PROVOCĂRI LA ADRESA SECURITĂŢII ŞI STRATEGIEI LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI XXI

pentru că o armată de recruţi necesită mari resurse financiare pentru a
îndeplini nevoia de operabilitate a unei forţe armate. Armatele constituite
din recruţi funcţionează, de fapt, ca instituţii de instruire, care, în cazul
ţărilor vest-europene, sunt menţinute cu costurile ce ar fi fost alocate pentru
modernizare. Sistemul bazat pe recrutare limitează independenţa, totuşi este
benefic, pentru că cetăţeanul-soldat îşi oferă loialitatea statului, şi nu
instituţiei. La începutul anilor ’90, Germania a ajuns la concluzia că dorinţa
politică de a menţine „cetăţeni în uniformă” depăşeşte cu mult nevoile unei
armate profesioniste.
g) Libertatea presei
În cele din urmă, libertatea presei într-o societate democratică este
un instrument indispensabil, la dispoziţia cetăţenilor şi a reprezentanţilor
acestora, pe care îl pot folosi pentru a ţine sub control puterea militarilor.
Accesul jurnaliştilor la activităţile militare (cu respectarea criteriilor de
securitate operaţională) permite opiniei publice să fie la curent cu aspectele
privind securitatea statului sau o poate încuraja să participe la dezbaterile cu
privire la reforma militară, asigurând, în acelaşi timp, faptul că instituţia
militară este răspunzătoare în faţa societăţii şi nu numai în faţa unor elite
politice. Pentru tinerele democraţii apărute din totalitarism sau comunism,
cum sunt cele din centrul şi estul Europei, trecerea la forţe armate
profesioniste va îmbunătăţi eficienţa şi eficacitatea organismului militar şi
va crea soldaţi mai bine educaţi şi responsabili social. Niciuna din căile sau
tehnicile de mai sus, aplicată singular, nu va garanta un control civil eficient.
Politicienii şi militarii trebuie să aleagă instrumentele acceptabile pentru
societatea pe care o servesc, care vor asigura loialitatea militarilor faţă de
autoritatea politică şi faţă de stat, conform normelor de constituire şi
funcţionare a statului. Acest fapt impune militarilor aplicarea unor standarde
înalte de profesionalism şi respect faţă de autoritatea civilă, chiar şi atunci
când aceasta din urmă greşeşte. Pentru a guverna într-o democraţie,
politicienii trebuie să dea dovadă de flexibilitate, uneori să manifeste
ambiguitate, în special în problemele legate de politica externă. Membrii
forţelor armate trebuie să accepte că instituţia lor există pentru a servi statul,
şi nu interesele lor parohiale. În acelaşi fel, politicienii trebuie să respecte şi
să aprecieze contribuţia indispensabilă în stat a militarilor, să caute să
devină la fel de profesionişti pentru rezolvarea situaţiilor de incertitudine în
care sunt lăsaţi militarii, în această lume plină de provocări. Conducătorii
politici pot acţiona prin enunţarea unor misiuni precise, compatibile cu
interesele politicii naţionale pe care le promovează, corelând aceste misiuni
cu nivelul tehnologic şi starea de operativitate a acestora. Istoria a arătat că
acestea sunt probleme provocatoare pentru orice democraţie.
577
CONSIDERAŢII PRIVIND EVOLUŢIA ROLULUI ŞI MISIUNILOR
PRINCIPALELOR INSTITUŢII INTERNAŢIONALE DE
SECURITATE COLECTIVĂ. EXPANSIUNEA SPRE EST A NATO
578
Maior Gheorghe IORDACHE *
„The main evolution trend of the security environment during 2004
has been marked out by the changes brought up by NATO and EU
enlargements and by the reconsideration of their role and place in the
economy and management of security, regional and global stability.
The security stabilization processes have maintained their fast
rhythms. The initiatives, programmes and policies adopted in order to
cement the worldwide security environment have proved their utility even if
sometimes the ends were not meant ones”.
Importanţa instituţiilor internaţionale de securitate constă în faptul
că, împreună cu legile internaţionale, ameliorează şi reduc efectele puterii
întru-un mediu internaţional altfel anarhic. De asemenea, ele întăresc
cooperarea pe linie de securitate dintre state, făcând posibilă abordarea în
comun a problemelor specifice. Aceste organizaţii aliniază statele la cadrele
normative şi instituţionale oferind, în acelaşi timp, oportunităţi lărgite ca, la
rândul lor, acestea să influenţeze alte state. În acest fel, organismele
internaţionale de securitate colectivă rămân arene de cooperare, cât şi de
competiţie. Marile puteri doresc uneori să se manifeste în afara cadrului
instituţionalizat, în condiţiile în care consideră că organizaţiile nu servesc
intereselor lor, în timp ce statele mici apreciază că pot fi atrase în conflicte
care nu le aparţin, dacă participă la aceste organizaţii. De aceea, unele state
preferă să stea în afara organismelor internaţionale de securitate colectivă
sau să aibă o participare redusă.
Arhitectura europeană de securitate, incluzând rolurile, participarea
şi interacţiunea dintre instituţii, a avut o evoluţie constantă în ultima
jumătate a secolului. NATO a crescut în importanţă, prin adoptarea unor noi
doctrine, misiuni şi sarcini şi lărgindu-şi numărul de membri. Prin contrast,
în timp ce OSCE şi-a îndeplinit funcţiile importante de stabilizare şi de
stabilire a normelor de funcţionare, nu a reuşit să devină un pilon central al
cadrului de securitate europeană, aşa cum era preconizat la începutul anilor
* Doctorand în ştiinţe militare la Universitatea Naţională de Apărare