PROVOCĂRI LA ADRESA SECURITĂŢII ŞI STRATEGIEI LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI XXI

3. Marea Neagră
Regiunea are un real rol strategic, captând atenţia la nivel global.
Unele state de la Marea Neagră oscilează între integrarea europeană
(occidentală) şi estică (orientală), fiind tentate, în acelaşi timp, mai degrabă
de o raliere la UE decât la NATO.
4. Republica Moldova
Conflictul transnistrean se manifestă acut, în pofida intervenţiilor
susţinute din partea OSCE, UE sau a Rusiei. Rolul său de zonă-tampon cu
Rusia şi de zonă de tranzit pentru traficul de arme, persoane sau droguri
continuă.
5. Ucraina
Este caracterizată, de-a lungul ultimilor ani, de o lipsă acută de
democratizare, fapt ce a dus la stagnarea relaţiei cu NATO şi chiar la
regresul celei cu UE. La nivelul relaţiei cu România, situaţia este în
redresare.
V. Concluzii
Modificările majore din mediul de securitate petrecute în ultimii 15
ani, având drept consecinţe sfârşitul războiului rece şi reaşezarea relaţiilor
dintre state, în care dialogul politic, cooperarea şi parteneriatul au luat locul
confruntărilor ideologice, alimentate şi promovate de cele două sisteme şi
alianţe militare antagoniste, autentifică afirmaţiile potrivit cărora riscul, pe
termen scurt şi mediu, al unei confruntări armate majore se diminuează
considerabil. Structuri specializate ale armatei sunt necesare pentru
asigurarea cercetării permanente a fenomenelor care constituie riscuri la
adresa securităţii naţionale.
Racordarea la exigenţele din domeniile de cooperare şi modalităţile
de acţiune din cadrul lor şi înscrierea în ansamblul concepţiilor europene,
prin planuri bine organizate şi urmărirea lor exigentă, reprezintă o problemă
stringentă în mediul actual continental.
În ciuda trendului favorabil edificării unei noi arhitecturi de
securitate, pe baza extinderii istorice a instituţiilor integratoare europene şi
euro-atlantice, în condiţiile în care tot mai multe state se afirmă ca adepte
ale principiilor democraţiei, economiei de piaţă şi respectării drepturilor
omului, în diferite zone ale Europei persistă încă surse de instabilitate şi
insecuritate care, neidentificate, nemonitorizate şi nesoluţionate în timp util,
pot afecta grav securitatea statală, regională şi chiar globală.
Un posibil factor de insecuritate îl reprezintă şi lipsa de
credibilitate, pe lângă cei deja cunoscuţi: terorismul internaţional, crima
organizată transnaţională, proliferarea armelor de distrugere în masă,
ameninţarea demografică, ameninţarea ecologică, restricţionarea accesului
la resursele energetice şi împărţirea lor inegală între state.
La nivel continental, şi nu numai, statele mici şi mijlocii îşi caută
locul în ierarhia regională, dar, în acelaşi timp, tendinţele tuturor sunt de
globalizare, de pătrundere sub „aripa” unei uniuni de state, pentru a-şi
consolida forţele în apărarea şi securitatea proprie.
Securitatea este un bun al întregii umanităţi. De aceea, actorii statali
şi nonstatali trebuie să acţioneze concertat pentru asigurarea şi menţinerea
unui climat de securitate, stabilitate şi control adecvat al tuturor
disfuncţionalităţilor specifice mediului de securitate.
BIBLIOGRAFIE:
1. Carta Albă a Guvernului. Armata României 2010 – Reformă şi
integrare euroatlantică, Editura Militară, Bucureşti, 2000.
2. Securitatea naţională, politica de apărare şi istoria militară în
România la sfârşit de mileniu, Institutul de Studii Politice de Apărare şi
Istorie Militară, Bucureşti, 2000.
3. Revista „Impact Strategic” nr. 4/2004, Editura Universităţii
Naţionale de Apărare, Bucureşti, 2004;
4. Studii strategice de securitate şi apărare, vol. I, Editura
Universităţii Naţionale de Apărare, 2005;
5. www.cdep.ro.
6. www.guv.ro.
153
154