Impact strategic nr.6-7 - Centrul de Studii Strategice de Apărare şi ...

SECURITATE ŞI STRATEGIE MILITARĂ
la data la care scriem aceste rânduri, Parlamentul de la
Ankara încă nu a aprobat declanşarea de pe teritoriul turc a
unei ofensive împotriva Irakului. Cu toate aceste deosebiri,
Turcia este unul dintre principalii aliaţi ai Statelor Unite
în zonă şi un membru important al Alianţei.
La fel se petrec lucrurile şi cu celelalte ţări membre,
Alianţa armonizând, în conceptul său strategic, interesele,
politicile şi strategiile tuturor statelor participante. Cărţile
lor albe exprimă această colaborare, această armonizare,
chiar dacă fiecare ţară îşi are şi alte probleme, unele foarte
îndepărtate de spiritul Alianţei, cum ar fi, spre exemplu,
strategia culturală etnică maghiară care se dezvoltă în
sens invers mersului spre integrare al Alianţei şi chiar al
Uniunii Europene. Dar toate ţările găsesc în Alianţă spaţiul
cel mai puternic şi spiritul cel mai favorabil conceptului
lor strategic. Conceptul unificator, impunător şi restrictiv
al NATO, orientat spre un anumit tip de gestionare (foarte
apropiat de cel al marilor puteri strategice de odinioară) nu
constituie o piedică în modernizarea filosofiei Alianţei, a
strategiilor naţionale sau regionale, ci, dimpotrivă, aduce
un cuantum unic şi ireversibil în rezolvarea efectivă a
problemelor.
Strategii de coaliţie
Strategiile de coaliţie sunt prin excelenţă strategii
opţionale. Coaliţiile, ca şi alianţele, sunt politice, mai
exact, politico-militare. Strategiile vin doar să pună în
operă aceste politici, să le dea conţinutul concret în forţe,
mijloace şi acţiuni. Spre deosebire de alianţe, care urmează
regula constituirii şi funcţionării sistemelor dinamice
complexe, unitare şi integrate, coaliţiile sunt asocieri
temporare pentru realizarea unui scop sau unui obiectiv.
Coaliţia antiirakiană din ianuarie 1991, spre exemplu, nu a
urmărit altceva decât să scoată armata lui Saddam Hussein
din Kuweit, să înfrângă puterea militară a dictatorului de la
Bagdad şi să restabilească, într-un fel, echilibrul strategic
în zonă. Obiectivul coaliţiei nu era acelaşi cu obiectivul
american, care urmărea, concomitent cu reducerea puterii
militare a liderului irakian, o prezenţă îndelungată în zonă
în vederea stabilizării acesteia, a protecţiei şi controlului
resurselor de petrol din zona Golfului Persic etc.
Coaliţia este, mai degrabă, o grupare ad-hoc de forţe
şi mijloace pentru realizarea unui obiectiv. Ea poate fi
constituită rapid, înainte de declanşarea acţiunilor propriuzise,
sau poate fi alcătuită sub incidenţa situaţiei, a evenimentelor.
Strategiile de coaliţie S CL
sunt, deci, strategii
operaţionale rezultate din politici operaţionale, mai exact,
reuniuni ale strategiilor operaţionale (vizând aceeaşi misiune
sau acelaşi obiectiv) ale forţelor participante.
Aceasta înseamnă că, dacă forţele A, B, C, D, şi E
realizează o coaliţie militară pentru învingerea sau obligarea
unui adversar să accepte anumite condiţii şi fiecăruia
dintre acestea i se asociază anumite caracteristici sau
posibilităţi strategice, în strategia de coaliţie se regăsesc
toate acestea reunite sau însumate.
Nu există timpul necesar pentru a se realiza o interoperabilitate
deplină a forţelor, dar se poate organiza,
dacă forţele sunt temeinic pregătite, o bună cooperare.
Să presupunem că forţele respective ar avea următoarele
abilităţi strategice:
Conţinutul acestor abilităţi strategice ar fi următorul:
a – proiecţie rapidă a forţelor;
b – capacitate de lovire la distanţă, non contact, cu
precizie;
c – capacitate integrată aero-terestră şi aero-navală;
d – capacitate de descurajare nucleară, cosmică,
informaţională şi clasică, prin sisteme de arme inteligente;
e – forţe de reacţie rapidă;
f – capacitate de diversiune;
g – capacitate de ripostă asimetrică;
h – capacitate de acţiune psihologică;
i – capacitate de a mobiliza rapid forţe care să fie ostile
adversarului chiar în adâncimea dispozitivului său operativ
sau pe teritoriul său;
j – capacitate de guerilă şi de ripostă asimetrică;
k – capacitate de luptă în localitate şi în teren greu,
împădurit, muntos, mlăştinos, în deşert, în teren lagunar
etc.
Strategia coaliţiei ar trebui să arate astfel:
Dar şi aceste abilităţi, puse în relaţie, trebuie îmbinate
şi combinate astfel încât să se asigure o unitate a acţiunii în
spaţiul strategic. Practic, o astfel de strategie rezultată din
însumarea sau reunirea strategiilor statelor care participă
la coaliţie nu există. Există una dominantă (de realizare,
prin mijloace militare, a scopului politic al războiului),
fiecare acţionând însă după capabilităţăile şi abilităţile
sale. Strategia de coaliţie trebuie să pună în valoare aceste
capabilităţi.
Strategii ale viitorului imediat
După trecerea în revistă a acestor tipuri de strategii,
s-ar părea că avantajul cel mai mare l-ar avea strategiile de
IMPACT STRATEGIC nr. 1-2/2003
101