Impact strategic nr.6-7 - Centrul de Studii Strategice de Apărare şi ...

SOCIETATEA INFORMAŢIONALĂ. PACE ŞI RĂZBOI
Războiul în epoca informaţională
Prof. univ. colonel dr. Ioan GEANTĂ
1. Conceptul de război
Pentru a ajunge la o înţelegere cât mai realistă a sintagmei
război informaţional, propun să analizăm conceptul
de război. Definirea conceptului a fost făcută de-a lungul
secolelor de numeroşi filosofi, sociologi, istorici, teoreticieni
militari etc. Atenţia acordată studierii războiului ca
fenomen social este determinată de implicaţiile acestuia
asupra evoluţiei sau/şi involuţiei societăţii. Războaiele din
trecut răzbat peste timp spre a ne afecta viaţa prezentă.
Torentele de sânge vărsat cu secole în urmă, distrugerile
provocate pentru ţeluri de mult uitate au dat forma lumii pe
care o trăim. Lumea a fost şi este într-o continuă mişcare.
Viteza cea mai mare a „mişcării lumii” o simţim în modul
de pregătire şi purtare a războaielor.
Carl von Clausewitz scria în cartea sa Despre război:
„vedem că războiul nu este numai un act politic, ci un
adevărat instrument politic, o continuare a relaţiilor
politice, o realizare a acestora cu alte mijloace”. Ce
rămâne particular războiului se referă doar la natura
specifică a mijloacelor sale. Scopul războiului este întotdeauna
politic. Politicul trebuie înţeles ca expresie
concentrată a economicului sau, mai pe larg explicat,
ca expresie concentrată a intereselor sociale. Rezultă că
scopul politic va exprima toate interesele sociale. Rezultă
că scopul politic va exprima toate interesele sociale implicate
în pregătirea, declanşarea şi purtarea unui război.
În concluzie, Carl von Clausewitz considera că scopurile
politice se pot realiza ca ultimă soluţie prin război, adică
cu mijloace militare.
Evoluţia societăţii a demonstrat că scopurile războiului
se pot realiza şi prin alte mijloace decât cele militare, deci
nemilitare. Teoreticienii L. Hart şi A. Beaufre au scos în
evidenţă utilizarea mijloacelor nemilitare prin explicarea
expresiilor „război rece”, „război psihologic”, „război
ideologic” etc.
Acceptând conceptul celor trei teoreticieni putem defini
războiul ca fiind forma cea mai violentă de manifestare a
conflictului social între grupări de oameni (state, grupări de
state, popoare, naţiuni, clase sociale) organizate din punct
de vedere militar, care folosesc mijloacele militare, dar şi
nemilitare, pentru atingerea unor scopuri politice.
În legislaţia internaţională agresiunea armată a fost
definită în aprilie 1974 şi aprobată prin Rezoluţia 3314 a
Adunării Generale a ONU. Aceasta nu are forţa juridică
a unui tratat, dar constituie totuşi un instrument politicojuridic
important în promovarea legalităţii internaţionale.
Se lasă deschisă posibilitatea ca în viitor statele să găsească
şi alte forme de exprimare mai fermă a angajamentului lor
de a nu recurge la acte de agresiune. Demn de reţinut este
faptul că acest document, în partea dispozitivă ce tratează
obiectul agresiunii, face următoarea precizare: „obiect al
agresiunii armate pot fi actele împotriva unui stat (popor)
sau grup de state (popoare) avându-se în vedere actele de
agresiune armată (nu şi cele economice sau politice) şi de
o anumită gravitate (nu incidente minore de frontieră)”.
Reiese că mijloacele nemilitare utilizate sunt nesancţionabile,
permiţându-se tacit utilizarea acestora.
Constatăm o accentuare a întrebuinţării mijloacelor
nemilitare concomitent cu diminuarea întrebuinţării mijloacelor
militare. În conformitate cu declaraţiile oficiale ale
liderilor principalelor state cu influenţă pe plan mondial,
utilizarea forţei se va face atunci când toate celelalte
modalităţi au fost epuizate. Astfe, reiese că forţa armată
are rolul de factor de presiune, de intimidare în perioada
de pace şi de instrument de pedepsire în perioada violenţei
extreme.
2. Puterea şi modalitatea de manifestare
a forţei armate
Relaţiile existente între indivizi, grupări, popoare, state
se bazează pe o serie de principii şi pe putere.
Puterea ierarhizează individul pe scara socială şi statele
pe scara geopolitică, stabilind poziţia în zonă, pe continent
şi glob. Dacă analizăm puterea unui stat în cadrul O.N.U.
constatăm că unele sunt „mai egale decât altele”, în ciuda
declaraţiilor şi documentelor. Vocea ce impune ascultare,
respect şi supunere din partea altor state se bazează pe
putere. Modalitatea de manifestare a puterii este diferită.
Acceptând clasificarea făcută de Alvin Toffler, constatăm
126 IMPACT STRATEGIC nr. 1-2/2003