Impact strategic nr.6-7 - Centrul de Studii Strategice de Apărare şi ...

SECURITATE ŞI STRATEGIE MILITARĂ
executa o operaţie întrunită mai mare decât o operaţie
întrunită majoră care ar putea include până la trei componente
terestre de tip corp de armată, cu elemente maritime
şi aeriene corespunzătoare. O astfel de operaţie nu trebuie
să dureze mai mult de şase luni. În acest timp, este posibil
să nu mai poată fie efectuate şi alte operaţii, iar în ceea
ce priveşte eventualele operaţii întrunite majore în curs
de desfăşurare, s-ar putea ivi cerinţa de a fi coborâte la
o scară mai mică sau chiar anulate. Directiva este foarte
clară, iar strategia Alianţei trebuie să o pună în operă aşa
cum este.
Exigenţele formulate de NATO sunt în concordanţă cu
noua fizionomie a mediului de securitate. Forţele nu pot
fi constituite oricum, ci pentru îndeplinirea unor misiuni
precise, pentru rezolvarea unor situaţii care necesită
neapărat folosirea lor. De aceea, NATO cere naţiunilor
aliate să continue efortul de a genera forţe dislocabile cu
capacitate de acţiune ridicată, dar şi forţe cu o capacitate
de luptă mai redusă (în special, unităţi de sprijin de luptă
şi de sprijin logistic) pe care aceste comandamente le vor
comanda în operaţii.
După summit-ul de la Praga, Alianţa a ieşit complet din
efectele Războiului Rece şi a trecut la reorganizarea forţei
şi capabilităţilor în raport cu noile provocări. Prioritară
este demararea urgentă a procesului de constituire a acelei
structuri complexe şi extrem de eficiente – este vorba de
Forţa de Răspuns a NATO (NRF – NATO Response Force)
-, care va necesita elaborarea unui concept cuprinzător.
În ceea ce priveşte proiectarea strategiilor operaţionale,
Directiva atrage atenţia că planurile trebuie să cuprindă
capabilităţi antiteroriste şi contrateroriste şi operaţiuni de
management al consecinţelor terorismului.
În această nouă construcţie strategică, ţările membre
ale Alianţei pornesc de pe poziţii oarecum inegale. La
summit-ul de la Praga s-a subliniat că persistă carenţe
semnificative ale Alianţei în domeniul apărării nucleare,
radiologice, biologice şi chimice, întrucât unor state le
lipsesc echipamentele de bază pentru apărarea individuală
şi colectivă CBRN. Fireşte, aceste echipamente vor trebui
realizate sau achiziţionate. Iată, deci, încă o exigenţă în
ceea ce priveşte strategia generativă. Şi tot în această idee,
Directiva formulează şi cerinţa folosirii mai eficiente a
resurselor prin cooperare multinaţională în realizarea
capabilităţilor, îndeosebi a celor greu de constituit pe plan
naţional, precum şi prin specializare de rol.
Pentru realizarea obiectivelor şi exigenţelor strategiei
de alianţă, este nevoie de anumite condiţii pe care oricare
ţară membră a Alianţei trebuie să le îndeplinească. Una
dintre acestea este ca procentul acordat din PIB cheltuielilor
de apărare să permită realizarea sau contribuţia
la realizarea obiectivelor strategiei de alianţă. Media din
PIB pentru ţările Alianţei a fost, în 2002, de 2,05 %. Se
formulează exigenţa ca, în 2003, ţările care au alocat mai
mult să rămână la acest nivel, iar cele care au alocat mai
puţin să nu coboare sub acest prag. Oricum, este necesară
investiţia în echipament modern, întrucât se manifestă
cerinţa NATO de a transforma un procent semnificativ de
unităţi actuale în forţe moderne, dislocabile, sustenabile.
Procentul mediu pentru echipamente este în NATO de
16,44 %. Această proporţie ar trebui crescută, realizându-se
totodată concentrarea pe capabilităţile strategice
cerute.
Alianţa Nord-Atlantică este singura putere planetară
care poate avea un rol semnificativ în combaterea războiului
sau, dacă un astfel de lucru nu este posibil, în ducerea lui.
Războiul viitorului nu este însă foarte clar definit şi nici nu
poate fi identificat şi configurat cu precizie matematică. De
aceea, strategia de alianţă merge din aproape în aproape,
răspunzând mai întâi riscurilor şi ameninţărilor imediate
şi a celor ale viitorului apropiat. Acest lucru nu se face
arbitrar sau discreţionar, ci avându-se în vedere evoluţia
mediului strategic de securitate. Mai mult ca oricând, în
acest secol al interdependenţelor şi trecerii la un nou tip
de societate umană, cea de tip informaţional (care este prin
excelenţă globalizantă), este nevoie de unitate. Principiul
et pluribus unum este mai actual ca oricând.
NOTE
1
Peter era cel mai bun grădinar. I s-a propus funcţia de grădinar-şef, dar a refuzat pe motiv că el este grădinar, se pricepe la grădinărie,
aceasta este competenţa lui maximă, nu la organizarea muncii grădinarilor, care este un alt domeniu, unde el nu va da randament.(n.a.)
2
Securitate economică, securitate culturală, securitate informaţională, securitate socială, securitate militară etc.
3
Operaţia întrunită majoră cere: componenta terestră să fie capabilă să planifice şi să execute operaţiuni de luptă până la nivel de corp
de armată, având sprijin de luptă şi logistic; componenta maritimă – operaţiuni până la nivel de detaşament NATO, având sprijin logistic;
componenta aeriană – până la 1000 de ieşiri de luptă şi de sprijin, având sprijin logistic.
The North-Atlantic Treaty is the only worldwide power that can play a significant role in fighting against or for war. The future
war is not clearly defined and can not be identified and configured in details. Therefore, the alliance’s strategy gets closer and closer,
first responding to the risks and then to the immediate and future threats. This can not be done arbitrarily or discretionarily but taking
into account the evolution of the strategic security environment. Entity is necessary in this century of interdependence and of a new
human society- an informational, globalized one. The principle et pluribus unum is now modern than ever.
IMPACT STRATEGIC nr. 1-2/2003
103