Impact strategic nr.6-7 - Centrul de Studii Strategice de Apărare şi ...

SECURITATE ŞI STRATEGIE MILITARĂ
Unele tendinţe în domeniul
supremaţiei aeriene
Prof. univ. colonel dr. Ion BĂLĂCEANU
Finalul secolului al XX-lea a consacrat forţele aeriene/aerocosmice
ca un principal factor al potenţialului
militar al unui stat, al unei coaliţii. Acum se discută din
ce în ce mai mult de posibilitatea ca forţele aeriene adverse
să distrugă potenţialul militar al adversarului înainte
ca forţele aeriene adverse să intre în acţiune şi, în acest
mod, acestea să obţină o victorie facilă şi fără pierderi
semnificative pentru trupele proprii. De asemenea, şi-a
făcut loc, pe baza tehnologiilor militare ultraperfomante,
teoria „loviturilor chirurgicale” 1 , care să se execute numai
asupra puterii militare a adversarului, evitându-se astfel
„pierderile colaterale” 2 în rândul necombatanţilor. Este o
delimitare care a fost posibilă datorită dezvoltării în ritm
alert a înaltelor tehnologii militare ce permit executarea
de lovituri tot mai precise. Supremaţia aeriană revine
spectaculos în actualitatea politico-militară.
Institutul Naţional de Studii Strategice, cu sediul la
Londra, a publicat un amplu şi instructiv raport asupra
conflictelor care au ţinut trează atenţia opiniei publice
mondiale de la începutul anului 1991. Numitorul lor comun:
recurgerea masivă la aviaţie şi la loviturile aeriene,
ca armă predilectă a marilor puteri, dornice să-şi reducă
la maximum pierderile umane şi să evite, pe cât posibil,
luările de poziţie sau atitudinile contrare.
„Riscul zero” pare a fi devenit, astfel, noul credo al
statelor majore implicate. Desigur, limitele tehnologice
îşi spun cuvântul în cadrul oricăror acţiuni militare.
Dar, per total, această strategie s-a dovedit eficientă şi
inovatoare, ducând la îndeplinirea scopului politic care
a determinat-o.
Momentul de maximă afirmare a noii strategii l-a
constituit acţiunea militară executată de NATO împotriva
Iugoslaviei din 1999. Nicicând rachetele de croazieră
Tomahawk, avioanele greu detectabile cu ajutorul radarului,
avioanele fără pilot destinate culegerii de informaţii
sau muniţia „inteligentă” nu au fost folosite pe o scară
atât de largă şi nu au contribuit, într-o asemenea măsură,
la îndeplinirea scopului acţiunii militare. De fapt, unele
episoade ale conflictului din Vietnam, războiul arabo-israelian
din 1973 şi războiul din insulele Malvine ofereau
unele antecedente în această privinţă. Inedită s-a dovedit
acum recurgerea exclusivă la acţiunile executate din
aer şi folosindu-se un întreg arsenal de arme sofisticate
şi dorinţa expresă de evitare a oricăror pierderi umane
în rândul aliaţilor. Până la urmă, statele participante la
acţiunea militară şi-au realizat acest ultim deziderat: nici
o victimă nu a fost raportată în rândul piloţilor din ţările
aliate şi doar câteva aparate au fost pierdute pe durata
celor 20.000 de ieşiri – avion executate.
Analizând fenomenul militar contemporan, se poate
constata o creştere continuă a importanţei şi amplorii
dimensiunii verticale a acţiunilor militare, a rolului
mijloacelor aeriene şi de apărare antiaeriană în războiul
modern. Acest rol rezultă din capacitatea forţelor aeriene
de a lovi rapid, prin surprindere şi cu o mare putere de
distrugere obiectivele vitale ale adversarului, cu efecte
puternice şi de lungă durată asupra capacităţii de reacţie
şi a coerenţei acţiunilor de răspuns. Datorită tehnologiilor
de vârf, sistemele aeriene de cercetare şi lovire au depăşit
stadiul de elemente ajutătoare ale celorlalte categorii de
forţe ale armatei (chiar tind să devină elementul decisiv)
şi au devenit o prezenţă obligatorie, indispensabilă în
confruntarea militară.
Ca urmare, conducerile politico-militare din majoritatea
statelor lumii (îndeosebi cele dezvoltate tehnologic)
acordă o atenţie deosebită potenţialului combativ
al forţelor aeriene (aerocosmice), depunând eforturi
considerabile pentru înzestrarea şi pregătirea acestora,
concomitent cu dezvoltarea şi modernizarea sistemelor
destinate apărării împotriva loviturilor executate din
spaţiul aerian (aerocosmic).
Pe această bază au apărut noţiunile de potenţial aerian
şi ameninţare aeriană, în special ca urmare a impactului
tehnologiilor de vârf în domeniul mijloacelor de luptă.
1. Întrebuinţarea forţelor şi mijloacelor de
ameninţare şi agresiune aeriană/aerospaţială în armatele
moderne
Conceptele „Bătălia aeroterestră – 2000” şi „Follow
on Forces Attack – FOFA” prezintă un punct de vedere
specific asupra operaţiei şi luptei. Ele extind câmpul de
luptă la dimensiunile teatrului de acţiuni militare şi pun
104 IMPACT STRATEGIC nr. 1-2/2003