Impact strategic nr.6-7 - Centrul de Studii Strategice de Apărare şi ...

SECURITATE ŞI STRATEGIE MILITARĂ
„Strategia instrumentelor” în războiul
împotriva terorismului internaţional
Colonel (r.) Vasile POPA
Paleta amplă a instrumentelor prin care se gestionează
un fenomen complex, cum este lupta împotriva terorismului
şi terorii armelor NBC, include politica şi diplomaţia,
economia, factorul militar, cel mediatic etc.
Speranţa de pace şi armonie socială face ca statele şi
organizaţiile să decreteze apriori folosirea diplomaţiei
ca instrument de bază în soluţionarea crizelor. Pe măsură
însă ce aportul acestui factor se reduce, creşte ponderea
celorlalţi, arătând limitele dialogului, ale diplomaţiei.
Poziţia antitetică a abordării politico-diplomatice faţă
de forţa armelor indică reorientări instrumentale care se
produc după demersuri paşnice susţinute, după peripluri
diplomatice numeroase rămase fără rezultat.
În cazul Irakului, soluţia afişată de SUA, de dezarmare
prin intervenţie armată, urmează unui traseu sinuos, de mai
mulţi ani, parcurs de comunitatea internaţională, pe care
Administraţia Bush şi alte state ce i s-au alăturat în acest
demers militar nu au vrut să-l mai prelungească inutil,
pentru a pulveriza ameninţarea continuă reprezentată de
regimul de la Bagdad în regiunea Golfului şi în lume.
Războiul reprezintă expresia concretă a eşecului în utilizarea
instrumentelor păcii, în cazul particular al Irakului.
Atac şi reacţie
După 11 septembrie, decizia SUA de declanşare a
unui război contra terorismului s-a bazat pe analiza
complexă şi aprofundată şi perceperea dimensiunii
reale a vulnerabilităţilor interne şi externe, a riscurilor
şi ameninţărilor din mediul de securitate, a pericolelor
grave pe care le incumbă terorismul pentru securitatea
şi stabilitatea Americii şi a lumii. Dacă însă coagularea
coaliţiei internaţionale antiteroriste s-a dovedit a fi
un proces mult mai simplu de realizat, sub impactul
emoţional al pierderilor uriaşe umane în tragedia
„Gemenilor”, opoziţia Franţei, Germaniei, Rusiei şi
Chinei în Consiliul de Securitate al ONU, în chestiunea
dezarmării prin forţă a Irakului, a complicat foarte
serios o opţiune care s-a voit fermă şi neîntârziată.
În desfăşurarea evenimentelor, rolul ONU a fost
când supralicitat, când ignorat, dar niciodată în aceşti
doi ani nu s-a pus la îndoială necesitatea luptei antiteroriste,
a eforturilor de interzicere a producerii şi
răspândirii armelor NBC.
Politica de contracarare a ameninţărilor teroriste
elaborată de Administraţia Bush priveşte războiul
ca o expresie a „globalizării în domeniul securităţii” 1 ,
a afirmării conceptului de „securitate prin cooperare”,
care solicită o strategie globală de cooperare pe termen
lung, la nivel politic, diplomatic, economic, militar,
financiar, cultural, informaţional, juridic etc., dar şi
strategii naţionale noi în vederea prevenirii, controlului
şi monitorizării sale.
Plecând de la o asemenea viziune, oficialii americani
au procedat în 2002 la regândirea strategiilor de securitate,
militare şi economice, la extinderea cooperării interne şi
internaţionale, la măsuri interne şi externe de combatere
a fenomenului terorist, de eliminare a vulnerabilităţilor.
În fapt, s-a apelat, hic et nunc, la un inventar bogat de
instrumente a căror strategie trebuia să pună primii piloni
ai viitoarei stabilităţi şi securităţi globale.
Instrumente politice şi diplomatice
Realizarea într-un timp foarte scurt a coaliţiei antiteroriste
a arătat eficienţa politicii şi diplomaţiei americane.
Pe baza Art. 51 al Cartei ONU, SUA au construit foarte
rapid noua reuniune de state pentru autoapărare. „Coaliţia
acceptată”, a considerat Administraţia americană, va
funcţiona – şi a funcţionat – mai bine decât NATO însăşi.
Dar o coaliţie mai largă a însemnat o extindere fără precedent
a demersurilor politice şi diplomatice în lume. Noua
coaliţie a creat, considerăm, o nouă filosofie, de susţinere,
în primul rând politică, dar şi pe celelalte planuri, a luptei
împotriva terorismului şi pericolul armelor NBC.
Continuând caruselul diplomatic, început în 2001,
114 IMPACT STRATEGIC nr. 1-2/2003