Impact strategic nr.6-7 - Centrul de Studii Strategice de Apărare şi ...

SECURITATE ŞI STRATEGIE MILITARĂ
Puterile maritime locale. Sunt reprezentate de ţări
dezvoltate mici şi mijlocii, cu forţă economică şi cu forţe
armate echilibrate, destinate strict autoapărării şi au o
valoare de descurajare credibilă. Se bazează pe nave mijlocii
şi mici, purtătoare de rachete, precum şi pe un număr
mic de submarine de tonaj mediu, capabile să opereze şi
în apropierea coastei. Ele nu-şi propun să domine spaţiul
maritim din vecinătate, însă doresc să fie considerate ca
adversari redutabili.
Suedia se află printre cei mai valoroşi constructori navali
şi dispune de forţe navale puţine, dar foarte puternice,
beneficiind de tehnologii alternative de vârf, capabile să
producă oricui pierderi de nesuportat şi să protejeze interesele
maritime ale ţării în mod eficient. Ţinând cont de
neutralitatea sa strictă este puţin probabil ca forţele navale
suedeze să fie implicate în acţiuni multinaţionale, poate
cu excepţia cazului unei iniţiative a Uniunii Europene,
în viitor.
Singapore unul din „tigrii Asiei”, aflat la confluenţa
intereselor şi ambiţiilor unor puteri maritime regionale,
dispune de un teritoriu foarte mic şi şi-a propus continuarea
dezvoltării în direcţia mării. Dispune de şantiere
navale excelente, de forţe navale impresionante, raportate
la mărimea statului, şi construieşte fregate şi corvete cu
tehnologii „stealth”, pe bază de licenţe franceze, care sunt
active în combaterea pirateriei şi contrabandei în zonă.
Israel susţine forţe navale suficiente pentru a contracara
ameninţările vecine, atât în Marea Mediterană, cât
şi în Marea Roşie. În prezent se află în studiu posibilitatea
dezvoltării de sisteme antirachete balistice de teatru cu
baza pe mare, independent şi în cooperare cu SUA.
Iranul, aflat într-o zonă efervescentă şi pe lista neagră
a statelor care sprijină terorismul, caută să devină o putere
maritimă semnificativă prin achiziţii de submarine din
Rusia şi China.
Egiptul se află pe o curbă ascendentă şi are un discurs
moderat, fiind o voce credibilă a lumii arabe, reuşind să
pună bazele unei industrii care o poate conduce la progres
în domeniul maritim, cu atât mai mult cu cât deţine Canalul
Suez. Pregăteşte în Academia Navală cadeţi şi pentru alte
state africane.
Ucraina, ca stat ce şi-a recăpătat recent independenţa
doreşte să o consolideze. A moştenit de la fosta URSS
o forţă navală importantă şi o infrastructură de calitate,
inclusiv şantiere navale excelente. A renunţat la deţinerea
de arme nucleare, iar în viitorul previzibil poate aspira la
statutul de putere maritimă regională, după clarificarea
statutului bazelor militare din Crimeea în următorii 15-20
de ani, care deşi sunt nominal sub suveranitatea sa, au fost
închiriate Rusiei până către 2020.
Puterile maritime minore. Sunt state în curs de dezvoltare
care fac eforturi pentru a-şi îmbunătăţi poziţiile pe
plan local, căutând să intre într-o alianţă sau să-şi asigure
apărarea satisfăcătoare a coastelor, cum este situaţia
Georgiei. Aceste state constituie clienţii permanenţi în
domeniul achiziţiilor de nave şi submarine mici, la mâna
a doua. Unele nutresc iluzii de lideri regionali, precum
Libia şi Nigeria, investind resurse şi mijloace. De asemenea,
unele se manifestă zgomotos, proclamând unilateral
extinderea arbitrară a apelor teritoriale, încălcând dreptul
maritim internaţional sau provocând (Coreea de Nord),
ceea ce duce la justificarea controlului maritim global.
O variantă a puterilor maritime minore o constituie
puterile maritime particulare, aparţinând unor persoane
sau grupuri organizate, care au în dotare nave rapide, nave
civile armate, şalupe sau chiar mici submarine, folosite
pentru a specula libertatea de navigaţie prin comiterea de
infracţiuni, ca pirateria, foarte răspândită în Strâmtoarea
Malacca şi în Oceanul Indian, trafic de droguri sau materiale
interzise (Marea Caraibelor), trafic de persoane
şi imigraţie ilegală (Albania, Sud-Estul Asiei, Africa de
Vest).
Puterile maritime simbolice sunt reprezentate de state
foarte mici sau foarte sărace, care ţin neapărat să fie în
rândul lumii, posesoare ale tuturor categoriilor de forţe,
arborând cu religiozitate drapelul naţional şi galoanele
de ofiţer de marină, precum Gambia, Sahara Occidentală
sau Tuvalu.
Tendinţa generală este de amplificare a prezenţei pe
mare şi de multiplicare a numărului de pavilioane datorită
avantajelor economice şi militare oferite de utilizarea
spaţiilor şi resurselor oceanice. Zona de maxim interes se
deplasează în mod hotărât dinspre Atlantic spre Asia-Pacific,
cu o dinamică mai ridicată şi un potenţial mai mare
de risc conflictual major, făcând necesare noi aranjamente
de securitate în viitor.
Trebuie menţionat, totuşi, că programele navale de
anvergură sunt extrem de costisitoare şi că necesită construirea
unei infrastructuri enorme, în condiţii de autonomie
totală, care pot îngenunchea o economie în curs de
dezvoltare, numai întreţinerea unui portavion costând 500
de milioane de dolari anual. Chiar dacă, în timp, câştigul
poate fi mare, investiţiile iniţiale pot fi de nesuportat. Dacă
şi cei care au la dispoziţie mijloace financiare importante,
cum este cazul Olandei sau al Germaniei, sunt prudenţi
atunci când calculează raportul între costul şi eficienţa
navelor, rezultă că mândria de a fi o mare naţiune poate
avea un preţ usturător. Pe de altă parte, insuficienţa forţelor
navale pentru defensivă şi pentru îndeplinirea obligaţiilor
internaţionale nu poate fi suplinită nici prin armate terestre,
nici prin eforturi diplomatice şi forţele navale sunt cu
atât mai necesare cu cât ameninţările la frontiera terestră
sunt mai slabe şi zona de interes îşi schimbă centrul de
greutate către regiuni mai îndepărtate. Neconcordanţa
între interese şi mijloace poate, la rândul ei, să aducă mari
necazuri. Izolarea include mari riscuri şi este calea sigură
spre pierzanie.
Cum este natural, unele puteri maritime decad (fosta
Iugoslavie), iar altele se ridică, însă schimbările majore
sunt lente şi greu de presupus a se petrece brusc, din ne-
IMPACT STRATEGIC nr. 1-2/2003
123