PROVOCĂRI LA ADRESA SECURITĂŢII ŞI STRATEGIEI LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI XXI

nefiind nici subiecte de drept derivat pe plan internaţional, precum
organizaţiile internaţionale interguvernamentale. De asemenea, indivizii
rămân, în ciuda fenomenului de universalizare a drepturilor omului - ce face
parte din cultura politică răspândită global -, subiecţi de drept intern, supuşi
statului de cetăţenie 33 .
Există, datorită rapidităţii comunicaţiilor şi a intensificării
schimburilor de idei, a avansului tehnologic şi răspândirii sale fără
precedent 34 , actori globali care nu au încă nici cadrul legal internaţional de
reglementare, nici statut de subiect de drept internaţional, în ciuda activităţii
lor transnaţionale: opinia publică internaţională; mişcările care militează
pentru pace sau pentru probleme concrete cu implicaţii globale; comunităţile
on-line, culte transnaţionale; alte asociaţii transnaţionale 35 .
Unii dintre aceşti actori sunt spontan formaţi, în funcţie de o anume
criză sau eveniment internaţional ce afectează, în opinia lor, relaţiile
internaţionale şi chiar regulile de drept internaţional clasic stabilite de state;
nu pot fi individualizaţi ca un subiect de drept unitar, însă formează un tip
de entitate ad-hoc, suficient de închegată în jurul unei idei, adunând părţi
importante ale societăţii civile globale. Actorii globalizării sunt atipici, din
punct de vedere al normelor dreptului internaţional, al lumii interstatale, însă
nu este mai puţin adevărat faptul că existenţa lor este o realitate destul de
incomodă pentru tradiţionalismul ordinii statale.
Pentru doctrina de drept internaţional, noii actori trebuie însă să
dovedească existenţa unei veritabile capacităţi juridice, faptul că îşi pot
asuma pe plan internaţional drepturi şi obligaţii; capacitatea de a participa la
elaborarea normelor internaţionale şi la desfăşurarea raporturilor guvernate
de aceste norme.
Or, în afară de organizaţiile internaţionale interguvernamentale,
care funcţionează având la bază voinţa suverană a statelor membre de a le
conferi prin statut forţa juridică, alte subiecte derivate de drept internaţional
nu beneficiază de o acceptare unanimă a acestui statut. Este cazul
corporaţiilor transnaţionale, al organizaţiilor non-guvernamentale cu
activitate transnaţională, despre care se consideră că nu dispun de capacitate
juridică, deoarece nu au suveranitate, iar statele nu sunt dispuse să le confere
forţa juridică în virtutea voinţei lor suverane, precum în cazul organizaţiilor
internaţionale interguvernamentale.
33 Ion M. ANGHEL- Subiectele de drept internaţional; Lumina Lex, Bucureşti, 2002, p. 423-
429.
34 Thomas L. FRIEDMAN – Lexus şi măslinul; trad. Adela Motoc, Ed. Fundaţiei PRO, 2000,
p. 54
35 Charles W. KEAGLEY jr., Eugene R. WITTKOPF- op. cit., p. 18-19.
123
Cât priveşte individul, în dreptul internaţional există o anume
doctrină care susţine existenţa unei personalităţi juridice internaţionale 36 ,
recunoscându-i-se dreptul de a sesiza instanţe internaţionale cu atribuţii
jurisdicţionale sau administrative pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor
înscrise într-o serie de acte internaţionale pe care statele, ca membre ale
societăţii internaţionale, s-au angajat să le recunoască, să le respecte şi să
sancţioneze violarea lor.
Este însă ordinea statală chiar atât de tradiţională şi rigidă precum o
face să pară globalizarea, la prima vedere ?
Dacă privim la mişcările actuale de integrare, ce devin tot mai
vizibile la începutul secolului XXI, devine clar faptul că statul se află în
mijlocul unui proces major de transformare 37 nu doar a structurii sale
tradiţionale, ci şi a obiectivelor, funcţiilor şi atribuţiilor sale.
Din punct de vedere al dreptului internaţional, statul rămâne
entitatea dominantă în ordinea juridică internaţională; are un loc prioritar
între subiectele de drept internaţional 38 , această poziţie de preeminenţă fiind
valabilă nu doar în ceea ce priveşte raportarea statului la actualele subiecte
de drept internaţional –organizaţiile internaţionale interguvernamentale –, ci
şi la entităţile care aspiră la statutul de subiect de drept - individul, ONGurile,
corporaţiile transnaţionale sau care au apărut sub impactul globalizării
fără a revendica vreun statut în lumea juridică internaţională.
Actorii globali nu doresc o legitimitate juridică, pentru că nu doresc
să respecte supremaţia statului pe care acesta o deţine, tradiţional, ca subiect
principal şi originar, în ordinea juridică internaţională. Desigur, poate fi
identificată o globalizare juridică 39 , constând în răspândirea globală a unor
norme de drept internaţional considerate a fi esenţiale pentru buna şi justa
funcţionare a vieţii internaţionale - drepturile omului, alte norme de ius
cogens referitoare la relaţiile dintre state şi înscrise în art. 1, Carta ONU,
precum şi în alte documente internaţionale cu valoare sacră, însă această
globalizare nu aduce atingere preeminenţei statului pe eşichierul juridic
internaţional 40 .
În lipsa statului, întreaga ordine juridică internaţională ar fi automat
afectată în esenţa sa, din două motive: dreptul internaţional, care este un
36 Ph. C. JESSUP- A Modern Law of Nations. An Introduction, New York, 1958, p. 41.
Dominique CARREAU- Droit international public, Paris, 1988, p. 24-31.
37 Linda WEISS- op. cit. , pag. 21. Declaraţia Mileniului, Rezoluţia Adunării Generale ONU,
nr. 55/2, adoptată la 8 sept. 2000, Capitolul I, pct. 5 şi 6.
38 Declaraţia Mileniului, cit., capitolul I, pct. 3 şi 4.
39 Pierre VERCAUTEREN –op. cit., p. 73- 79.
40 Într-o opinie contrară, Lebedeva - Does the New Reality of the 21th Century Mean New Ways
for Conflict Resolution and Negotiations?; Millennium 8- 9/ summer 2002, p. 216.
124