PROVOCĂRI LA ADRESA SECURITĂŢII ŞI STRATEGIEI LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI XXI

eficienţei economice. Ele fac faţă, de asemenea, presiunii de a se conforma
anumitor standarde ale drepturilor civile, iar aceasta a permis o măsură de
slăbire şi delegare a jurisdicţiei exclusive a statului asupra afacerilor sale
interne. În consecinţă, câteva dintre atributele de bază ale sistemului de stat
(suveranitatea, neintervenţia) suferă adaptări considerabile, conferind
sistemului statal contemporan multe din calităţile sale complexe şi
ambivalente.
2. Identitatea şi statul-naţiune
A doua caracteristică este multitudinea de teorii despre identitate
care au devenit predominante în anii ‘90. Acestea gravitează în jurul
formelor contemporane de naţionalism şi sunt subiect al contestatelor
aprecieri în ceea ce priveşte problema dacă ele reprezintă un „nou”
naţionalism sau o întoarcere la primordialismul pre-existent. Dar statul este
atât provocat, cât şi întărit concomitent de o serie de crize de identitate
suplimentare – tendinţe spre aparent noi forme de comunităţi politice,
conduse pe baza separatismului etnic, identitate regională, noi proiecte
transnaţionale, noi mişcări sociale şi întoarcerea la cultură şi religie. În mod
clar, problema-cheie, aici, este măsura în care acestea sunt tendinţe cu totul
noi sau reprezintă un fel de atavism istoric. Noile teorii privind identitatea la
cumpăna dintre milenii au propriul impact asupra naturii sociale a statului,
de vreme ce ridică întrebări explicite cu privire la natura cetăţeniei – cine se
va socoti cetăţean şi care va fi natura relaţiei dintre stat şi cetăţean.
Nu trebuie, oricum, să ne imaginăm că toate noile teorii despre
identitate au apărut numai ca o consecinţă a războiului rece. Spre exemplu,
se poate spune că a existat o reacţie larg răspândită în rândul statelor în curs
de dezvoltare împotriva a ceea ce a fost considerat ca fiind impunerea
modernizării, occidentalizării şi a formei seculare de stat. Revoluţia islamică
din Iran din 1979 este un exemplu în acest sens şi ne avertizează să nu ne
însuşim ideea că „politicile de identitate” au fost inventate numai după
terminarea războiului rece.
3. Polaritatea şi colectivizarea securităţii
O importantă arie de interes rămâne aceea a principalelor atribute
ale securităţii contemporane. Aceasta se adresează dezbaterilor despre
actuala distribuţie a puterii şi dacă această distribuţie poate fi considerată ca
fiind unipolară, bipolară, multipolară sau un hibrid între aceste forme. Un
determinant major al ordinii actuale în legătură cu securitatea este legat de
rolul Statelor Unite şi al dorinţei lor de a fi implicate în menţinerea ordinii
17
generale. Impresia lăsată de ultima decadă este că aceasta e foarte variabilă,
dacă privim rolul SUA în Kosovo, în contrast evident cu dorinţa lor de a nu
fi implicate în Rwanda, de exemplu.
În linii mari, există câteva tendinţe generale actuale spre
colectivizarea securităţii (deşi distinctă de securitatea colectivă, în
adevăratul sens al cuvântului). Acestea acoperă diferitele forme de multilateralism
în securitate, rolul coaliţiilor, originea şi eşecul parţial al
operaţiilor de impunere şi de menţinere a păcii, tendinţa spre intervenţionism
(precum şi limitele acestuia). Există analişti, cum ar fi Mary
Kaldor (1999) 3 , care afirmă că restructurarea fundamentală în ceea ce
priveşte violenţa organizată are loc acum. Astfel de concepte sunt
importante, deoarece fac legătura dintre discuţiile privind violenţa şi alte
elemente ale ordinii, tratân-o ca o problemă dinamică – mai curând decât
viziunea statică „războiul e război şi doar război”. Atunci, violenţa devine
mai curând simptomatică pentru schimbările în alte sfere sociale, decât
simpla constantă structurală produsă de sistemul statului „anarhic”.
18
4. Organizarea producţiei şi schimbului
O altă dimensiune proeminentă a ordinii contemporane este
economia actuală. Exact pe această temă este şi aprecierea noastră cu privire
la gradul de stabilitate în cadrul sistemelor financiare şi de comerţ
internaţionale.
Primul rămâne marcat de disputele dintre cele trei mari grupări sau
triade comerciale, în timp ce ultimul dă semnale periodice de colaps, cel mai
recent fiind în timpul crizei financiare care a afectat economiile ţărilor din
Asia de Est la sfârşitul anilor ’90.
Această ordine economică este parţial dirijată de acele elemente de
guvernare instituţionalizate în organisme ca FMI, Banca Mondială şi
Organizaţia Mondială a Comerţului.
Dar ordinea economică are un impact mult mai adânc decât aceste
exemple evidente şi superficiale, vizibile. Efectul complet al internaţionalizării
producţiei poate fi apreciat numai luând în considerare aspecte
adiacente în cadrul economiei şi în procesul dezvoltării, cum ar fi: producţia
militară, mediul înconjurător, bunăstarea socială, drepturile omului (şi, în
special, ale copilului) şi inegalitatea dintre sexe.
3 Mary CALDOR, New and old wars:Organized Violence in a Global Era, Polity Press,
Cambridge, 1999.