PROVOCĂRI LA ADRESA SECURITĂŢII ŞI STRATEGIEI LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI XXI

globalizării 11 , renunţând la aspecte tradiţionale, dezvoltând în comun laturi
noi de control asupra teritoriilor şi populaţiilor sale: UE, ca o încercare
statală de re-teritorializare?
Ce argumente se pot aduce la premisa conform căreia UE
reprezintă de fapt moartea statului 12 , un proces voluntar consimţit pentru a
asigura cu orice preţ, chiar al auto-desfiinţării suveran consimţite - ca ultim
act de liberă şi deplină voinţă a statului - păstrarea ordinii internaţionale
ameninţate de anarhia globalistă?
Este UE un sacrificiu suprem al statelor din zona europeană, o
încercare fără precedent de a porni lupta cu globalizarea la o dimensiune
continentală, de a forma spaţii multi sectoriale bine definite în faţa «noilor
invazii barbare», a fluxurilor şi a noilor actori transnaţionali?
Comunitarizarea unor sectoare de activitate tradiţional realizate de
către state în mod individual reflectă voinţa de a încerca, printr-o acţiune
comună, printr-o politică comună, printr-o strategie comună, să limiteze, să
ordoneze şi să monitorizeze forţele globaliste - de la anonimele fluxuri
transnaţionale la actorii globali. Statul îşi asumă astfel o nouă funcţie: a
controla globalizarea, a evita anarhia, implicit dezagregarea ordinii
internaţionale pe care a creat-o, împreună cu normele şi principiile care
reglementează o asemenea ordine.
Pentru majoritatea autorilor care susţin teza declinistă, este
evidentă agonia statului, privit ca un concept învechit, inadaptabil, care nu
are nici o şansă de a surprinde şi a controla această veritabilă epocă a
societăţii civile, a postmodernităţii, a pieţei transnaţionale, a statului
global 13 . Acestei epoci, în viziunea decliniştilor, îi corespunde o realitate
post-statală : noul regionalism de tip UE 14 , pe fondul fenomenului de
globalizare a pieţelor, în speţă, a economiilor europene. Dacă în decada
anilor '60-70 statul se bucura de o mişcare academică favorabilă repunerii
sale în drepturi, începutul anilor '90 şi decada următoare insistă pe o tendinţă
contrară: astăzi este la modă a afirma detronarea, îngroparea, şubrezirea,
negarea statului, ca ultim obstacol ce ne desparte de o lume nouă, globalistă,
nedominată de entităţile unor secole trecute.
11
Leo PANITCH- Rethinking the Role of the State, în James H. Mittelman, ed. –
Globalisation: Critical Reflections, Lynne Rienner Publishers, 1996, p. 83- 113. Olivier
DOLFUSS – La mondialisation, Presses de Science Po, 1997, p. 137.
12 Linda WEISS- Mitul Statului lipsit de putere. Guvernarea economiei în era globalizarii,
trad. Diana Gheorghiu, Radu Gheorghiu, Ed. Trei, Bucureşti, 2002, p. 18-20.
13 Linda WEISS- op. cit., p. 18.
14 Ed. Mario TELO – European Union and the New Regionalism. Regional actors and
global governance în a post- hegemonic era; Ashgate Publishing Company, Burlington, USA,
2001, p. 11.
117
Noul spirit al epocii susţine faptul că statul încetează a mai
întruchipa actorul dominant al relaţiilor internaţionale 15 , relaţii ce devin mult
mai complexe, cu multiple niveluri şi multisectoriale 16 , în comparaţie cu
cele definite de statul-naţiune.
Multe din argumentele care se aduc îndată ce este enunţatată teza
declinistă vizează ipoteza aşa-numitei slăbiri a autorităţii naţionale,
dispariţia credibilităţii guvernelor şi nevoia de a se supune imperativelor
economice, dictatului pieţei, preeminenţei capitalului global în faţa statului,
a economiei globale în faţa economiei naţionale, a corporaţiei transnaţionale
în faţa agenţilor economici naţionali, a fluxurilor transnaţionale în faţa
frontierelor statale 17 .
Globalizarea, în această teorie, este privită ca erodând puterea,
legitimitatea şi suveranitatea statului-naţiune, acreditând sau încercând să
acrediteze noi tipuri de legitimităţi, de puteri şi chiar de suveranităţi - într-o
viziune radicală a globaliştilor 18 .
Teoria negării statului 19 , de la acreditarea ideii diminuării rolului
statului în plan intern şi internaţional, până la varianta înlocuirii acestor
actori tradiţionali cu noi entităţi având funcţii şi interese, structuri şi
obiective diferite, dacă nu chiar contrarii, prezintă dezavantajul că nu ia în
considerare varietatea de răspunsuri pe care statul le poate aduce la
provocările globaliste, cât şi la modalităţile de prezervare a funcţiilor sale
vitale, a legitimităţii, a suveranităţii sale în noul context al secolului XXI.
Nu dorim să realizăm o pledoarie pentru rolul predominant al UE,
însă nu putem evita o analizare a acestei entităţi din perspectiva statului
ameninţat nu atât de globalizare, cât de intensificarea atacurilor diferitelor
doctrine de proorocire a morţii sale, de aşa-numita şcoală globalistă, implicit
anti-statalistă.
De asemenea, statul a fost învinuit pentru slăbiciunile sale în aria
de gestionare a unei forţe noi - globalizarea, pentru care nu ar avea
definitivată o funcţie clară, credibilă, viabilă, nici o strategie în acest sens.
15 Într-o opinie contrară, Serge SUR – Relations internationales, Montchrestien, Paris, 1995,
p. 154- 160.
16 Jacques PELKMANS- Integrare europeană. Metode şi Analiză Economică, trad. Filip
Gadiuta, Ed. Institutul European, p. 3- 9.
17 Sorin MOISA- Proiectul european: O viziune romanească; în lucrarea colectivă: Un concept
romanesc privind viitorul Uniunii Europene, POLIROM, 2001, p. 60-61.
18 Ray MAGHROORI- Major debates în International Relations, în Globalism versus
Realism: International Relaţions' Third Debate; ed. By Ray Maghroori and Bennett
Ramberg, Westview Press, Boulder , Colorado, USA, 1982, p. 16- 17.
19
Keinichi OHMAE- The Borderless World: Power and strategy în the Global
Marketplace, Londres, Harper Collins, 1994. Keinichi OHMAE- De l'Etat -nation aux Etats
–regions: Comprendre la logique planetaire pour conquerir des marches regionaux, Paris,
Dunod, 1996.
118