PROVOCĂRI LA ADRESA SECURITĂŢII ŞI STRATEGIEI LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI XXI

Competenţele sale generale au fost puse în discuţie, acreditându-se ideea
defectuoasei administrări a funcţiilor sale interne şi a atribuţiilor sale
tradiţionale, a cadrului instituţional existent, afectate de globalizare.
Mai precis, se afirma că statul nu poate dezvolta funcţii noi şi nici
nu poate să îşi folosească funcţiile existente pentru a administra o realitate
nouă. Prin urmare, este firesc, în opinia decliniştilor, să renunţăm la stat 20 ,
fie direct în favoarea pieţelor globale care nu pun probleme de drept, nici de
legitimitate sau de suveranitate, fie în folosul unor actori noi, care vor
inventa o altă legitimitate, fie prin transfer de la statul muribund, fie prin
voinţă proprie 21 .
Teoriile anti-stat propun diferiţi actori pentru rolul central în
relaţiile internaţionale: pieţe globale, companii transnaţionale, reţele cu
diverse componente, de la organizaţii internaţionale la cyber-cetăţeni, însă
toate fiind centrate pe ideea renunţării complete la stat.
Alte teorii inspirate din doctrina declinistă propun doar o detronare
a statului din poziţia sa de actor dominant în relaţiile internaţionale 22 ,
deoarece nu este apt să îşi asume noile funcţii cerute de globalizare; o
modificare a statului după cerinţele globaliste ar însemna însă, o alterare a
naturii sale suverane, de purtător al voinţei politice şi al identităţii unei
anume comunităţi organizate politic; globalizarea este, însă, fondată pe
interdependenţele crescute până la nivelul de uniformizare , până la
pierderea identităţii.
Aceste interdependenţe se deosebesc de cooperările clasice între
state 23 , care apar în contextul unei lumi internaţionale în care statul este
recunoscut ca actor dominant, ca subiect de drept originar şi primordial, în
care identităţile statelor participante nu se confundă, în care regulile de drept
internaţional devin incidente. Interdependenţele create de globalizare se
desfăşoară haotic, fără a fi reglementate la nivel internaţional, deoarece
nimeni nu poate ordona fluxurilor transnaţionale unde să se concentreze,
nici companiilor transnaţionale unde să investească, nici comunicaţiilor pe
Internet unde să se oprească.
Globalizarea scapă de sub imperiul regulii de drept
internaţional, ca drept fundamental interstatal, în ciuda unei anume
20 Charles KINDLEBERGER – On the Rise and Decline of Nations, International Studies
Quarterly 27, 1983, p. 5-10.
21 John H. DUNNING- The global economy, domestic governance, strategies and transnational
corporations: interactions and policy implications, în Transnational Corporations, vol. 1, no. 3,
dec. 1992, p. 8-12.
22 Bertrand BADIE- Un monde sans souverainete, Fayard, 1999 combatut de Stephen
KRASNER-Sovereignty, în Foreign Policy, January- February 2001, p. 20-28.
23 Paul STREETEN – Interdependence and integration of world economy: the role of States
and firms; în Transnational Corporation, vol. 1, no. 3, dec. 1992, p. 125- 127.
119
deschideri spre noile realităţi; globalizarea forţează statele să intre în relaţie
cu actori transnaţionali care nu le respectă regulile, să stabilească contacte
ce nu sunt consimţite, ci sunt deja certitudini; să îşi deschidă piaţa internă,
cultura naţională, instituţiile unor entităţi globale, fără a beneficia de
avantaje mutuale sau de o poziţie egală cu acestea, precum în cooperările
tipice interstatale.
Interdependenţele globale pot apărea atât între state - însă nu între
două state determinate, ci între grupuri de state dintr-o anumită zonă
geografică sau între toate statele de pe glob - cât şi între state şi noii actori 24 .
Aceste interdependenţe pot fi discriminatorii, astfel încât să prejudicieze
statul forţat să primească impactul forţelor globaliste; pot fi asimetrice -
afectând marile puteri dar şi statele mici; pot fi haotice - nu respectă cadrul
legal referitor la cooperarea interstatală sau nu dispun de un cadru legal
referitor la controlul interdependenţelor globale. Aceste interdependenţe nu
sunt voluntar create de state, ci sunt obiective, creează o situaţie
deterministă pentru state, care nu le pot evita: nu există încă instituţii care
să gestioneze interdependenţele globale, aşa cum organizaţiile
internaţionale actuale sunt menite a crea un cadru legal şi stabil pentru
cooperarea între state, pentru multilateralism.
Interdependenţele globale nu se pot asimila cu multilateralismul,
care este un fenomen ce ţine de lumea clasică a statelor, având statul ca
actor exclusiv în relaţiile internaţionale şi fiind un efect al necesităţii statului
de a păstra ordinea internaţională, prin angajarea sa în relaţii de cooperare cu
alte entităţi similare - alte state, sub imperiul respectării regulilor de drept
incidente.
Interdependenţele sunt fenomene create de globalizare, care nu
mai repetă modelul statului - actor exclusiv; sunt axate pe o creştere a
vulnerabilităţii actorilor clasici, în paralel cu sporirea independenţei noilor
actori ce impulsionează aceste schimburi; mai degrabă vorbim despre o
creştere a dependenţei statului faţă de acţiunile noilor actori, decât de o
veritabilă interdependenţă, ca împrumut reciproc avantajos între mai
mulţi participanţi. Interdependenţele nu presupun niciodată doar doi
participanţi, nu se limitează la actori identici, la state.
Pot exista interdependenţe între organizaţii internaţionale şi pieţe
globale; între indivizi şi organizaţii internaţionale; între pieţe şi state; între
state şi reţele teroriste, în care cadrul legal existent, fabricat sub imperiul
ordinii statale, nu mai este de mare folos. Ne confruntăm, de fapt, cu o
supralicitare a rolului dreptului internaţional, ca protecţie juridică a rolului
24
Philip G. CERNY- Globalization and the changing logic of collective action, în
International Organization, 1995, vol. 49, no. 4, p. 596-597.
120