PROVOCĂRI LA ADRESA SECURITĂŢII ŞI STRATEGIEI LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI XXI

1. Protecţia infrastructurilor critice informaţionale, care ia în
consideraţie numai securitatea conexiunilor IT şi soluţiile de protecţie a
acestora, competenţele protecţiei fizice a celorlalte infrastructuri fiind
disipate între diverse organisme de stat sau private;
2. Tipul de abordare ce are în vedere atât reţelele IT, cât şi
elementele fizice ale infrastructurilor critice. În acest caz, protecţia fizică
reprezintă o componentă a sistemului naţional de apărare civilă. În prezent,
se încearcă o cooperare cât mai strânsă între sectorul public şi cel privat,
pentru atingerea unui grad cât mai înalt de protecţie a infrastructurilor
critice. La nivel de planificare strategică, însă, cooperarea este aproape
inexistentă. Acest tip de abordare a fost denumit generic „all hazards
approach” (considerarea tuturor riscurilor);
3. Al treilea tip de tratare a PIC, mult mai puţin răspândit, în care
sunt luate în considerare numai protecţia sistemului de guvernare şi protecţia
anumitor organisme statale.
Abordarea studiului infrastructurilor critice este foarte dificilă, din
cauza complexităţii, relaţiilor de interdependenţă şi dinamicii acestora. O
variantă de tratare a problematicii ar putea fi una în şapte etape: analiza de
sector, analiza interdependenţelor, analiza de risc, analiza ameninţărilor,
analiza vulnerabilităţilor, analiza consecinţelor şi analiza sistemului.
1. Analiza de sector
Generic, un sector reprezintă un grup de industrii sau infrastructuri
ce îndeplinesc o funcţie similară. Cum se stabileşte, însă, dacă un sector
conţine elemente critice sau nu? Răspunsul la această întrebare trebuie să fie
dat de grupuri mixte de experţi din partea guvernului, sectorului privat,
managerilor şi unor agenţii specializate în protecţia fizică şi informaţională.
Este evident că în această situaţie se impune un parteneriat public-privat
foarte eficient.
Din experienţa altor state membre ale Uniunii Europene şi NATO,
sectoarele considerate critice ar putea fi:
- sistemul financiar-bancar;
- sistemul de guvernare;
- telecomunicaţiile;
- transporturile, sistemul energetic (electricitate şi combustibili);
- asigurarea sănătăţii;
- serviciile de urgenţă şi salvare;
- alimentarea cu apă.
O infrastructură sau o componentă este considerată critică în
funcţie de poziţia strategică în sistemul general şi, în special, în funcţie de
interdependenţele prin care este legată de alte componente sau infrastructuri.
2. Analiza interdependenţelor
Interdependenţa poate fi înţeleasă ca o relaţie bidirecţională între
două infrastructuri, prin care starea uneia o influenţează pe a celeilalte, în
timp ce dependenţa este o relaţie unidirecţională. Determinarea
interdependenţelor este condiţionată atât de identificarea proceselor vitale şi
a componentelor esenţiale din cadrul unui sector, cât şi de stabilirea
nodurilor şi a legăturilor dintre sectoare. Evidenţierea acestor relaţii se poate
face prin metode matriceale sau grafice, prin cuantificarea interdependenţelor
identificate.
3. Analiza de risc
Analiza de risc are în vedere procesele utilizate pentru evaluarea
probabilităţii de producere a unor evenimente şi a consecinţelor, precum şi
studierea modului de implementare a estimărilor în procesul de luare a
deciziilor. Practic, această etapă cuprinde identificarea, cuantificarea şi
măsurarea riscului, în principiu, trebuind să răspundă la trei întrebări:
a. Care sunt evenimentele negative ce se pot produce?
b. Care este probabilitatea de producere a acestora ?
c. Care ar fi consecinţele?
Răspunzând la aceste întrebări se pot realiza evaluarea, acceptarea
şi evitarea riscului, precum şi managementul acestuia. Un model de analiză
de risc, în cinci faze (prezentat în cadrul proiectului CORAS, elaborat sub
patronajul Uniunii Europene – Programul European pentru Tehnologiile
unei Societăţi Informatice – pe baza standardului AS/NZS comun Australiei
şi Noii Zeelande), este prezentat mai jos.
191
192