Impact strategic nr.6-7 - Centrul de Studii Strategice de Apărare şi ...

SECURITATE ŞI STRATEGIE MILITARĂ
acordul (dar nici dezacordul) Consiliului de Securitate
O.N.U., a reuşit o cvasi-izolare politico-militară a Iugoslaviei,
şi-a redislocat o parte din aviaţie pe bazele aeriene
din Italia şi Germania, a obţinut acordul de utilizare a
spaţiului aerian de la statele vecine Iugoslaviei şi a realizat
un raport de forţe optim.
Scopurile declarate ale operaţiei au fost: demonstrarea
hotărârii NATO pentru a impune pacea în Kosovo;
descurajarea conducerii Iugoslaviei prin executarea
acţiunilor împotriva populaţiei civile; reducerea potenţialului
militar al armatei sârbe din Kosovo. Obiectivele
urmărite au fost: neutralizarea sistemului de apărare
aeriană şi antiaeriană; distrugerea infrastructurii forţelor
sârbe de ripostă aeriană şi antiaeriană; diminuarea logisticii
şi a capacităţii combative a forţelor speciale. Putem
accentua următoarele caracteristici: violenţa extremă a
acţiunilor aeriene; utilizarea în premieră a bombei cu
grafit; tactica de evitare a unei confruntări decisive în
scopul menţinerii potenţialului de ripostă şi a prelungirii
conflictului; folosirea mass-media pentru obţinerea unei
atitudini favorabile a opiniei publice.
În concluzie, acţiunile desfăşurate de NATO în Iugoslavia
relevă aspecte ce caracterizează un nou tip de ducere
a acţiunilor militare la confluenţa dintre milenii, cu rolul
determinant al componentei aeriene pentru deznodământul
unui conflict, pe de o parte, şi permite desprinderea de
învăţăminte pentru modul de organizare şi acţiune al
forţelor aeriene (M.U. de aviaţie, apărare antiaeriană,
radiolocaţie) din ţara noastră, pe de altă parte.
3. Tendinţele de perfecţionare a acţiunilor aeriene
Se poate afirma că tendinţele de evoluţie ale sistemelor
de agresiune aeriană se vor manifesta mai puternic în
domeniile: perfecţionării mijloacelor de luptă şi armamentului
de lovire, modului de întrebuinţare a aviaţiei în
operaţia aeriană, eficientizării subsistemului de comandă,
control, comunicaţii şi informaţii.
În prim-planul construcţiei tehnicii de aviaţie se vor
situa aşa-numitele tehnologii „stealth”. Ele fac „invizibile”
avioanele proprii pentru aparatura radar folosită de mijloacele
antiaeriene sau aflată la bordul avioanelor adverse.
Cel mai modern avion de vânătoare-bombardament al
anilor 2010 va fi, probabil, un descendent al avionului
de vânătoare-bombardament american F-117 Stealth.
Acest mijloc de atac aerian va fi echipat cu rachete
antiradiolocaţie (cu autodirijare chiar pe frecvenţele slabe
ale staţiilor de radiolocaţie) şi va fi construit, în cea mai
mare parte, din materiale compozite cu fibre de carbon
dispuse în straturi multidirecţionale, având reflexie foarte
slabă în câmpul electromagnetic.
Întreaga suprafaţă va fi acoperită cu mai multe straturi
de vopsele speciale, cu structură cristalină, ce dispersează
semnalul electromagnetic reflectat, reducând şi pe această
cale posibilităţile de descoperire. Din punct de vedere conceptual,
proiectantul va renunţa la formele aerodinamice
în construcţia fuselajului, aripilor şi a celorlalte elemente
exterioare, punând în centrul preocupărilor evitarea cu
orice preţ a reflexiei undelor electromagnetice. Motoarele
de propulsie vor fi dispuse în partea de deasupra aparatului,
iar gazele evacuate vor fi răcite puternic cu aer, astfel
că şi pentru aparatura specială, cu selecţie în infraroşu,
avionul este „invizibil”. Noul mijloc de atac aerian va
putea transporta o mare cantitate de bombe. Pilotul va
dispune de sisteme automatizate ultramoderne pentru
conducere şi interceptare, precum şi aparatură laser şi în
infraroşu pentru bombardamentul de precizie. Aviaţia de
vânătoare (vânătoare-bombardament, vânătoare-interceptare)
a „anilor 2010” va fi reprezentată de noi aparate de
zbor cu o aerodinamică extrem de elaborată, prevăzute
cu elemente constructive noi (prize suplimentare de aer,
sisteme de reglare automată a flapsurilor) capabile să
îndeplinească o arie largă de acţiuni de luptă, cum sunt:
atacarea ţintelor multiple în succesiune rapidă, misiuni de
asalt, atac de noapte şi atac asupra unor obiective aflate
în afara razei vizuale.
Modificările ulterioare vor include radare pentru
detecţie îndepărtată în regim de mare viteză a obiectelor
mici, de tip Hughes Aircraft APG-63. Se vor introduce noi
sisteme de echipamente pentru contramăsuri electronice
care vor permite folosirea versiunilor avansate de rachete
AIM-9. Pentru zbor la joasă altitudine, în condiţii de mare
viteză, precum şi pentru acurateţea în urmărirea şi lovirea
ţintelor, pe timp de noapte sau pe vreme nefavorabilă,
aparatele vor fi dotate cu un nou radar de mare rezoluţie
(de tip Hughes APG-70) şi cu aparatură de vizualizare în
infraroşu pe timp de noapte a ţintelor, precum şi cu un
sistem de navigaţie la mică altitudine.
Şi în următorii 10-15 ani se vor folosi aparate de zbor
cu geometrie variabilă, cu rază mare de acţiune, capabile
să efectueze cu succes misiuni de bombardament de mare
precizie asupra unor obiective importante din adâncimea
teritoriului adversarului. Aceste aparate vor fi capabile să
lucreze cu arme teleghidate şi să se racordeze la sisteme de
poziţionare globală automată. Noile modele vor beneficia
de sisteme de apărare împotriva rachetelor antiaeriene şi
de contra-detecţie prin radiolocaţie. Sistemele de acroşare
a rachetelor vor permite lansări de la mică altitudine, la
viteze supersonice.
Pentru străpungerea apărării antiaeriene se vor folosi
mijloace aeriene speciale de bruiaj, destinate sprijinului
nemijlocit al forţei aeriene tactice. Se vor realiza puteri
de bruiaj extrem de mari, capabile să acopere numeroase
benzi de frecvenţă şi să dezorganizeze sistemele
radiotehnice de conducere a focului. Vor fi perfecţionate
avioanele de asalt şi recunoaştere proiectate special pentru
sprijinul tactic, având posibilităţi de luptă multiple
împotriva blindatelor, echipate cu aparatură laser şi cu
sisteme de protecţie radioelectronică.
Pentru perioada următoare, producătorii occidentali
IMPACT STRATEGIC nr. 1-2/2003
107