Impact strategic nr.6-7 - Centrul de Studii Strategice de Apărare şi ...

SECURITATE ŞI STRATEGIE MILITARĂ
- interzice adversarului posibilitatea să intre în acţiune
din proprie iniţiativă şi să execute acţiuni de hărţuire,
atacuri prin surprindere sau presiuni diplomatice; şi cel
mai crud dictator are suporterii lui în lume, care pot face
gălăgie şi pot stârni proteste în ţările gazdă. În plus, pe
mare, capacitatea de acţiune a unor armate terestre mari,
fie ele şi foarte moderne, este limitată, marea majoritate
a ţărilor fiind departe de a avea cu ce combate o grupare
navală majoră, de regulă multinaţională, având un nucleu
de portavioane.
- măreşte capacitatea de a staţiona în teatru, suficient
de mult pentru atingerea obiectivelor;
- permite acţiuni mai „curate”, ca pierderi, inclusiv
pe perioada asamblării forţei;
- evită discuţiile, protestele şi aranjamentele inerente
antrenamentelor şi desfăşurărilor masive pe teritoriul unor
state cu populaţie ostilă;
- măreşte gradul de securitate al forţelor şi reduce
drastic cheltuielile legate de investiţiile în infrastructură
compatibilă pe teritoriu străin;
- contribuie la menţinerea secretului într-o manieră
mai fermă, interzicând infiltrările, cercetarea şi scurgerile
de informaţii datorate contactului cu populaţia locală;
- realizează o imagine publică mai bună, inclusiv prin
limitarea accesului presei, reducerea abuzurilor şi infracţiunilor
comise pe teritoriu străin de militarii proprii, datorită
izolării. Spre exemplu, baza navală de la Guantanamo,
unde sunt deţinuţi prizonierii războiului din Afghanistan,
este ermetică, opinia publică nu cunoaşte ce se petrece şi
nimeni nu poate pătrunde acolo;
- deşi promptitudinea răspunsului militar este complicată
de adversari non statali, care nu deţin un teritoriu
cu obiective clar definite, dinspre mare se poate acţiona
repede în mai multe locuri simultan, cum ar fi asupra
unor grupuri teroriste, chiar şi asupra unor ţinte punctuale
aflate foarte departe de mare, evitând complicaţiile unei
intervenţii terestre cu forţe regulate, sau cu trupe speciale.
Zonele primare ale puterii maritime
Pentru punerea în aplicare a concepţiilor „Puterii
Maritime XXI” au fost definite trei zone primare:
- Forţa de Lovire Maritimă (Sea Strike), care este
concepută ca o proiectare a forţei ofensive la distanţă mare
de propriul teritoriu;
- Scutul Maritim (Sea Shield), care este gândit ca o
linie avansată de apărare cu baza pe mare;
- Bazarea Maritimă (Sea Basing), care prevede bazarea
pe mare a componentelor necesare proiectării forţei
asupra uscatului, oriunde în lume.
Forţa de Lovire Maritimă (Sea Strike) derivă din
actualul concept al globalizării controlului maritim, bazat
pe Capacitatea Cooperativă de Angajament (CEC),
care se află în curs de realizare operativă. În esenţă, această
capacitate este o grupare flexibilă compusă din gruparea
unui portavion şi o grupare amfibie permanent gata de
luptă, patrulând într-o zonă desemnată. La aceste grupări
participă sau urmează să participe „forţe ale binelui”, pe
bază de alianţe de valori comune, cum ar fi civilizaţia de
tip european. Necesarul rezonabil de grupări este de 15,
fiind disponibile doar 8 portavioane, dintre care 7 ale SUA
şi unul britanic, la care s-ar putea adăuga unul francez,
recent intrat în serviciu. Sunt în curs de reactivare şi modernizare
portavioanele şi portelicopterele Spaniei, Italiei
şi Australiei; Marea Britanie intenţionează să construiască
două noi portavioane mari, iar în SUA sunt în construcţie
alte 4. Seriozitatea controlului global al mării este dovedită
şi de faptul că state care nu sunt incluse în alianţe globale
construiesc portavioane, cum este situaţia Chinei, care
a cumpărat 3 portavioane şi a Indiei, care a achiziţionat
unul, toate din spaţiul fost sovietic.
Forţa de Lovire Maritimă devine baza sistemului de foc
prin aplicarea noilor tehnologii, considerate „cheie”, cum
sunt avioanele fără pilot, de cercetare şi de luptă, rachetele
hipersonice, tunurile electromagnetice (cu proiectile
cinetice cu viteza de 5 Mach) şi sistemele de colectare
multi- spectrală a imaginilor. Avantajele cuprind o paletă
largă, de la furnizarea continuă de date de cercetare,
supraveghere şi recunoaştere în timp real (ISR), până la
lovirea unor ţinte terestre din adâncime aflate în mişcare,
cu vehicule aeriene de luptă nepilotate, lansate inclusiv de
pe submarine. Aceste avantaje, adăugate capacităţilor de
luptă integrate, existente deja datorită sistemelor Aegis,
sporesc prin mărirea posibilităţilor de război electronic,
operaţiuni psihologice de anvergură şi atac al sistemelor
informaţionale.
Valenţele forţei ofensive de lovire vor fi completate
prin creşterea spectaculoasă a combativităţii infanteriei
marine şi prin implicarea mai activă a forţelor speciale,
gata de a fi desfăşurate oriunde, în orice moment.
Scutul Maritim (Sea Shield), implicând forţe ale SUA
şi ale aliaţilor săi, îşi propune să ofere un răspuns eficient
împotriva strategiilor de acces bazate pe rachete balistice
şi de croazieră, mine marine inteligente, vedete rapide şi
submarine cu propulsie clasică silenţioase, foarte periculoase
în special în zone costiere. Nucleul dur al acestui
sistem avansat îl constituie crucişătoarele antiaeriene
pentru apărare contra rachetelor balistice şi de croazieră,
desemnate să opereze la mari distanţe, conectate în
reţeaua Capacităţii Cooperative de Angajament. Pe lângă
radarele sofisticate de la bord, aceste nave vor fi capabile
să utilizeze informaţiile transmise de avioanele E2C şi
FA18-F35, în cadrul unui Grup de Acţiune de Suprafaţă
(SAG). Crucişătoarele (CG(X)) sunt dotate cu rachete interceptoare,
pe diferite etaje de altitudini, inclusiv orbitale,
cu o bătaie de peste 200 de mile marine atât contra ţintelor
lente, cât şi contra ţintelor rapide, iar în viitor vor primi
lasere de înaltă energie, deja realizate.
120 IMPACT STRATEGIC nr. 1-2/2003