PROVOCĂRI LA ADRESA SECURITĂŢII ŞI STRATEGIEI LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI XXI

pe plan politic internaţional, statul ca subiect de drept suveran, principal şi
universal; astfel, o regulă cum este egalitatea între state ca participanţi la
funcţionarea ordinii internaţionale a devenit o normă fundamentală în
dreptul internaţional. Dacă actorii globali concurează statul în secolul XXI,
se poate vorbi despre o veritabilă încălcare a acestui principiu, în condiţiile
în care aceste entităţi sunt diferite de stat, nu pot fi asimilate statului şi nu au
o existenţă juridică recunoscută ca atare pe plan internaţional?
Pe de altă parte, nu putem recunoaşte suveranitatea oricărei
entităţi, doar pentru că aceasta o pretinde sau doar pentru simplul fapt că
este în poziţia de competitor al statului, precum actorii globali.
Un actor global nu reprezintă în relaţiile internaţionale o
colectivitate omogenă, teritorială şi nici nu consideră că pentru aceasta este
nevoie să se doteze cu un aparat de guvernat. Actorii globali nu
guvernează, pentru că le lipsesc cele trei elemente spaţiale: populaţie,
teritoriu, autoritate publică.
Un actor global nu poate fi suveran pentru că nu are o
colectivitate de bază care să-i transmită legitim suveranitatea, deoarece acea
potenţială colectivitate – salariaţii unei companii transnaţionale, membrii
unei reţele teroriste internaţionale - nu au calitatea de popor, nu pot fi numiţi
naţiune şi nu pot forma un stat. Deocamdată, doar formând un stat şi
reclamând statutul de naţiune, o entitate - de exemplu, o mişcare de eliberare
naţională - poate intra în legalitate, poate funcţiona, cu anumite limite, în
ordinea interstatală.
Nu putem admite separaţia rigidă pe care doresc unii autori
globalişti să o perpetueze între dreptul internaţional, pentru a-l compromite,
ca neviabil, din cauza naturii sale interstatale, şi lumea globalizării 43 .
Nu există două lumi diferite, angajate într-un conflict pentru
supremaţie, globalizarea neputând provoca dispariţia complexei lumi
interstatale 44 . Ar fi deosebit de simplistă o astfel de teorie, dacă nu chiar
eronată, deoarece ar neglija varietatea de răspunsuri pe care statele şi le
pot elabora spre a se apăra în faţa unei astfel de ipoteze distructive.
Ajungem, astfel, la ideea că sunt posibile o serie de reacţii
majore ale statului în faţa pericolelor globalizării, reacţii care lasă fără
substanţă tezele decliniste vehiculate în ultimul timp în lumea academică.
43 Separaţie justificată de argumentul deplasării autorităţii de la o stăpânire teritorială la o
autoritate asupra amplasării, naturii şi modului de producţie şi de distribuţie a bunurilor şi
serviciilor. Susan STRANGE- op. cit., p. 64- 65. A se vedea şi periodizarea relaţiilor dintre
state şi competitorii lor, companiile transnaţionale, în Charles R. KENNEDY, jr. – Relations
between transnational corporations and Governments of host countries: a look to the future, în
Transnational Corporations, vol. 1, no. 1, febr. 1992, p. 67-70.
44 Michel SEYMOUR- L' Etat face á la mondialisation, htm., s. a., s. l.
127
Datorită plenitudinii competenţelor de care dispune, statul se
implică activ în controlarea fenomenului de globalizare şi chiar a actorilor
globali:
• Statul decide caracterul legal sau ilegal al actorilor
globali, în acord cu normele de drept internaţional pe care le-a creat şi
care impun o anumită conduită în relaţiile internaţionale.
• Statul poate transfera doar competenţe, în mod liber, fără
a fi constrâns la aceasta de factori externi sau interni, ci în virtutea
obiectivului general de a asigura buna funcţionare a întregii ordini
internaţionale. Statul nu poate înstrăina suveranitatea 45 , nici liber, nici
constrâns, deoarece s-ar aliena ca stat. Cel mult este posibilă o cedare a
exerciţiului suveranităţii, dar în anumite limite 46 : către o entitate
similară sau către un subiect de drept derivat, născut din voinţa statelor
- o organizaţie internaţională interguvernamentală; cedarea să nu aibă ca
efect alterarea irevocabilă, definitivă a funcţiilor esenţiale şi a naturii
statului; cedarea să aibă ca obiectiv întărirea controlului statului asupra
forţelor globalizării, şi nu slăbirea sau dispariţia statului; cedarea să nu
prejudicieze identitatea naţională a statelor, să nu declanşeze efectele
negative ale globalizării - pierderea de identitate, subminarea valorii
politice şi istorice a cetăţeniei; cedarea să ducă la construirea unei
entităţi legale, acceptate unanim de comunitatea internaţională ca un
subiect de drept; cedarea să aibă ca efect conferirea către entitatea
primitoare a calităţii juridice de subiect de drept şi a capacităţii juridice,
depline sau limitate; cedarea să nu ducă la concluzia că a fost înstrăinată
suveranitatea însăşi, şi nu competenţele concrete sau că această
înstrăinare a fost definitivă, deoarece acest lucru poate fi considerat ca
un act ilegal al statului care pune în cauză întregul fundament juridic al
ordinii internaţionale. Statul nu poate renunţa la principiile de ius
cogens, pe care le-a creat şi care stau la baza întregii ordini juridice
internaţionale; or, aceste norme imperative se bazează pe premisa
suveranităţii statului; odată înstrăinată această suveranitate, se creează o
relativizare a întregii ordini juridice internaţionale. Chiar dacă astăzi
suveranitatea este percepută ca fiind relativă, şi nu absolută, este
important de remarcat faptul ca această relativitate nu poate să
45 În apărarea prezervării suveranităţii statale, unii globalişti au conceput, paradoxal, o disoluţie
a acesteia la nivel global, în sensul creării unei suveranităţi internaţionale asupra noilor teritorii
formate efemer de fluxurile transnaţionale; este însă un artificiu teoretic ce nu are fundament
juridic. J. COMBACAU- Pas une puissance, une liberté: la souveraineté internationale de
l’Etat, în Pouvoirs, 1993, no. 67, p. 47-58.
46 Nici o ordine mondială nu se poate crea fără acordul suveran al statelor, în afara voinţei lor ca
unică sursă de legitimitate. A se vedea teoria lui J. M. VINCENT- Au dela de l' Etat Nation, în
Futur anterieur, no.27, 1995/1, En attendant l 'Empire, p. 5- 9.
128