Impact strategic nr.6-7 - Centrul de Studii Strategice de Apărare şi ...

SECURITATE ŞI STRATEGIE MILITARĂ
Întrebuinţarea puterii maritime
în secolul XXI
Prof. univ. căpitan comandor dr. Dorin MARA
Deşi Războiul Rece pare a fi încheiat, perspectiva
idilică a eliminării războiului, ca activitate umană importantă,
cu toate eforturile pacifiştilor, pare la fel de îndepărtată
ca oricând. Fără perspectiva recurgerii la forţă, în
mod convingător, probabil că relativa stabilitate a lumii
civilizate s-ar destrăma. Evident, stabilitatea are un preţ,
iar acest preţ este preţul armelor. Societatea evoluează,
obligând armele să progreseze, ceea ce impune modificarea
filozofiei şi concepţiilor de întrebuinţare a forţei.
Tendinţa este de a purta războiul de aşa manieră, încât să
fie evident că s-a urmărit doar realizarea păcii. Războiul
devine mai „curat”, fără să umple cimitirele eroilor proprii
şi produce adversarului pierderi umane minime. Politica
romană a războiului preventiv şi celebrul dicton al lui
Vegetius „si vis pecem, para bellum” rămân de actualitate
pentru multă vreme.
Fără a scoate din uz concepţia „Bătăliei aero-terestre
2000”, abordare care nu mai este suficientă în condiţiile
actuale, organismele politice şi militare contemporane
se străduiesc să fundamenteze şi să realizeze strategiile
şi mijloacele necesare, ca răspuns la provocările acestui
secol, punând în mişcare mari resurse financiare şi tot
ce este modern în domeniul tehnologiilor de vârf. Noua
concepţie se numeşte, simplu, „Joint Vision 2020” şi se
speră ca aceasta să aducă un spor de securitate reducând,
în acelaşi timp, cheltuielile militare directe şi indirecte.
Aceasta se realizează, în mod continuu, pas cu pas, pe
domenii de referinţă şi pe ansamblu.
Puterea maritimă XXI
Concepţia „Puterii Maritime XXI”, prevăzută a fi
aplicată în următorii 25-30 de ani, are la bază modificarea
centrului de greutate de la „Războiul pe mare” la „Războiul
de pe mare”, probabil cea mai importantă modificare
adusă strategiei navale din epoca modernă. „Războiul de
pe mare” va duce la obţinerea supremaţiei totale asupra
oricărui adversar potenţial, astfel încât să permită descurajarea
eventualilor perturbatori şi aplicarea dozată a forţei,
acolo unde este necesar, fără complicaţiile legate de legiti-
mitatea cerută de organizaţiile internaţionale, problemele
de suveranitate şi drepturile de survol.
Pentru exercitarea puterii maritime, la momentul
actual, sunt necesare o sumedenie de aranjamente ori
alianţe cu parteneri nesiguri, ostili sau care cer avantaje
prea mari, ceea ce duce la concesii ce pot afecta sau compromite
obiectivele iniţiale, sau pot conduce la un rezultat
neconcludent, cum a fost cazul războiului pentru eliberarea
Kuweitului. Pot fi afectate astfel, inclusiv, obiective pe
termen lung.
Asamblarea unei forţe aliate semnificative, spre exemplu
în zona Golfului, necesită obţinerea de facilităţi de
infrastructură, portuare, aeroportuare, rutiere, feroviare
şi de telecomunicaţii, în Arabia Saudită, Oman, Qatar,
Emiratele Arabe Unite, Kuweit, Egipt, Iordania, Cipru,
Creta, Turcia, Yemen, care necesită negocieri epuizante
şi costisitoare cu naţiunile gazdă. Aranjamentele bilaterale
pot provoca deranjarea unor alianţe sau înţelegeri
regionale, pot stârni rivalităţi sau conflicte mai vechi între
protagoniştii locali, sau complica situaţia unor aliaţi care,
deşi nu sunt implicaţi direct, pot deveni victime şi trebuie
apăraţi (Israel, Turcia). Totodată, diversitatea regimurilor
şi legislaţia specifică a ţărilor din zonă, diferenţele culturale,
religioase, lingvistice şi necesitatea respectării
suveranităţii fiecăreia impun o serie de constrângeri legate
de elaborarea anevoioasă a unor reglementări şi generează
posibilitatea unor incidente, care pot compromite şi cele
mai abile eforturi diplomatice. În plus, fiecare naţiune
gazdă are prietenii, interese şi alianţe tradiţionale, inclusiv
printre marile puteri, ceea ce complică ecuaţia. Mai mult,
pentru menţinerea fluxului logistic şi operaţional sunt necesare
autorizări de survol de la majoritatea ţărilor europene
şi o bună parte din ţările africane, dislocări de trupe din
Germania spre Italia sau spre Grecia, iar nevoia de a ocoli
ţări care nu acordă autorizări (Elveţia, Austria) măreşte
costurile financiare şi de timp, inclusiv prin înfiinţarea de
baze de tranzit, ceea ce duce la disiparea efortului.
Prin aplicarea conceptului „Războiului dinspre mare”,
toate aceste inconveniente se diminuează semnificativ iar
deplasarea direcţiei de acţiune „dinspre mare” prezintă o
serie de avantaje majore:
IMPACT STRATEGIC nr. 1-2/2003
119