PROVOCĂRI LA ADRESA SECURITĂŢII ŞI STRATEGIEI LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI XXI

în cadrul problematicii securităţii, conceptele „securitate mondială –
europeană – regională” nu operează izolat unul faţă de celălalt, fiind interconectate
printr-o strânsă reţea de legături ce se realizează între diferitele
domenii ale vieţii sociale. Subiectul este foarte generos şi, de aceea, va
constitui, în continuare, o tematică incitantă pentru studiile de specialitate, în
ciuda numeroaselor lucrări apărute până în prezent. Ca atare, fără a avea
intenţia de a aborda într-o viziune largă problematica, dorim să punctăm
numai acele aspecte ale corelaţiei existente între conceptele „securitate
mondială – europeană – regională”, care nuanţează cel mai elocvent punctul
nostru de vedere. Toate cele trei concepte au acelaşi punct de referinţă –
securitatea statelor. Pe scurt, aceasta poate fi privită sub două aspecte: cel al
factorilor care o afectează şi cel al protecţiei, ca reacţie de răspuns –
indispensabilă supravieţuirii sistemului.
Securitatea statului este afectată de factori din diferite domenii ale
vieţii sociale (politic, economic, militar, cultural) şi de factori ai mediului
natural înconjurător. În domeniul politic, factorul dominant este stabilitatea
sistemului, care este bazat la rândul lui pe viabilitatea ideologiei ce îl
legitimează. În cel economic, factorul „profit”, care are în spate accesul la
resurse şi pieţe de desfacere, asigură bunăstarea „stomacului” social, fără de
care orice ideologie se cutremură. Capacitatea de reacţie armată – defensivă
şi ofensivă – reprezintă principalul factor din domeniul militar care
afectează securitatea unei colectivităţi structurate într-o formă statală de
organizare socială. Domeniul cultural este marcat de capacitatea unei
comunităţi de a păstra şi evalua elementele tradiţionale de identitate.
Referitor la mediul înconjurător (domeniu care, în viitor, s-ar putea să capete
valenţe majore, datorită insuficientei coeziuni acţionale din prezent, la nivel
internaţional), menţinerea biosferei locale şi planetare este suportul
fundamental de care depinde existenţa societăţii umane.
În ceea ce priveşte protecţia, conceptul de „securitate” trebuie să
includă toate elementele care concură la respingerea ameninţărilor majore la
adresa supravieţuirii şi a bunăstării individuale şi colective. „Securitatea nu
mai poate fi doar militară, cum nu mai poate fi doar economică; dar ea nu
mai poate fi nici doar securitatea unei naţiuni ...” 8 , remarcă profesorul
universitar Lucian Culda. Din această perspectivă, aspectul militar în
problematica securităţii este o componentă relativ redusă ca potenţă. Armata
este numai unul din mijloacele folosite uneori la asigurarea securităţii.
Temporal istoric, acţiunea armată este doar o secvenţă din procesul
asigurării securităţii, a cărei durată în zilele noastre cunoaşte o descreştere
accentuată. Chiar, se poate afirma că, şi valoarea acesteia este diminuată,
dacă luăm în considerare tendinţa actuală de a se folosi din ce în ce mai mult
alte forme de realizare a scopului urmărit. Recurgerea la forţa armată este
considerată a fi o ultimă soluţie, mai ales ca o rezervă şi un mijloc
complementar, care vine – datorită efectului impresionant imagologicopsihologic
asupra victimei –, să uşureze acţiunea principală prin care se
realizează scopul propus. Un exemplu elocvent în acest sens este războiul de
trei săptămâni din Irak, desfăşurat de forţele coaliţiei armate americanoengleze
în 2003. Pe timpul desfăşurării acţiunilor, militarii – pasionaţi de
profesia lor – vedeau, în săgeţile colorate pe hărţile proiectate pe micile
ecrane, o revenire la învăţăturile celui de-al doilea război mondial. Nu
minimalizăm cu nimic rolul pe care îl are puterea armată şi recunoaştem, de
asemenea, că, indiferent de cât de mult avansăm tehnologic, legile şi
principiile fundamentale ale luptei armate vor rămâne mult timp valabile.
Sunt principii fireşti, care au fost percepute de la Sun Tzî încoace şi
îmbogăţite de titanii strategiei militare – şi vor fi valabile, poate, atât timp
cât vor avea loc lupte armate. Dar trebuie să recunoaştem că, astăzi, acţiunea
militară este doar o componentă în „aluatul” din care este compus
fenomenul securităţii.
Cele două aspecte referitoare la securitatea statului, cel al factorilor
care o afectează şi cel al protecţiei sistemului, fac parte, de asemenea, şi din
problematica studiului conceptelor „securitate mondială – europeană –
regională”, extrapolate bineînţeles la dimensiunile spaţiale la care se
raportează. Complexitatea studiului acestor concepte derivă din necesitatea
revenirii repetate la punctul de plecare iniţial – interesul statului naţional,
care, de fapt, este sursa de energie ce generează o strânsă corelaţie între
securitatea mondială, europeană şi cea regională. Interesul statului naţional
„reprezintă un sistem valorico-normativ (...), ce exprimă şi promovează
cerinţele funcţionale ale naţiunii, filtrează percepţiile, determină atitudinile
şi influenţează modalităţile de participare la viaţa internă şi internaţională
...” 9 . Ajungând la problema interesului naţional – vizavi de sistemul de
acorduri, tratate şi alianţe care se stabilesc în relaţiile dintre state, la nivel
mondial, continental sau regional, în scopul asigurării securităţii – cercetarea
teoretică intră într-un cerc vicios. „Teoria, ca teoria, practica ne omoară”,
spune un proverb românesc ce vine să susţină cugetările unor conducători
celebri: „Tratatele sunt respectate atâta vreme cât sunt în armonie cu
interesele” (Napoleon Bonaparte); „Tratatele sunt ca trandafirii şi
fecioarele. Durează atât cât durează” (Charles de Gaulle) 10 .
Pentru a ne orienta în acest labirint al corelaţiei existente între
conceptele „securitate mondială – europeană – regională”, suntem nevoiţi să
8 Revista Geopolitica, nr. 1/2003, p. 108.
101
9 xxx – Institutul Român de Studii Internaţionale, op. cit., p. 55.
10 Revista Lumea Magazin, nr. 8/2001, articolul Dicţionarul diplomatului, p. 45.
102