PROVOCĂRI LA ADRESA SECURITĂŢII ŞI STRATEGIEI LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI XXI

predominant al statului în viaţa internaţională, astfel încât actualele instituţii
juridice să poată fi aplicate, prin extensie, la noile realităţi globaliste.
Dacă dreptul internaţional nu poate crea noi instituţii capabile să
reglementeze aspectele globalizării, atunci dreptul internaţional poate muri,
urmând soarta statului - ar spune decliniştii, doritori să trăiască într-o lume a
post-statului. Este însă posibil ca decliniştii să nu recunoască reacţia statului
modern în faţa globalizării, să nu recunoască simptomele de formare ale
neo-statului 25 .
Poate fi definită Uniunea Europeană ca un neo-stat?
Poate Uniunea Europeană edifica un cadru legal de reglementare a
interdependenţelor regionale europene, dar şi globale - în cooperare cu
ceilalţi poli ai super-actorilor: OMC, NATO, Banca Mondiala, FMI?
Ideea declinistă se sprijină, de asemenea, pe premisa ca statul nu
mai poate fi stapân al pieţelor, pe inversarea relaţiei stat-pieţe, pe faptul că
astăzi pieţele devin factorii ce determină politica guvernelor, ce
condiţionează politica acestora 26 .
Principala raţiune pentru existenţa statului continuă să rămână
nevoia de autoritate politică legitimă, indiferent ce tipar ar adopta; statul nu
poate să dispară, deoarece globalizarea produce anarhie, lipsa normelor de
reglementare a relaţiilor între subiectele de drept 27 . Statul este, astfel,
asociat cu ideea de ordine – în calitate de creator de norme şi de principal
destinatar al acestora -, dar şi cu ideea de ierarhie - ca subiect de drept
originar, unic, suveran, principal, primordial, care are personalitate juridică
proprie şi deplină capacitate juridică 28 .
Care este locul Uniunii Europene în această ordine şi în această
ierarhie creată şi păstrată de stat? Reprezintă oare Uniunea Europeană o
forţă a globalizării, un efect al eroziunii statului sau o neo-ordine, o
continuare a logicii statale de dominare a relaţiilor internaţionale în care, de
această dată, sunt incluse şi forţele globale?
Cum putem defini globalizarea şi forţele globale din perspectivă
statală, pentru a surprinde mai bine efectele pe care le produc asupra
elementelor sale? Care este raportul dintre Uniunea Europeană şi
globalizare? Iată câteva întrebări ce îşi caută cu siguranţă un răspuns, în
condiţiile slăbirii autorităţii statului în relaţiile internaţionale actuale.
25 VUKADINOVIC- Globalization, Global Governance and Global Security; Millennium no.
8-9/ summer 2002, p. 207.
26 Susan STRANGE- op. cit., p. 20-21.
27 Linda WEISS- op. cit., p. 242- 251.
28 KOHEN – Droit international public, 1999/2000, Graduate Institute of Internbaitonal
Studies, Geneva. J. Brownlie- Principles of International Law, 1990, ed. IV, p. 59.
121
122
1. Rolul şi locul statului în dreptul internaţional public
Statul este privit de către majoritatea autorilor de drept internaţional
ca reprezentând însăşi baza ordinii juridice internaţionale.
Dreptul internaţional este creat de state, ca unităţi politice primare de
referinţă, şi destinat în mare parte acestora 29 . În dreptul internaţional clasic,
dar şi în cel contemporan, statul nu a părăsit locul principal, ramânând în
vârful ierarhiei subiectelor de drept internaţional, ca singura entitate dotată
cu suveranitate, subiect de drept originar, unic, primordial, care creează alte
subiecte de drept, precum organizaţiile internaţionale, în virtutea voinţei lor
suverane 30 .
Statul dă naştere, prin mecanismul cooperării interstatale, unor
subiecte de drept derivat, care, în epoca globalizării, au luat o mare
amploare, devenind, în unele situaţii - ne referim la organizaţiile de integrare
- adevăraţi competitori pentru stat.
Dispunând de o personalitate juridică deplină, ca fundament al
acţiunii şi angajamentului său pe plan internaţional, statul nu este însă
concurat în ordinea juridică internaţională de alţi subiecţi, precum în alte
laturi ale vieţii internaţionale. Deşi manifestă o deschidere către noii actori
globali, ce nu poate fi neglijată, dreptul internaţional încorporând norme
referitoare la drepturile omului 31 , principii referitoare la comportamentul
companiilor transnaţionale, 32 totuşi, remarcăm că ierarhia subiectelor de
drept continuă şi în secolul XXI să rămână neschimbată.
În ciuda varietăţii de actori globali şi a presiunii constante pe care o
exercită asupra statului – atât pe plan intern, cât şi în plan internaţional -,
actorii globali nu au putut să declanşeze o veritabilă schimbare în ierarhia
subiectelor de drept.
Actorii globali nu au putut, deocamdată , să îşi cucerească acea
calitate juridică de subiect de drept pe plan internaţional care să reprezinte
indiciul de bază al prezenţei lor oficial acceptate în ordinea juridică
internaţională: companiile transnaţionale, care influenţează de o manieră
covârşitoare economia globală şi funcţiile tradiţionale ale statului, sunt doar
subiecte de drept intern, fără a căpăta personalitate juridică internaţională,
29 Rosalyn HIGGINS- Problems and Process. International Law and how we use it;
Clarendon Press, Oxford, 1994, p. 39.
30 Raluca Miga- BESTELIU- Drept internaţional . Introducere în dreptul internaţional
public, Ed. All, 1998, p. 83.
31 Hersch LAUTERPACHT- International Law, Cambridge University Press, vol. II, 1975, p.
166 – 167.
32 OECD Guidelines for Multinational Enterprises and Global Instruments for Corporate
Responsibility, 16 May 2001, paper for the OECD Roundtable on Global Instruments, 19 June
2001.