teritoriul Statelor
Unite ale Americii a depăşit stadiul acţiunilor teroriste
care se rezumau la simple asasinate, deturnări sau atentate
cu bombă.
Pornind de la definiţia operaţiei militare, “acţiune
militară de mare amploare în vederea realizării prevederilor
unui plan strategic sau a sarcinilor rezultate din
conţinutul acestuia” 4 , şi coroborând-o cu cea a terorismului
5 , rezultă clar că a existat o reală operaţie teroristă
ca parte a unui tip de război cu o fizionomie necunoscută
până atunci.
Studiile ulterioare au evidenţiat că acesta poate fi
identificat prin: teatru de război fără delimitări precise,
uneori atingând nivel planetar; lipsa unei conduceri centralizate,
a unui cartier general şi a unei strategii coerente;
acţiuni, în marea lor majoritate nespecifice confruntării
militare tradiţionale, multe dintre ele incriminate de
legislaţia internaţională; folosirea fiinţei umane sau a
animalelor în calitate de vectori purtători de muniţie;
136 IMPACT STRATEGIC nr. 1-2/2003