Impact strategic nr.6-7 - Centrul de Studii Strategice de Apărare şi ...

SECURITATE ŞI STRATEGIE MILITARĂ
accentul pe acţiunile întrunite ale trupelor de uscat şi
forţelor aeriene militare. Aplicarea acestor concepte de
ducere a acţiunilor militare presupune, de asemenea, folosirea
tuturor elementelor forţelor combative, de la războiul
psihologic până la armamentul nuclear şi chimic.
Practic, atât „Bătălia aeroterestră”, cât şi „FOFA”
cuprind, în detaliu, necesitatea de a transforma în obiective
şi a distruge forţele inamicului din adâncime, înainte
ca ele să fie angajate în luptă, iar teritoriul adversarului
să devină o zonă activă pe o mare adâncime. Rolul acestui
principiu va creşte şi mai mult, în următorii ani, pe
măsura perfecţionării mijloacelor de luptă cu rază mare
de acţiune.
Aspectele „Bătăliei Aeroterestre – 2000” stau şi la baza
ideilor adoptate de către NATO pentru crearea propriului
concept strategic „Follow on Forces Attack”, care a fost
tradus ca „atac de ripostă/lovitură preventivă eşalonată
în adâncime” 3 . Adoptat, în mod oficial, în toamna anului
1984, conceptul a urmărit eliminarea diferenţelor existente
dintre doctrinele, structurile (lipsa mijloacelor aeriene din
compunerea forţelor terestre europene) şi dotările trupelor
americane şi vest-europene, precum şi intensificarea
eforturilor acestor ţări pentru dezvoltarea cantitativă şi
calitativă a forţelor convenţionale.
„FOFA” prevede lovirea succesivă a forţelor de angajare
imediată şi apoi a celor de angajare ulterioară, lovirea
punctelor de comandă, concentrărilor de trupe, aerodromurilor
şi a altor obiective vitale din adâncimea operativ-strategică
a dispozitivului adversarului şi interzicerea
pregătirii şi desfăşurării ripostelor ofensive. Lovitura în
adâncime este prevăzută a fi executată numai în condiţiile
războiului convenţional, cu trei categorii de armament:
rachetele tactic-operative, cu încărcături convenţionale;
aviaţia cu şi fără pilot, utilizată concomitent cu rachetele
de croazieră; sistemele de armament cu mare precizie de
lovire.
Acest concept a urmărit extinderea explicită a descurajării
şi în planul armamentelor convenţionale, în termeni
similari celor utilizaţi pentru „descurajarea nucleară”, ca
urmare a evoluţiei explozive a tehnologiilor cu aplicabilitate
în domeniul militar.
Punerea în aplicare a acestui concept se poate realiza
numai în condiţiile în care forţele proprii se concentrează
rapid (pentru evitarea detectării, angajării sau lovirii acestora),
acţionează violent (pentru a şoca, paraliza şi copleşi
adversarul) şi cu mare viteză (astfel încât schimbările
bruşte de situaţie şi ritmul rapid al acestora să facă ineficiente
contramăsurile adversarului). De asemenea, este
necesar să se dispună de un volum mare de informaţii
precise, prompte şi edificatoare şi să se utilizeze sisteme
moderne de arme cu înaltă precizie de lovire şi forţe
considerabile de război electronic, capabile să paralizeze
lucrul sistemelor C 4 I ale adversarului.
Între cele două concepte prezentate mai sus sunt şi anumite
diferenţe. Astfel, „FOFA” nu prevede întrebuinţarea,
în faza iniţială a războiului, a armamentului nuclear tactic
sau operativ. De asemenea, conceptul „FOFA” oferă statelor
europene membre NATO oportunitatea de a nu renunţa
la nimicirea iniţială a forţelor de angajare imediată (atunci
când situaţia o impune) sau posibilitatea de a recurge la o
combinare a acţiunilor de nimicire a forţelor de angajare
imediată, cu cele executate în adâncimea dispozitivului
adversarului.
Operaţia „Allied Force” în spaţiul fost iugoslav
– un nou tip de operaţie aeriană?
În ultimii ani, oficialii U.S. Force au promovat un nou
concept al operaţiilor aeriene, denumit „Rapid Halt” (Stopare
Rapidă). Doctrina „Rapid Halt” susţine că aplicarea
imediată şi rapidă a forţei aeriene împotriva unui atacator
poate stopa atacul acestuia, distrugându-i capacitatea de
a-şi comanda forţele şi paralizându-i susţinerea logistică.
Bazele acestui concept au fost puse după campania „Desert
Storm” împotriva Irakului. Conform principiilor doctrinei,
în „prima linie” a atacului împotriva adversarului,
se utilizează masiv puterea aeriană, exercitând o presiune
constantă şi o aplicare a forţei fără cruţare. Acest concept
este destinat „să producă un şoc puternic, spaimă şi confuzie”
şi presupune existenţa unor forţe aeriene puternice,
care să deţină supremaţia sau dominaţia aeriană.
Faţă de conceptul „Rapid Halt”, campania aeriană împotriva
Iugoslaviei a reprezentat un „exemplu de utilizare
a puterii aeriene într-o manieră inedită”, manieră ale cărei
prime semne au apărut în 1995, pe timpul conflictului din
Bosnia şi în operaţia „Desert Fox”. Bombardamentele
efectuate de forţele aeriene NATO împotriva Iugoslaviei
nu sunt reprezentative nici pentru genul de asalt aerian
care poate opri rapid atacul adversarului, nici pentru tipul
de atac masiv destinat să faciliteze o victorie a trupelor
terestre. Potrivit generalului Charles Link, aceasta a fost
un „nou tip de campanie aeriană”, în care s-au utilizat
„lovituri chirurgicale de la distanţă pentru a distruge elemente
ale capabilităţii inamicului de a purta mai departe
războiul şi, în acelaşi timp, pentru a evita efectele colaterale”.
Primele zile ale campaniei au fost dedicate distrugerii
apărării aeriene şi antiaeriene iugoslave în principal pentru
protejarea piloţilor aliaţi, în loc să fie concentrate pentru
distrugerea forţelor terestre care funcţionau în Kosovo.
Acţiunile directe au vizat lovirea avioanelor, aerodromurilor,
punctelor de comandă, artileriei şi rachetelor
antiaeriene, staţiilor de radiolocaţie şi trupelor în raioane
de concentrare. Acţiunile indirecte au inclus loviturile
executate împotriva obiectivelor economice şi militare
care lucrau în folosul puterii aeriene a adversarului (uzine,
logistică şi cazărmi) sau în folosul armatei.
Prin aceste acţiuni, s-a urmărit interdicţia aeriană şi,
IMPACT STRATEGIC nr. 1-2/2003
105