Impact strategic nr.6-7 - Centrul de Studii Strategice de Apărare şi ...

SOCIETATEA INFORMAŢIONALĂ. PACE ŞI RĂZBOI
Armed Services Subcommittee, n-au fost deloc liniştitoare
pentru americani.
Astfel, explozia unei bombe cu hidrogen de o
megatonă, la 300 de km deasupra zonei centrale a SUA,
va induce la suprafaţa solului, pe zone întinse, câmpuri
electromagnetice cu tensiuni de ordinul a 2 megavolţi
(2MV) şi curenţi cu o intensitate de peste 10 000 de
amperi. Astfel de valori vor produce avarii catastrofale
sistemelor electronice şi ar putea distruge întreaga reţea
continentală de telecomunicaţii.
Sigur, se pune problema cine ar putea aplica un asemenea
act ostil, astăzi, la atâţia ani de la încheierea Războiului
Rece. Răspunsul nu este greu de dat, atât timp cât încă
trăim într-o lume nesigură, când Libia achiziţionează
rachete Scud, Iranul testează rachete în Marea Roşie,
India şi Pakistanul se ameninţă reciproc cu armament
racheto-nuclear, iar Coreea de Nord renunţă la moratoriul
privind experienţele nucleare, dezvoltându-şi programul
de rachete purtătoare cu rază medie şi mare de acţiune,
ameninţând că are capacitatea de a lovi orice punct de
pe glob. La toate acestea se adaugă ameninţările cu
atacuri nucleare ale reţelelor teroriste şi ştirile din massmedia
internaţionale potrivit cărora în Rusia lipsesc din
inventarul depozitelor militare atât ogive nucleare, cât şi
bombe nucleare de buzunar (celebrele bombe dispuse în
valize diplomat, cu care erau înzestrate trupele speciale,
ce puteau să acţioneze în spatele frontului inamic).
Şi, în acest context, este interesant de amintit un fapt
ce a produs senzaţie. Discuţiile particulare, purtate pe
marginea unor controverse de membrii Comitetului de
Dezarmare de la Viena au reliefat punctul de vedere rusesc
conform căruia ei vor putea utiliza impulsul electromagnetic
al exploziei nucleare când şi unde vor considera
necesar. Iată suficiente motive pentru ca SUA să dezvolte
noi sisteme moderne de arme pentru apărarea sa şi a
aliaţilor.
Programul HAARP
În prezent, conform unor păreri unanime din Occident,
cea mai perfecţionată şi eficientă tehnologie în
domeniul războiului este reprezentată de programul
HAARP. Acesta reprezintă un sistem de arme geofizice,
strategice şi cosmice de ultimă generaţie care
va schimba complet strategia confruntării în domeniul
militar şi, poate, chiar însăşi filozofia războiului.
HAARP - High Frequency Active Auroral Research
Program (Programul de cercetare asupra frecvenţelor
înalte auroreale active) reprezintă activitatea de cercetare
desfăşurată asupra ionosferei, 7 destinată stabilirii comportamentului
ozonului, azotului şi ionilor acestora atât la
bombardamentele radiaţiei solare şi cosmice, cât şi la
emisiunea de radiaţii de înaltă (HF) sau joasă frecvenţă
(ELF) de pe Pământ. Acest program ştiinţific are un
buget anual, recunoscut oficial, de 30 milioane dolari,
dar, se pare că, în realitate, finanţarea este mult mai
mare. Programul în sine a generat numeroase polemici
şi interpretări 8 deoarece, deşi desfăşurat de Institutul de
Geofizică al Universităţii din Alaska de la Fairbanks 9 ,
titularul de proiect este Departamentul Apărării al Statelor
Unite, respectiv U.S Navy şi U.S. Air Force. Sistemul
propriu-zis este situat într-o bază militară aflată lângă
localitatea Gakona din statul Alaska, iar beneficiarul este
U.S. Space Force.
HAARP este un proiect de cercetare care utilizează
un echipament terestru, format dintr-o reţea de antene.
Dintre acestea, până în prezent, au fost construite 48; la
final numărul acestora va fi de 360. Fiecare antenă este
alimentată prin propriul său generator şi are posibilitatea
de a încălzi părţi din ionosferă 10 cu ajutorul puterii undelor
radio. Se prevede construirea unui emiţător de unde
de înaltă frecvenţă, hiperputernic, care să răspundă unor
cerinţe ale cercetării ionosferei şi ale relaţiei Pământ-
Soare-Cosmos, în general. Acest instrument este denumit
Ionospheric Research Instrument (IRI). Una din consecinţele
acestor experienţe rezidă în faptul că energia uriaşă
de radiofrecvenţă generată (care constă din amplificarea de
milioane de ori a undelor radio) poate distruge orice obiect
staţionar sau în mişcare, oriunde s-ar afla şi, în acelaşi
timp, poate crea găuri în ionosferă şi “lentile” artificiale
care, nu numai că facilitează pătrunderea razelor cosmice
nocive, dar le şi măreşte puterea de penetrare.
Termenul “auroreal” provine de la sintagma aurore
boreale 11 şi aurore australe şi desemnează zonele în care
apar aceste fenomene fizice. Undele de înaltă frecvenţă
folosite sunt cele cuprinse între 3 şi 30MHz, utilizate atât
în navigaţia aeriană şi navală, cât şi în diferite programe de
radiocomunicaţii internaţionale. În esenţă, HAARP pare a
fi un emiţător de unde de radiofrecvenţă, dar un emiţător
al cărui sistem de antene este capabil să concentreze o
rază asupra unei ţinte foarte mici cu o putere exprimată în
gigawaţi (miliarde de waţi). Fiecare antenă emite o putere
de peste un megawat. Deocamdată, se dau toate asigurările
că o astfel de rază este trimisă numai în ionosferă – adică
la o altitudine situată între 48 – 600 km înălţime, pentru a
studia comportamentul acestui strat protector al planetei
împotriva radiaţiei solare şi cosmice.
Cu precădere în timpul zilei, radiaţia solară şi cea
cosmică izbesc atomii de oxigen şi de azot şi le smulg
electronii de pe straturile superioare. Cu acest preţ, atomii
încetinesc sau captează radiaţia. În acest timp, electronii
smulşi se află liberi în spaţiu. Lupta (interacţiunea) atomilor
gazelor din ionosferă cu radiaţia solară şi cosmică
degajă o foarte mare energie.
La ora actuală, există numeroase teorii 12 privind nu atât
132 IMPACT STRATEGIC nr. 1-2/2003