PROVOCĂRI LA ADRESA SECURITĂŢII ŞI STRATEGIEI LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI XXI

constituit focarul celor două războaie. Protejarea acestei zone a reprezentat
un pas important în stabilirea păcii în lume. De asemenea, preşedintele a
prezis impactul pozitiv al NATO în afara zonei de responsabilitate.
Cincizeci de ani mai târziu, NATO a decis să extindă această zonă
de pace şi stabilitate din vestul, spre centrul şi estul Europei, urmând căderii
comunismului şi încetării războiului rece. Deschiderea uşilor NATO către
noi membri a reprezentat împlinirea viziunii preşedintelui Truman. În loc să
se desfiinţeze sau să se retragă din Europa în momentul destrămării
comunismului şi a puterii sovietice, Statele Unite şi NATO au optat pentru
folosirea influenţei în sprijinirea consolidării democraţiei şi lărgirea zonei de
pace şi stabilitate. Alianţa nu numai că a înglobat noii membri din Europa
Centrală şi de Est, dar şi-a desfăşurat forţele şi în afara graniţelor – cum a
fost, de exemplu, în Balcani – pentru oprirea genocidului şi a epurării etnice.
Înfiinţată ca un instrument menit să apere Europa Occidentală de
ameninţarea sovietică, NATO şi-a redefinit sarcinile, participând activ la
unificarea continentului, stabilirea unui climat de securitate în Europa şi
apărarea valorilor şi intereselor transatlantice comune în afara zonei de
responsabilitate.
Atribuţiile fundamentale ale Alianţei în materie de securitate
definesc NATO ca furnizor de stabilitate, forum de consultări, apărător al
oricărui stat membru, angajat în gestionarea crizelor, promotor al
parteneriatului şi cooperării. Dintre sarcinile fundamentale ale NATO
enumerăm:
- Securitate: să asigure unul dintre fundamentele indispensabile
unui mediu de securitate stabil în zona euro-atlantică, bazat pe dezvoltarea
instituţiilor democratice şi pe obligaţia rezolvării pe cale paşnică a
disputelor.
- Consultare: să servească, în conformitate cu prevederile
articolului 4 al Tratatului, ca forum transatlantic esenţial în consfătuirile
aliate asupra oricăror probleme care aduc atingere intereselor vitale.
- Descurajare şi apărare: să descurajeze şi să se apere în faţa
oricărui act de agresiune împotriva unui stat membru, după cum se
stipulează în articolele 5 şi 6 ale Tratatului.
- Managementul situaţiilor de criză: să fie gata, de la caz la caz
sau prin consens, în conformitate cu articolul 7, să contribuie la prevenirea
efectivă a conflictelor şi să se angajeze activ în rezolvarea crizelor.
- Parteneriat: să promoveze, pe scară largă, parteneriatul,
cooperarea şi dialogul cu alte ţări din zona euro-atlantică, având ca scop
creşterea transparenţei, încrederii reciproce şi a capacităţii de a acţiona în
cadrul Alianţei.
583
În concluzie, considerăm că, pe lângă strategiile politico-militare,
alianţele politice ce se construiesc astăzi, organismele internaţionale de
securitate constituite pentru a contracara ameninţările la adresa mediului
internaţional de securitate, sistemul politic al relaţiilor internaţionale trebuie
să suporte câteva modificări, dintre care amintim:
• Reformarea instituţiilor politice internaţionale şi regionale
şi adaptarea lor la noile perspective geopolitice.
• Relansarea credibilităţii şi autorităţii politice
internaţionale. Dintre acestea, Organizaţiei Naţiunilor Unite îi revine un rol
deosebit în promovarea unui nou sistem al relaţiilor internaţionale, care să
aibă ca valori fondatoare democraţia, toleranţa, recunoaşterea diversităţii şi
coexistenţei civilizaţiilor şi culturilor democrate, încurajarea şi susţinerea
statelor care promovează democraţia şi pacea.
• Redefinirea noilor valori şi ţinte ale politicii internaţionale
în condiţiile dispariţiei bipolarismului şi ale noilor provocări geostrategice
pe care le aduce globalizarea neoliberală.
• Afirmarea unei noi filozofii a politicii relaţiilor
internaţionale, fundamentată pe principiul multipolarismului acceptat.
Această perspectivă este doar una de viitor, atât timp cât între SUA şi
celelalte puteri mondiale sau regionale se realizează un parteneriat politic
concurenţial.
• Soluţionarea politică durabilă a diferendelor din Orientul
Mijlociu, în special a conflictului israeliano-palestinian.
Mileniul al treilea nu va aduce sfârşitul războiului, ci doar sfârşitul
războiului clasic, bazat pe un sistem al jocurilor nule. În locul lui se află un
nou tip de război, un război continuu, împotriva răului, a nesiguranţei şi a
ameninţărilor asimetrice, împotriva terorismului şi a crimei organizate.
Răul proliferează în aceeaşi măsură ca şi binele; chiar dacă cele
două elemente antagonice formează o entitate, echilibrul va rămâne dinamic,
mereu fragil, precar.
Cu toate acestea, lumea va continua să spere în realizarea unui
mediu naţional şi internaţional de securitate. Procesul acesta va fi mai lung
şi mai dificil, dacă forţele ostile binelui vor căuta sa-l boicoteze.
584
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
1. Nikolai BERDIAEV, „The Sense of History”, Ed. Polirom,
1996
2. Lord George ROBERTSON, former NATO Secretary General,
Geneva Centre for Security Policy, speech – 13 October 2003,
www.gcsp.ch/e/about/News/Press-articles/Robertson3.htm